Hoții i-au spart casa lui Cătălin Cazacu! Ce au furat de la campion

Hoții i-au spart casa lui Cătălin Cazacu! Ce au furat de la campion

Campionul la motociclism a avut parte de o surpriză neplăcută la sfârșitul săptămânii trecute.

Reşedinţa din Timişoara a campionului la motociclism Cătălin Cazacu a fost jefuită în miez de noapte, la sfârșitul săptămânii trecute, hoţii spărgând toate geamurile ca să intre. Sportivul se afla în acel moment la Bucureşti, iar vestea a ajuns la el prin intermediul unui vecin. Infractorii au depus un efort destul de mare ca să pătrundă în casă, însă nu s-au ales cu vreo pradă fenomenală după spargere. „Hoţii mi-au spart casa, considerând, probabil că noi, toţi sportivii români, suntem bogaţi. Greşit, cu excepţia fotbaliştilor! Au plecat aproape cum au venit, singura comoară din casă fiind de fapt trofeele mele, care nu au prezentat interes pentru ei. Rugămintea mea: pe viitor, încercaţi uşa şi nu-mi mai distrugeţi geamurile, că nu am nimic de ascuns. Mulţumesc anticipat!”, a declarat, ironic, Cătălin Cazacu. Singura pradă a hoţilor a constat în câteva ceasuri şi bijuterii din colecţia personală a motociclistului. Televizorul şi videoproiectorul, plus alte gadget-uri, au rămas neatinse. În vreme ce poliţia timişoreană cercetează cazul, Cătălin Cazacu se află în continuare în Bucureşti. La doar câteva ore după ce a aflat de jaf, motociclistul a fost de găsit într-un cunoscut club bucureştean, petrecând alături de cel mai bun prieten al său, Liviu Vârciu.