Horoscopul lui Dom' Profesor. Teoria conspiraţiei. Au fost inginerii germani obtuzi?

Horoscopul lui Dom' Profesor. Teoria conspiraţiei. Au fost inginerii germani obtuzi?

Pe 26 iunie s-au născut Mildred „Babe” Zaharias, Pearl S. Buck, Abner Doubleday, Willy Messerschmitt, Temistocle Popa, Petre Pandrea, Vasile Ghe. Radu.

Pe 26 iunie ne silim să-l amintim pe Cuviosul David din Tesalonic, care, prin ascetism stâlpnic, vieţuind trei ani într-un migdal, a dobândit darul facerii de minuni, fiind sfătuitorul multora. Se pare că numitul David a fost primul consultant politic, atestat documentar „pre mulţi ajutând şi vindecând cu sfatul”!  Aşa cum, zic unii în glumă, şarpele a fost primul consultant pe probleme matrimoniale. Nu prea avea o bază de date, dar, oricum, reuşita a fost 100%! Şi mai este, în calendarul creştin ortodox şi Sf. Ioan, Ep. Goţiei, de bună amintire!

De data asta, nimic, în „kalendar”!

Dar, mai ales, astăzi este Ziua Drapelului Naţional. Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Îmi amintesc, în State, câtă grandoare se dădea zilei similare. Cum toată lumea arbora acasă drapelul „Star and Stripes” şi se petrecea, se spuneau poveşti eroice, din război, la un grătar. Ferească Dumnezeu să uiţi să scoţi drapelul în faţa casei!

Acum, trebuie să fiu drept, în localitatea din Prahova submontană unde îmi fac stagiul de pustnic în rodaj, sunt mai multe tricoloruri, prin ogrăzile oamenilor, fluturând mândru. La mai multe steaguri, oriunde în România!   

Astăzi îl mai pomenim şi pe celebrul inginer german Wilhelm Emil "Willy" Messerschmitt. Cu un nume predestinat, “Messerschmitt” însemnând “fierarul de cuţite”. Iar avionul proiectat de el, Me Bf 109, în anul 1934, a fost regele cerului în al Doilea război mondial. Lui Willy guvernul german i-a dat toate sumele necesare pentru perfecţionarea continuă a prototipului, nu cum s-a întâmplat cu IAR-80! 

Me 109 a fost cel mai produs avion de luptă în Germania, la peste 35.000 de bucăţi şi cu “replici” în multe ţări.  Avioanele lui Messerschmitt erau perfecte în tunelul aerodinamic. În construcţia avionului, inginerul german, alesese cele mai bune, mai potrivite “profile Göttingen”. Profile aerodinamice obţinute în ani şi ani de cercetări, studii şi experienţe la celebra universitate germană, vestită pentru tunelul ei aerodinamic. Acolo s-au pregătit şi Dorin Pavel, Nicu Constantinescu, Dumitru Dumitrescu şi mulţi alţi ingineri români, mari specialişti în mecanica fluidelor.  

La comentariile lui Albert Speer, ministrul armamentului şi al producţiei de război, cum că Me 109 ar fi cam nărvaş, când i se ataşau mitraliere şi armament, Willy Messerschmitt a răspuns: ”Mein Herr, eu proiectez avioane, dumneata le faci arme!” 

După război, Willy a fost anchetat timp de trei ani ca să i se găsescă o “pată”. Valoarea, celebritatea, patriotismul nu sunt iertate! Willy Messerchmitt şi-a servit ţara, nu pe Hitler. Era greu de admis aşa ceva. Aşa că au făcut o lege specială pentru “simpatizanţi ai nazismului” ca să-l bage pe Willy câţiva ani la puşcărie, să-l compromită. Este greu să contrazici o lege care condamnă gândurile. Până şi vechiul cântec patriotic german spune: “Die Gedanken sind Frei!”  Gândurile sunt libere! Dar ticăloşii nu acceptă acest lucru!

Am primit, de la prietenii mei din Virginia, un “salam” de DVD-uri. Cu filme, documente desecretizate privind al Doilea război mondial. Ca să se înceapă unul nou, trebuie terminat ultimul, iar difuzarea documentelor secrete este un fel de sfârşit al WW2. Se încearcă să se stabilească adevărul independent de propagandă şi interese. 

Unul dintre lucrurile comune, hai să spunem teoria conspiraţiei, despre WW2 a fost că germanii au pierdut WW2 din cauza “obtuzităţii inginerilor”. Că au făcut arme din ce în ce mai bune, dar puţine şi nestandardizate. Că nu existau resurse. Că obtuzitatea inginerilor prelungea prea mult timpul de la prototip la producţia de serie. Şi se dă ca exemplu Me 163 Komet, avionul-rachetă revoluţionar, al cărui zbor ca prototip a fost la începutul anului 1941, dar producţia de serie la sfârşitul lui 1944, când Germania, de fapt, pierduse deja războiul. 

