Ianis Hagi a bifat al doilea meci în Serie A. Reacția antrenorului Fiorentinei: „Nu am nicio îndoială că...”

Ianis Hagi a bifat al doilea meci în Serie A. Reacția antrenorului Fiorentinei: „Nu am nicio îndoială că...”

Fiorentina a remizat, aseară, 2-2, cu Pescara, în ultima etapă din Serie A, meci în care Ianis Hagi a fost introdus de antrenorul Paulo Sousa în minutul 56.

Ianis Hagi (18 ani) a evoluat, așadar, pentru a doua oară în acest sezon pentru echipa mare a Fiorentinei. Fiul lui Gică Hagi a fost introdus pe teren în minutul 56 al întâlnirii cu Pescara, încheiată la egalitate, scor 2-2. Ianis a primit un cartonaș galben în minutul 77, dar a ieșit la rampă în urma celor două șuturi trimise la poarta Pescarei. După acest meci, Hagi Jr. a strâns 48 de minute jucate în primul eșalon din Italia, în acest sezon. 

„Toţii jucătorii din grup au un viitor. Ei au calitate, dar este nevoie de continuitate pentru a progresa. Hagi este remarcabil din punct de vedere tehnic şi loveşte mingea bine cu ambele picioare. Este tânăr şi nu am nicio îndoială că va deveni un jucător de elită”, a declarat Paulo Sousa, antrenorul „Violei”, la finalul jocului.

În acest meci, Ciprian Tătărușanu a fost doar rezervă pentru gazde, în timp ce la Pescara a intrat pe teren și Alexandru Mitriță (22 de ani), în minutul 72. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Fiorentina a încheiat sezonul pe locul opt în acest sezon, în afara locurilor de Europa League, dar Mitriță și Pescara au căzut din nou în Serie B.