Horoscopul lui Dom' Profesor. Puterea exemplului bun

Horoscopul lui Dom' Profesor. Puterea exemplului bun

Pe 7 aprilie s-au născut: Siddhartha Gautama Buddha, Francis Ford Coppola, Ravi Shankar, Francois Fourier, James Gardner, Joel Robuchon, Ole Kirk Christiansen, Amza Pellea, Mircea Danieluc.

În calendarul creştin fix sunt Sfinţii: Gheorghe Mărturisitorul, Caliopie, Achilina şi Rufin diaconul. În calendarul mobil este Denia de Marţi seară. Săptămâna Patimilor.

Nimic în calendarul antic, cel al dacilor.

Astăzi se pomeneşte, tradiţional, convenţional şi ritual, pe Siddhartha Gautama Budha - întemeietor de religie, astăzi a treia religie mondială, ca număr de adepţi. Ziua exactă a naşterii lui nu se cunoşte, doar că era născut în zodia Berbecului în anul 563 înainte de Hristos. Este interesant că Buddha nu a lăsat, sau a dictat direct, sau prin mijloace divine, vreo carte. El nu a dorit să fie sfânt, adulat şi divinizat! Pur şi simplu a ajuns la înţelepciune, la o înţelegere perfectă a divinităţilor, a naturii şi a umanităţii care i-a dictat cursul vieţii! Sigur, în orice hotel din India sau Tibet o să găsiţi pe noptieră "The Teaching of Buddha" dar acestea sunt, de fapt, povestiri despre viaţa şi faptele lui Budha.

Ne puteți urmări și pe Google News

O să mai revin pentru că este un subiect fascinant, despre puterea exemplului bun!

Exemplu bun, care este lângă noi, dar nu îl vedeţi.

„Iar când veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă tulburaţi, căci acestea trebuie să se întâmple.” Marcu, 13:7

În Săptămâna Patimilor, măcar acum, să gândim de bine, să vorbim de bine, să facem fapte bune.

Şi nu uitaţi ce spunea bunul Iisus: „Uniţi-vă cu săracii!” Şi când spun asta mă refer la ceilalţi săraci. Pentru că niciodată bogatul nu va crede săracului. „Iisus a zis ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor. Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.”” Matei, 19:23,24

Dăruiţi şi milostiţi-vă de cei mai săraci ca voi, de cei mai prigoniţi de soartă, de cei bolnavi, de cei prea cruzi, sau prea bătrâni. Iubiţi-i pe cei din jurul vostru, pe apropele vostru, ca pe Dumnezeu!

Acesta este sensul religiei iubirii, nu plan economic pentru biserici, construcţii faraonice şi interzicerea logodnei! Oare Sf. Maria nu s-a logodit cu Sf. Iosif?  

Trăim vremuri grele, dragi creştini lupi, padawani şi hobbiţi, în care lupii sunt îmbrăcaţi ca mieii, iar fariseii cântă fals omilii şi administraţia eclipsează sacrul!

 

BERBEC  Ai de luat o decizie, pare mai dificilă, pentru mica vacanţă de Sf.Paşti. Nu mai amâna şi nu mai căuta soluţii temporare: leneşul mai mult aleargă şi zgârcitul mai mult păgubeşte!   

Astazi trebuie sa foloseşti una dintre reţetele verificate ale reuşitei in viaţă: sa te comporti ca şi când totul ar fi absolut perfect! Aşa poate vei atrage şi norocul de partea ta. Atmosfera la serviciu nu este dintre cele mai plăcute: umblă diferite zvonuri care de care mai gogonate, doar  este Săptămâna Nebunilor. Tu vezi de treburile tale, zâmbeşte şi nu te lăsa provocat sau antrenat în discuţii.

TAUR   Conjunctura îţi indică, poţi să tragi concluzia, că de azi lucrurile încep sa meargă spre bine, la serviciu, acasă, în relaţiile sociale. Încearcă să păstrezi direcţia aceasta benefică...

Ai o perioadă bună în care se pare că ai depăşit obstacolele, întârzierile, piedicile şi capcanele puse la serviciu sau unde îţi desfăşori activitatea. Ai aşa o poftă de râs şi de spus bancuri! Veselia ta este contagioasă şi poţi antrena prietenii pe drumul bucuriei. Nu uita că în faţa haosului, a nimicului, a prostiei – râsul este ultima redută, râsul este ultimul antidot în lumea otrăviţilor. Proştii sunt întotdeauna solemni!

GEMENI  Nu prea ai bani şi eşti într-o situaţie tragico-comică având în vedere apropierea sărbătorilor pascale. Puţin umor nu strică, când singura certitudine este lipsa certitudinii. Însă, insistă!

Se pare că eşti liber, în fine mai liber, să iei deciziile care îţi convin în viaţa ta profesională ceea ce te motivează să te implici în proiecte de anvergură. Fă-o cu curaj, ziua îţi este favorabilă!