Filmele pe care le-am văzut, majoritatea germane, dublate în americană, dărâmă această teorie a conspiraţiei. Sunt filmate şedinţe ale Marelui Stat Major german, cu Adolf Hitler în centrul acţiunii. Un pictor, este adevărat, de talent, hotăra probleme dificile inginereşti! Dar am mai văzut asta, nu?

Este edificator un episod. L-am văzut astă noapte. Albert Speer, împreună cu doi ingineri de la Krupp şi un chimist de la IG Farben, propunea Marelui Stat Major, producţia de mare serie a unui tanc mediu, Panzer V Mark VI şi, în aer, a unui avion multirol, FW 190. Speer dorea să standardizeze producţia de armament la câteva tipuri şi să le producă în mare serie. Ceea ce au făcut ruşii şi americanii. Nu, nu şi nu a bătut din picior Adolfică. Militarul german merită cea mai bună tehnică! “Perfecţionaţi Tigerul, perfecţionaţi, perfecţionaţi, perfecţionaţi, vreu armele mele secrete!”  Şedinţa a avut loc în octombrie 1939, imediat după începerea WW2. Dacă Adolf Hitler nu ar fi dat atunci dovadă de lipsă de viziune, probabil că lumea ar fi arătat astăzi altfel!

Nu, inginerii germani nu au fost şi nu sunt obtuzi. Tell me, cine a făcut Mercedesul?

Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi când un conducător ţine toate frânele ţării, iese prost! Noi am mai avut experienţa asta cu Ceauşescu. Şi acum îi permiteţi lui Herr Johannis să încerce să facă la fel?

 

BERBECUL  În limite acceptabile, azi poţi să reuşeşti în mai tot ce faci, deoarece ai o conjunctură favorabilă. Nu o să faci mare lucru, sistemul te limitează, aşa că du-te la cumpărăturile de vineri! În limite acceptabile, astăzi poţi să reuşeşti în mai tot ce faci, deoarece ai o configuraţie favorabilă. De azi începe o perioadă potrivită pentru promovarea intereselor personale şi avansare sociala, odată cu intrarea lui Jupiter în aspecte bune pentru tine. Ai un mod original de a amâna problemele care te obsedeaza de ceva timp şi nu le poţi găsi o rezolvare adecvată.  

TAURUL  O zi norocoasă, care trece repede, aşa sunt lucrurile bune. Îndreaptă-ţi atenţia către profesia, sau meseria ta. Cere ce ţi se cuvine.  Dar nu juca la loto, pariuri etc, ai noroc, nu eşti Ali Baba! Dimineaţa încearcă să nu exgerezi, nici cu vorba, nici cu fapta. Nu mai face atâtea mofturi, viaţa este complicată şi fără sa o faci tu şi mai complexa! Un procent dintre nativi pot să aibă astăzi o surpriză plăcută: şefii sau patronii te pot aprecia în mod deosebit, pentru o periodă de realizări şi acumulări. O veste bună care te face să fii mulţumit(ă) pentru că ţi-a confirmat intuiţia şi aşteptările.

GEMENI  Poţi, în rapiditatea ta, să te grăbeşti încet, ai talentul acesta! Cu toate că eşti în criză de timp, astăzi reuşeşti mai întotdeauna să te găseşti la locul potrivit şi la momentul indicat! Gaseşte-ţi echilibrul interior şi pacea sufletească de care ai atâta nevoie! Uneori te înşeli în privinta oamenilor, pentru ca îţi faci păreri rapide şi preconcepute. Evită dezamagirea, fiind mai pragmatic în relaţiile cu colegii, prietenii, anturajul. Sigur că astăzi poţi intra în criză de timp, este talentul zodiei şi nici banii nu îţi ajung pentru proiectele tale, dar îţi faci planuri grandioase pentru astăzi şi, mai ales, pentru weekend.   RAC   Metalul benefic al zodiei este argintul. Aproape toată lumea ştie acest lucru, că îţi plac bijuteriile de argint, de aceea de ziua ta o să primeşti ceva care îţi poate face multă plăcere. Prietenii te cauta să-ţi împartaşească problemele lor. Vremea toridă şi vremurile aiurea ţi se par probleme infinit mai grave decât micile lor intrigi. Zodia ta este, oricum, bine aspectată, aşa că îndrăzneşte să-ţi afirmi personalitatea şi opţiunile. Cu Luna, patroana ta, care pare a fi în toane bune pentru tine, intuiţia ta creşte şi poţi rezolva mai uşor situaţiile în care sunt implicate femei, sau de natură feminină. Sau, probleme cu, sau despre, dragoste!    LEU  Pragul tău de suportabilitate este depăşit. Nu te simţi confortabil, te plângi de vreme, fie că ai rămas acasă, fie că eşti în concediu. Soluţia este să fii la munte, în pădurea de conifere! Sau, gândeşte-te la urşi polari! Ai unele veşti care te neliniştesc şi te îngrijorează, dar în a doua parte a zilei ori primeşti un ajutor neaşteptat, ori rezolvi tu situaţia, aproape din întâmplare! Dar, cu siguranţă că “întâmplarea” se numeşte iscusinţă şi competenţă.  Totuşi, ai configuraţii minore faste mai ales in domeniul afacerilor cu amănuntul, comerţului, în general. Adică, poţi să cumperi ceva care îţi place şi să fie şi relativ ieftin!

