Editura Evenimentul si Capital

Horosopul lui Dom'Profesor: Să fiţi sănătoşi!

Radu Stefanescu
Autor: | | 0 Comentarii | 3253 Vizualizari

Pe 28 noiembrie s-au născut Stefan Zweig, Claude Levi-Strauss, Friedrich Engels, Alberto Moravia, Mariana Nicolesco, Colea Răutu, Cornel Regman, Jean Bart, Traian T. Coşovei, Corneliu Vadim Tudor. Pe 29 noiembrie s-au născut Jacques Chirac, Berry Gordy, Gaetano Donizetti, John Fleming, N.D.Cocea, Flavia Buref, Liviu Tudan, Mihai Mereuţă, Ramona Bădescu.

Nimic important în calendarul creştin ortodox, nişte sfinţi acolo, sâmbătă Ştefan cel Nou şi Irinarh, iar duminică Paramon, Filumen şi Pitirun, dar în "Kalendar" începea o perioadă foarte importantă în viaţa dacilor!

Am mai spus-o şi o s-o repet mereu, repetiţia este mama învăţăturii. Şi învăţătura asta nu cred că v-a mai repetat-o cineva, era interzis din motive dogmatice să dezvolţi istoria geto-dacilor şi mai ales să faci legături, conexiuni cu religia creştină. Ba cred că şi astăzi este, aceiaşi conspiraţie a răului! Este o zi de sărbătoare adugată celor trei zile tradiţionale de serbare a Anului Nou dacic.  Acum mii de ani, în ziua care corespundea zilei de 28 noiembrie dacii împărţeau ziua în trei, după modelul egiptean adus de Zamolxe. Nu, nu se mai ştie cum se numeau părţile zilei, nu se mai ştie calendarul dacic şi denumirea constelaţiilor. Nu vă luaţi după cine ştie ce fabulaţii - s-a uitat şi gata! Dar poate, câţiva, ne mai aducem aminte, de unele, de altele! Vedeţi, există un aliaj puternic între credinţele dacilor şi creştinism. Se numeşte Legea Veche, Tradiţia.  Se ştie că ceva important se întâmpla în ziua de 28 noiembrie! Dar ce? Rugăciuni colective pe platoul Bucegilor? Ridicol şi comic în acelaşi timp... sau reclamă turistică! Valea Prahovei nu a avut nicio importanţă în antichitate! Ia spuneţi-mi, câte dave şi castre romane sunt pe Valea Prahovei? Această vale de bogătani şi fiţoşi a devenit importantă şi s-au făcut lucrări de drumuri şi construcţii moderne după stabilirea Castelului Regal Peleş la Sinaia. Deci, foarte recent, de vreo sută de ani, numai! Altele erau văile de legătură folosite frecvent între centrul Daciei fortificat de munţi şi restul ţării. Alţii sunt Munţii dacilor şi în alt loc este Peştera lui Zamolxe! Munţii Bucegi, Sfinxul, Babele - mă faceţi să râd, ca reclamă turistică este foarte bună, ca şi cea a peşterii Polovragi. Dar aceste eresuri, aceste reclame turistice au şi ele geniul lor, pentru că ocultează locurile care nu trebuie pângărite ci păstrate cu iubire, chiar cu gelozie şi multă discreţie. Acum două-trei mii de ani se strângea sfatul "bărbaţilor tari", tarabostes. Dimineaţa, când răsărea soarele, într-un loc ştiut astăzi doar de câţiva, mai puţini de degetele de la două mâini... Îşi aminteau de cei trecuţi anul acela în Ţara lui Zamolxe şi râdeau cât puteau, după obiceiul lor, a lipsei oricărei frici faţă de moate şi îşi aminteau de curajul şi cinstea, dar şi de snoavele şi păcălelile pe care le făceau vitejii care nu mai erau printre ei.  Apoi, în jurul unui foc puternic, începea fiecare să spune ce a făcut şi a dres tribul lui, ce a strâns, câtă carne a afumat, câte lemne au de foc, câte sfere de aur şi argint au adus, câte animale au şi de ce mai au nevoie. Se completau rezervele, se făceau schimburi, se împărţea rezerva regelui către cei mai oropsiţi de soartă. Trebuiau să facă faţă iernii celei cumplite. Cu toţii! La masa de la amiază aveau loc profeţiile. Fiecare spunea ce crede el că o să se întâmple în anul ce va să vie. Se făceau scenarii, se discuta despre expediţii de vânătoare şi de posibile năvăliri ale unor "popoare ce trăiau pe cal". Se numărau de câte arme au nevoie, de cât fier, aramă, bronz. Se plănuia călătoriile de negustorie la coloniile greceşti. Seara era dedicată zeilor. Sacerdoţii rostogoleau sfere mari de aur şi argint către peştera lui Zamolxe, la lumină făcliilor. De aceea se făceau sfere metalele preţioase, pentru că nimeni nu trebuia să ştie drumul şi intrarea în peşteră, doar câţiva sacerdoţi. Tradiţional, pe 29 noiembrie, în "Kalendar" este Ajunul Sf. Andrei. Este Noaptea Strigoilor şi a creaturilor malefice ale nopţii. Noaptea Vampirilor, a strigoilor şi a Licantropilor, a vârcolacilor. Punctată în Vest, mai ales de americani, cu o lună mai devreme, Halloween. Câte bordeie, atâtea obiceiuri! 

Dar trebuie să recunoaştem că oamenii albi, creştini, europeni sau care provin din Europa, că ce este America decât o Europă mai bine făcută, au cam aceleaşi obiceiuri vechi, chiar dacă sunt la date diferite, dar de neconceput şi opuse celor din Orient ce să mai spunem de... China!