RAC   Azi este ziua în care trebuie să dai dovadă de exactitate şi precizie în comunicare, altfel vei avea mai mult de muncă. Trebuie, de asemenea, să fii foarte clar în exprimarea la mobil, pe reţele!

Astăzi ai multe pe cap. Nu dispera, nu vei reuşi să le faci pe toate, dar oricum, eşti aproape de o soluţie pentru o problema presanta, în care ai nevoie de ceva bani.

LEU   E momentul să-ţi impui ideile celor din jur, încet-încet,  picătura chinezească, pe furiş, cum numai o felină ştie să facă! Poate înţeleg de vorbă bună şi adoptă programul tău de Sf.Paşti!

Ştiai sau nu, „mâine este o nouă zi” aşa că vezi care probleme sunt urgente, care sunt importante, care pot produce pierderi de bani etc. Şi lasă pe mâine, ceea ce poţi lăsa. Dar să nu uiţi de ele!    

FECIOARĂ  Ai nevoie de o schimbare şi nu e vorba doar de schimbarea ideilor, ci de ceva mai profund! Caracterul tău întreprinzător şi mereu gata să ajute pe cei din jur îţi aduce aprecieri şi aliaţi. Relatiile cu persoanele nascute in semne de aer si foc sunt azi armonioase, dar nu sunt  prea grozave cu cei născuti in semne de apa si pamant. Cu jumătate din zodiac favorabil te poţi duce la un film bun sau la un spectacol, mai pe seară.

BALANŢĂ   Nimic nu e pierdut, totul este posibil! În domeniul sentimental, bineînţeles! Dacă eşti dispus să faci eforturi şi să renunţi la fixaţiile tale, să faci compromisuri şi să cedezi cu eleganţă!

Este o perioadă de acumulări când îţi poţi pregăti un viitor succes. Fă în aşa fel ca să nu rămâi în urmă şi să nu depinzi de alţii, aşa rezultatele muncii tale pot fi evidenţiate şi evaluate corect. Atenţie, ctivitatea laborioasă înseamnă un mare consum de energie!

SCORPION   Dai tot timpul vina pe "sistem"! Dar nu faci mai nimic ca să te delimitezi, să încerci să obţii un grad mai mare de libertate personală! Poţi încerca astăzi, conjunctura este favorabilă!

Ceva se întâmplă şi în familie, sunt semne că se pune la cale ceva. Probabil, pregătiri de Sf.Paşti! Nu-ţi face griji, totul o să fie bine, ca în celebrele filme americane vechi cu „happy end”.

SĂGETĂTOR  Trebuie să-ţi rezolvi problemele administrative, birocratice, pentru că stresul provocat de ele te influenţează negativ, psihic şi fizic. Poţi să începi de azi, secvenţial, câte un pas!

Astăzi este una din zilele in care ţi se spune ca nu ai tact, ca vorbeşti prea mult şi te crezi prea tare. Şi ce dacă, tu te simţi aşa de bine… Ai una din acele zile în care străluceşti şi crezi ca eşti făcut din pulbere de stele. Eşti sanatos şi vesel, iar viaţa este frumoasă. Bucură-te din plin!

CAPRICORN   Amână orice nu îţi face plăcere, astăzi concentrează-te pe situaţiile urgente producătoare de bani. Ascultă cu atenţie, oportunităţile abundă. Primeşti o veste bună care îţi dă curaj!

Nu trebuie să te prinzi în jocul celorlaţi. Nu întreprinde nimic important sau riscant. Ia  lucrurile mai uşor, aproape în glumă. Evită secretele altora, ca să nu faci compromisuri costisitoare. Evită cheltuielile extravagante. Dezastrele sunt de doua feluri: ale tale şi ale altora!

VĂRSĂTOR  Se pare că astăzi te înţelegi mai bine cu tine însuţi, pentru că începi să descoperi şi să rezolvi greşelile tale din trecutul apropiat, din domeniul relaţiilor umane. Nu pleca la drum lung!

De astăzi, cu o configuratie favorabila, incepi sa gandeşti mult mai pragmatic si sa te frămânţi mai puţin. Fii mai atent la forma fizică! Lucrează cu atenţie fiecare muşchişor din tine, în aer curat, sigur, dar nu te apuca să fugi ca năucul prin parc ca şi Forrest Gump! Alergatul prin parc, spune Cristi Răchitan, marele vindecător, este ca “junk food” – o superstiţie de om prost din America!

PEŞTI  Concentrează-te pe problemele urgente. Fără frică şi complexe poţi rezolva unele situaţii mai delicate. Domeniul sentimental este bine aspectat. O zi de marţi fără cele trei ceasuri rele!

Astăzi pare că eşti într-o uşoara pierdere de energie. Supraveghează-ti sanătatea şi in special alimentaţia. Mancarea naturală, carnea albă, fructele, mierea şi ceaiurile din planete iţi refac vitalitatea! Ai mici probleme de rezolvat, în plus, la serviciu sau la şcoală, sau unde îţi desfăşori activitatea!