FECIOARĂ   Fie că eşti în activitate, fie că ai plecat în concediu azi ţi se pare o zi neplăcută. Vremea este aşa cum este, haotică, vremurile sunt neliniştitoare, nicio veste care să-ţi facă plăcere! Stelele te avertizeaza asupra unei greşeli minore, o decizie proastă, pe care poţi să o comiţi astăzi. Daca recunoşti despre ce este vorba este foarte bine, daca nu o să ai timp după aceea să repari ce ai stricat! O serie de evenimente aflate din presă, net, mobil tv etc te vor obliga la o analiză  aprofundată. Interesele tale par 

BALANŢĂ  Încă un efort, concentrează-te, o să treci şi pragul acesta, fie că este un examen, sau altceva. Mai ai puţin, curaj, stelele îţi sunt favorabile, apoi o să ai toată vara la dispoziţie!  Sentimentele tale contradictorii nu sunt deloc folositoare pentru fermitatea în decizii pe care trebuie sa o arăţi astăzi anturajului. Ai o mare capacitate de concentrare a atenţiei, dar pe termen scurt. Deci, poţi să speri astăzi în rezolvarea favorabilă a problemelor tale tactice, fie profesionale, fie sentimentale.   SCORPION   Ai o mare capacitate de concentrare a atenţiei, dar pe termen scurt. Deci, poţi să speri, astăzi, în abordarea favorabilă a problemelor tale tactice, fie profesionale, fie sentimentale.  Astăzi ai nevoie de mult optimism pentru rezolvarea treburile tale cotidiene. Eşti îngrijorat de viitor, de viitorul îndepărtat. Însă nu trebuie să uiţi că Saturn face să întârzie unele lucruri. De obicei cele pe care le aştepţi cu nerăbdare şi nici ziua de astăzi nu face excepţie. Mai multă răbdare, mai puţin tutun şi aşteaptă, foloseşte momentul prielnic, optim.

SĂGETĂTOR  În jungla de beton în care trăieşti sunt capcane la tot pasul. Naivitatea ta de centaur te face să fii, uneori, păcălit. Astăzi trebuie să fii foarte atent la propunerile care ţi se fac!  Mai ai puţin, curaj, stelele îţi sunt favorabile, apoi o să ai toată vara la dispoziţie pentru distracţie, pasiuni, timp liber! Pe seară, pe fondul unei configuratii slabe şi cam confuze, voinţa şi determinarea care te-au caracterizat în ultimul timp încep să se estompeze. Poate că nici nu trebuie să iei o hotărâre, doar începe sp fii natural şi să nu mai faci compromisuri păguboase.

CAPRICORN   E bine să ai mai multă ambiţie, dar să nu exagerezi cu efortul pentru gloria şi banii altora. Astăzi trebuie să te mobilizezi, să vrei să te simţi neapărat bine şi totul poate să fie normal! O zi norocoasă, care trece repede, aşa sunt lucrurile bune. Îndreaptă-ţi atenţia către profesia sau meseria ta. Eternul Pluton din zodie, astăzi nu te ajută prea mult. Nu sunt aspecte grozave, dar nici Pluton nu este important pentru că este un planetoid captiv, atras de Soare şi nu face parte, practic, din familia noastră cosmică. Este un străin suspect, cu obiceiuri ciudate, dar nu face rău. Ba unii îl consideră planeta plutocraţilor, a celor bogaţi!

VĂRSĂTOR   Pe piaţă sunt o mulţime de informaţii false, deci trebuie să dai dovadă de calm şi prudenţă. Nu te grăbi să-ţi ghidezi viaţa după informaţiile de la tv. Ar fi o mare şi prostească greşeală!  E bine să ai mai multă ambiţie, dar nu te lăsa folosit şi ameţit de promisiuni şi vorbe mari. Astăzi şi în general nu trebuie să exagerezi cu efortul spre gloria şi banii altora, decât dacă eşti angajat pentru asta. Şezi şi cugetă, spune o veche zicala, care astăzi pare că ti se potriveste perfect. Ia mai multe informaţii, reflectează suficient şi abia atunci poţi lua o decizie buna!

PEŞTI  Dacă depinde de tine şi ai un drum de făcut, mai bine amână. Mâine e din nou o zi, sâmbătă, poate mai bună. Există mereu speranţa asta. Astăzi limitează-te doar la activitatea obişnuită!  Uneori este bine sa fii mai puţin comunicativ şi doar sa asculti, iar astăzi poate fi una dintre acele zile.  Uneori lucrurile se rezolvă şi de la sine.  Uneori este o zi în care trebuie să analizezi cu atenţie, sau ceri un sfat, ca să nu regreţi mai târziu. Uneori… Trebuie doar să recunoşti, sau să decizi dacă ziua de astăzi este „uneori” sau „alteori”! 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News