VESTE pentru FANII serialului „House Of Cards”! Au o SOLUŢIE pentru personajul lui Kevin Spacey.

VESTE pentru FANII serialului „House Of Cards”! Au o SOLUŢIE pentru personajul lui Kevin Spacey.

Producătorii „House of Cards” au în vedere uciderea personajului lui Kevin Spacey, în ciuda unor acuzații de agresiune sexuală și hărțuire.

O sursă din culise a declarat pentru presă, că "cel de-al șaselea și ultimul sezon al serialului se va concentra pe soția lui Claire, la fel de manipulativă".

Vestea vine după ce  Actorul Anthony Rapp a dezvăluit despre avansurile sexuale ale lui Spacey care au avut loc în timpul unei petreceri de la mijlocul anilor 1980. Rapp a povestit  că actorul Kevin Spacey l-a invitat la o petrecere organizată în apartamentul său în anul 1986 și că la finalul acesteia l-a luat în brațe, l-a pus pe un pat și s-a urcat peste el, făcându-i avansuri sexuale.

În prezent, producătorii  Netflix analizează contractul lui Spacey pentru a vedea dacă din punct de vedere juridic pot merge fără el şi dacă nu, au o soluţie, vor ucide eroul principal, deoarece este greu de înlocuit un personaj care a cucerit lumea prin interpretarea sa.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Dacă show-ul nu poate continua producția, Netflix va explora opțiunile unui posibil plan„ B”. Variety a scris că "producătorul emisiunii și Netflix dezvoltă mai multe idei pentru o nouă serie care are loc în același stil narativ cum s-a obişnuit".

Tot scandalul a plecat cu afirmațiile despre Spacey după dezvăluirile de hărțuire sexuală, ale regizorului Harvey Weinstein.