Este un festival de obiceiuri magice de protecţie. Se foloseşte cu precădere usturoiul şi macul, plante de putere, magice, dar şi sarea şi apa sfinţită. În special usturoiul, în funie, aşezat în forma crucii!

Este sărbătoarea lupilor, Sf. Petru şi Sf. Andrei cei doi protectori ai lupilor, coboară pe pământ şi le dezleagă limba ca să poată vorbi. Românul care aude cum vorbesc lupii şi nu-şi face imediat semnul crucii sfinte, moare până în an. Lupii au darul prezicerii şi spun cum o să fie şi ce o să se întâmple. Dacă noptea este frumoasă şi lupii nu urlă, va fi un an bun. (Pamfilie, Speranţia).

Dar unde ne sunt lupii de altădată? Stârpiţi de leneşi şi pui de lele, de străini cotropitori, cam la fel cu cei care astăzi omoară căţeii!   "Să li se usuce sângele în vine, să li se frângă oasele în somn şi să li se atârne limba!"  Este o mică parte din blestemul celor patru umori, care se face numai în această noapte. "Adevărat este, cine ştie blestemul şi îl spune în noaptea de Sf. Andrei, acela nu mai are duşmani, că toţi mor!" (Speranţia)

Fetele mari fac o turtă şi aşteaptă vis prevestitor, altele pun sub pernă patruzeci şi unu de fire de grâu, ca să-şi viseze ursitul. 

Prilej de sărbătoare, de cântece şi dansuri, de spus pilde şi cimilituri, de şezătoare la „păzitul usturoiului”. 

În noaptea aceasta strigoii, vârcolacii, creaturile nopţii, din România, se fac cete şi se duc la hotare să se bată cu cei străini. Cine câştigă, aduce norocul în ţara lui!

Evident, o sărbătoare dacică, peste care s-a suprapus vopseaua creştină. 

Dacii, geto-dacii pentru că după cum arăta Alexandru Busuioceanu în al său "Zamolxis": "Geţii lui Herodot sunt totuna cu dacii, aceste două nume fiind folosite deopotrivă de autorii antici pentru a arăta poporul tracic de la Dunăre şi din Carpaţi", ei bine, noi, dacii, sărbătorim prima zi a din şirul de trei a Anului Nou. Putem să-l sărbătorim şi peste o lună, de ce nu? Două bătăi strică, nu două petreceri!

Vedeţi, dragi padawani şi hobbiţi, Dromichete, Burebista sau Deceneu nu aveau ceasuri Rollex ca să spună că a venit miezul nopţii şi să deschidă, la secundă, sticla de şampanie, neapărat Veuve Cliquot.

Mult mai pragmatici şi mai naturali, dacii petreceau trei zile. De la lăsatul nopţii în ziua de 29, 30 noiembrie şi 1 decembrie, până seara. Nu sunt deosebiri între zile. Strabon spune că petreceau şi probabil că ăsta este adevărul, că mult ne place să petrecem şi astăzi! 

Dar ce mâncau, ce beau, cum se distrau?

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, nu au intrat zilele în sac şi cu răbdare se trece marea, până una-alta  eu vă spun un dacic: "Să fiţi sănătoşi!" asta era urarea la daci, nu "La mulţi ani!" 

Dacii erau nemuritori, nu contează câţi ani trăiau pe lumea aceasta, sau în Ţara lui Zamolxe, sau aiurea. Timpul nu conta... nu se grăbeau, nu se îmbulzeau, făceau lucrurile bine şi la timpul lor, aveau certitudinea eternităţii! Nu le era frică de moarte, deloc, ba chiar se bucurau, obicei bun şi demn, care îi întăreau pe cei rămaşi să-şi amintească numai lucruri bune şi vesele despre cei plecaţi la Zamolxe. 

Acum cu voia domniilor voastre, aici, pe ruinele marelui castru roman „Fulmen” şi aproape de misterioasa Rumi Dava, la un foc bun şi aspru de buturugi răşinoase de brad, o să mă uit la filmul „Dacii”, nu mai ştiu pentru a câta oară, capodopera lui Sergiu Nicolaescu. Cred că mai toţi actorii din film sunt duşi în Paradis să-l delecteze pe Bunul Dumnezeu cu geniul jocului lor. Dar sunt nemuritori atâta vreme cât cineva îşi mai aminteşte de ei.

Să ne amintim de actorii noştri, de regii noştri, (de ce le spunem voievozi?) de oamenii noştri importanţi, de la Vuia la Iorga şi de la Eminescu la Eliade, de războaiele în care am învins şi de războaiele pe care le-am pierdut. Este greu să fii român, urmaş ai lupilor – îmi spune un nepot din Canada. Da, este greu să ştii cum este şi să rămâi român, dar, sprijiniţi-vă pe Eminescu, nu puteţi greşi!

NOTA   Multumesc mult tuturor celor, foarte mulţi, care mi-au trimis mesaje de solidaritate şi îmbărbătare. Da, în aceste zile sufletul meu este ca vremea de afară. Numai cine a pierdut un copil poate să mă înţeleagă, durerea nu scade, ci creşte cu trecerea anilor. Şi de aceea m-am aplecat asupra studiului religiei, apoi a astrologiei şi a altor sisteme de ştiinţe secrete, ca să găsesc răspunsuri. Destin, soartă, predestinare, karma, samara, liberul arbitru? Vorbe, vorbe, vorbe – sunt situaţii, întrebări la care nu există răspuns, ci numai multă durere!

 

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Horoscop

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate