Horoscopul lui Dom' Profesor. Preşedintele “vorbeşte” prin cărţi

Horoscopul lui Dom' Profesor. Preşedintele “vorbeşte” prin cărţi

Pe 25 mai s-au născut: Ralph Waldo Emerson, Iosif Broz Tito, Robert Ludlum, Eugen Simion.

În calendarul creştin ortodox este zi cu cruce neagră, A treia aflare a capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul. Şi Sf.Mc. Celestin. Drăguţ nume, Celestin, ce ziceţi?

Dar, pe 25 mai este un reper interesant în calendarul vechi.

Este Ziua Pietrei. Tradiţional, în Kalendarul fix popular este ziua lui Ioan Fierbe Piatră, Intrătunul, a treia aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul – nu se lucrează la câmp!

Ne puteți urmări și pe Google News

În “kalendarul” vechi, de la daci, începeau sărbătorile tradiţionale ale verii, care dacă nu se respectă atrag represalii meteorologice şi primejduirea recoltei. “Poporul nu lucrează crezând că va fi ferit de orişice cumpănă şi furtună grea, mai ales cu fulger, trăsnet şi foc, pentru că Ion, fierbâbd piatra o duce şi o descarcă unde voieşte, mai ales pe semănăturile sau livada celui care i-a necinstit ziua. Ion Fierbe Piatra este rău de inundaţi!” (Marian, 1994, II, pagina 348)

Sărbătoarea Pietrei. Piatra care fierbe. Poate cea mai veche sărbătoare din tot calendarul. Mai înainte de Lupul Şchiop, de Cavalerul Trac şi, bineînţeles, mult, mult mai înainte de sărbătorile creştine.

Probabil că datează din timpul glaciaţiunii Wurm. C.S. Nicolaescu-Plopşor, marele istoric, zicea: “Măi nene, zice, dacă chiar vrei o dată, să zicem acum douăzeci de mii de ani!”

Sfârşit de paleolitic, poate neolitic timpuriu. Frig, foarte frig! Încă nu se inventase olăritul şi oamenii aveau nevoie de ceva cald, un lichid acolo, un fel de supă şi ceai în acelaşi timp. Fierbinte să fie! Oalele lor erau din lemn, aşa că nu puteau să le pună pe foc. Inventiv, omul preistoric a găsit o soluţie: încălzea pietre alese cu grijă până ce aproape se înroşeau apoi le cufunda în oala de lemn, în supa-ceai. Piatra înroşită fierbea lichidul!

Mai târziu, peste mii de ani, când olarii noştri de la Cucuteni făceau adevărate opere de artă, s-a stabilit ca aducere aminte această zi, când “se fierbea piatra”.

Oamenii “primitivi” au avut întotdeauna o dreaptă judecată. Să ne amintim de pieile roşii, de Winnetou al lui Karl May. Nici strămoşii noştrii nu făceau excepţie. Au stabilit pe bună dreptate ziua pietrei care fierbe ca aducere aminte de unde veneau şi cât de greu au dus-o atunci!

Peste sărbătoarea din paleolitic s-a calchiat o sărbătoare creştină, aşa cum o haină veche este din nou la modă dacă i se schimbă numele şi se adaugă accesorii noi.

A propos de creştinism, acum exact 1690 de ani, în 325, pe 25 mai, începea la Niceea primul Sinod ecumenic al creştinătăţii, convocat de Împăratul Constantin cel Mare. De fapt episcopii ajunseseră pe 20 mai, aşa cum îi invitase împăratul, la începutul zodiei Gemenilor, Dioscurii fiind protectorii Constantinopolului, mai târziu Feciora Maria.

Dar împăratul a lăsat câteva zile de consultări, înainte de a deschide festiv lucrările sinodului. Sunt multe de spus, am parcurs zeci de mii de pagini scrise de Sfinţii Părinţi, martori la eveniment, dar şi lucrările magistrale ale lui Marcellinus Ammianus, Zosimus, Iulian zis Apostatul, apoi Adolf von Harnack, Edward Gibbon şi încă vreo sută de autori importanţi. Faţă de cercetătorii europeni am avut marea oportunitate de a consulta şi sursele persane despre eveniment.

Persanii erau extrem de interesaţi de tot ceea ce se întâmpla în Imperiul Roma, inamicul permanent şi tradiţional. În perioada la care ne referim, aveau 15.000 de spioni pe tot cuprinsul imperiului, majoritatea concentrată la Roma. La Niceea au avut trei spioni, care au transmis rapoarte complete despre lucrările sinodului. Relatări cuprinse şi păstrate în celebrele cronici imperiale persane. Pe atunci politica însemna religie şi religia era numai politică! Poate odată şi odată o să vă povestesc adevărul despre Niceea, am mai amintit şi altădată unele detalii, dar timpul…   

Dar ceea ce doream să vă spun dragi lupi, padawani şi hobbiţi este că pe 25 mai 1977 a avut loc în State premiera fabulosului “Star Wars” – “Episode IV – A New Hope”.

Am văzut filmul după câteva luni, cred că era vară, la Sala Mică a Palatului, într-o proiecţie de avantpremieră. Am fost profund impresionat, atunci, o nouă energie, o nouă speranţă părea că renaşte în noi, spectatorii. Filmul acela, subiectul, actorii aceia tineri care jucau ca la sfârşitul carierii, regia lui George Lucas, oricum şi scenariul a fost tot al lui, ce mai, Star Wars ESTE George Lucas…

Bucureştii încă miroseau a moarte şi a moloz şi încă ne mai plângeam pe cei dispăruţi dintre noi în marele cutremur. Filmul acela ne-a dat speranţă: A New Hope! Cam de aşa ceva avem nevoie acum, nu de un cutremur, Doamne fereşte, ci de un om providenţial, de un eveniment fabulos care să strângă energiile neamului şi să ne recăpătăm speranţa!

De aceea vă numesc şi “padawani”…

Poate că omul providenţial, ei da, aţi avut speranţă în Klaus Werner Johannis, l-aţi votat, nu? Logic şi inteligent era să nu se prezinte nimeni la vot. Dar ştiţi ce coeficient de inteligenţă are poporul român, nu? 94! Atât. Pisica mea, Gina, cred că era mai inteligentă! Acum neamţul a început să-mi placă. Nu vorbeşte de loc, dacă vrei să ştii ce gândeşte, trebuie să-i cumperi cărţile! Un pas, doi paşi, mai mulţi paşi, că drumul de o mie de leghe începe cu un pas, spune înţeleptul chinez. O carte, două cărţi… Dai un ban, nu puţin şi afli ce gândeşte preşedintele tău! Bun marketing, bun procedeu de a face bani! Oamenii de specialitate de la “Bookfest” mi-au spus că încasările “casei Johannis” se pot ridica din drepturi de autor către o sută, două, de mii de euroi. Deştept neamţul, face bani frumoşi din ”discursurile” lui! Sigur, nu sunt scrise de el, sau sunt foarte “corectate” nu au topica şi ritmul unui om care gândeşte în limba germană, cu verbul şi particula la sfârşit. Doar etnia lui a inventat mecanica cuantică, Mercedesul şi două războie mondiale! Dacă nu ne bagă în război cu ruşii, nu “eliberează” Transilvania, nu face prostii prea mari de care să aflăm şi noi, gen cabinetul 2 şi nu dă toată ţara pe mâna firmelor germane, cred că o să iau în considerare ca peste patru ani să mă duc la vot. La votul trecut, sincer, nu am avut cu cine să votez, chiar nu îmi bat joc de această instituţie venerabilă a alegerilor democratice.

Acum aştept cu încredere şi nerăbdare raportul preşedintelui ales de voi la cele o sută de zile de mandat. Cred că îi ajunge o jumătate de pagină!

Cum voia bătrânul “bolşevic” Ion Iliescu să facă prezenţa la vot obligatorie. Bolşevic? Mon oeil! Eram în India prin 1985, parcă anul acela a fost, nu am dat atunci suficientă atenţie, când a apărut “Times” cu articolul  “Aceşti bolnavi care conduc lumea”, parcă aşa se chema. Era o analiză politică excelentă. Ca urmaş al lui Ceauşescu era desemnat tovarăşul Ion Iliescu. De către Occident. Ceea ce s-a şi întâmplat! Şi ce a făcut tovarăşul Iliescu? A distrus ţara, a transformat statul într-un vameş nesăţios care îşi sugrumă cetăţenii cu taxe şi impozite, a vândut industria noastră pe un leu, a băgat firme şi bănci străine “avem nevoie de investitori” omorând la figurat şi uneori la propriu pe intreprinzătorii români, a pierdut momentul istoric favorabil de reunificare a ţării în graniţele normale, naturale, recunoscând primul Moldova ca stat, a dezbinat lumea aducând minerii, a… dar ce vă spun eu, aţi suferit toate măsurile antiromâneşti luate de tovarăşul Iliescu. Nu, nu este un bolşevic, doar o slugă a străinătăţii! Este uşor să suporte eticheta de bolşevic, este chiar onorabil pentru el, asta înseamnă că a avut un crez, o idee – dar mă tem că istoria o să-l considere doar un fanariot, un oportunist, un trădător de ţară! Istoria o să stabilească cât rău au făcut fiecare dintre cei care ne-au condus! Am fost o colonie, băgaţi în CAER şi Tratatul de la Varşovia, suntem o colonie, băgaţi în UE şi NATO!

Cred că avem nevoie şi noi, în fine, de “Independence Day”, vorba americanilor!

BERBEC  Astăzi poţi avea unele oportunităţi, fii atent, nu le rata! Eşti binedispus şi acest lucru este apreciat de anturaj. Ziua de azi este un prilej excelent să rezolvi unele probleme personale.

Configuratia astrologica iti indica să nu te repezi să tragi concluzii gresite, sa ai suficienta răbdare, pentru ca lucrurile se vor lamuri. Vestile pe care le primeşti astazi, la mobil, din presa, prin e-mail sau reţele de socializare par ca sunt interesante, pentru că te gândeşti că este posibil să le foloseşti mai târziu. Poţi să ai o zi mai tensionată, din cauze meteorologice, aşa că nu te ofensa pentru orice întârziere şi nepotrivire de program.

TAUR    Cu toate că schimbi ritmul activităţii, accelerezi, nu este o zi în care să faci schimbări esenţiale, pe niciun plan. Ai răbdare! Deocamdată trebuie să foloseşti mijloacele pe care le ai.

Astăzi aspectele benefice sunt in cumpănă cu influenţe mai putin favorabile, aşa ca ai o zi aproape cenuşie, fara evenimente notabile! Nu-ţi imobiliza capitalul sentimental in afaceri pe termen scurt, decât daca intrezareşti un faliment apropiat al relatiei de amor curente. Un pic de egoism şi de elitism bine temperat nu-ţi strică astăzi. Este bine să creionezi anumite limite pentru anturaj, colegi, prieteni. Pune-i la punct şi o să ai numai de câştigat. S-au folosit cam mult de tine, nu crezi?

GEMENI  Traversezi această zi de luni cu calm şi încredere în forţa convingerilor tale! Dar, nişte lucruri neterminate din trecut te bântuie şi îţi strică cheful. Încearcă să dregi ceea ce se poate!

Horoscopul este slab aspectat, dar ai configuraţii minore faste mai ales in domeniul afacerilor cu amanuntul, comerţului, in general.  Proiectele tale de viitor suferă de un defect major - se bazeaza mai mult pe întamplare decat pe planificarea abila a fortele proprii! Pe de altă parte zodia ta este zodia intelectului. Ai idei grozave, strălucitoare chiar, dar nu le pui în aplicare. Un parteneriat cu o „zodie muncitoare” gen Fecioara, de exemplu, nu ar fi o idee prea rea.

RAC  De obicei refuzi să fii tranşant, să iei decizii dure. Dar, se întâmplă lucruri care te avantajează pe termen lung. Dorinţa de a ajuta pe alţii, hărnicia şi genul armoniei dau rezultate.

Azi trebuie sa zâmbeşti şi să-ti pastrezi calmul, mai ales daca auzi si vezi lucruri neplăcute; mănâncă alimente naturale si evită dulciurile industriale. In urma unei analize cinstite şi atente trebuie sa lasi deoparte problemele care nu sunt ale tale si sa te concentrezi pe propriile interese, pe interesele familiei tale. La serviciu, la muncă, unde îţi petrecţi dimineţile şi uneori toată ziua, te bucuri de o eficienţă mărită, aşa că profită şi rezolvă, finalizează, termină proiectele, lucrările mai dificile.

LEU   Astăzi te poţi bucura de înţelegerea celor din jurul tău. Fie că este o problemă de serviciu, sau de familie, de cuplu. Legea socială a lui Ohm: “fii om cu mine, ca să fiu om cu tine!”

Evita astăzi orice lucru, vorbă, faptă sau gest care pot avea o implicaţie sau un aspect din domeniul legal sau al jurisprudentei.  Experienta este suma greşelilor care dor cel mai mult. In dragoste este bine sa-ti recunosti greselile, mai ales pe cele neimportante! Rasfatul propriu mai marelor feline nu te ocoleşte in ziua de azi. Evită să te enervezi din lucruri de nimic, fii constructiv în tot ce faci. Nu lua hotărâri când eşti iritat – mai bine lasă lucrurile în suspensie.

FECIOARĂ   Eşti un pic plictisit şi foarte obosit. Faci planuri de vacanţa de Rusalii. Voinţa şi perseverenţa ta trebuie să ţină cont de resursele fizice limitate pe care le ai. Şi de oboseala cronică!

Magia relatiilor sociale este cam departe de modul tau direct de abordare. Nu te băga în discuţii tensionate, pentru că ai altceva mai bun de făcut şi mai profitabil.Totusi, astazi vei avea castig daca vei adauga si un zambet. Acordă mai mult timp familiei,  prietenilor vechi, te vei simţi foarte bine. Cu toate că este luni şi începi săptămâna mai greu, eşti favorizat, mai ales în domeniile legate de familie şi cămin. Poţi realiza ceea ce ţi-ai propus de mai mult timp.

BALANŢĂ  Ai de câştigat dacă cooperezi, dacă eşti un bun partener. Chiar dacă eşti în situaţia de a ieşi din tabieturile tale, nu ezita. Poţi avea unele surprize plăcute, spun aspectele favorabile.

Nimic nu te multumeste azi si esti convins ca meriti mai mult. Poate că da, poate că nu, dar nu te astepta la minuni. Primeşti veşti, unele bune, despre proiectele tale pe    termen lung, dar altele te fac să schimbi nişte planuri. Nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Nu promite, la rândul tău, nimic ! Îţi faci planuri de vacanţă. Un umanism naiv si bunatatea caracteristice zodiei te fac vulnerabil la santajul sentimental paracticat de una dintre realatiile tale. Fii atent şi nu promite nimic!

SCORPION   O zi densă, dar în care poţi să duci la bun sfârşit un volum mare de lucrări. Nu intra în discuţii contradictorii cu semnele de apă şi de foc, mai ales cu Racii şi Leii. Nu amâna lucrurile!

Astăzi nevoia ta de armonie şi de linişte şi pace este imperioasă, te simţi obosit! Pentru tine este o perioadă complexă, dar care poate fi chiar monotonă. Eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Evită pe cât posibil discuţiile cu persoane potenţial ostile, sau discuţiile în contradictoriu cu partenerii şi/sau asociaţii, mai ales despre proprietăţi sau posesiuni comune.  Pe de altă parte carisma ta este în creştere şi poţi avea o serie de succese sociale. Dragostea este bine aspectată. Proiectele începute  astăzi, tradiţional ziua lui Ioan Fierbe Piatră, obicei casnic din neolitic, dar şi după, au toate şansele să fie benefice.

SĂGETĂTOR   Forţa atuurilor tale e hotărâtoare. Urmăreşti valorificarea lor, creşterea calităţii vieţii tale. Aşteaptă momentul potrivit, în cursul zilei de azi. Dar, nu forţa rezolvarea, ai răbdare!

O zi excelenta pentru centaurul sentimental din tine. Iti prieste orice discutie la o cafea si faci planuri pentru viitor. Prietenii te ajuta astazi chiar fara să-i bati la cap. Veşti bune de la rude şi prieteni. Astăzi este o perioadă de timp legată de protecţie. În aceiaşi măsură doreşti să oferi protecţie, cât şi să te bucuri tu însuţi de ea. Protecţia însemnând tot ceea ce te face să te simţi bine şi în siguranţă, de la bani la o vorbă bună, de la un gest de prietenie la o promisiune avantajoasă, de la o carte bună la un sfat de taină cu prieteni adevăraţi.

CAPRICORN   O zi banală, obişnuită. Fii prudent şi precaut, în special în convorbirile la mobil! Nu lăsa lucrurile neclare, precizează ceea ce te interesează! Ai probleme, dar nu te văicări, acţionează!

O veste mai pe seara, dar nimic interesant, pâna la urma. Nu te enerva, oricum nu este la îndemana ta rezolvarea problemei cu care te confrunţi. Nimeni nu te obliga să le faci pe toate impecabil şi în timp record. Dar trebuie să te străduieşti mai mult, aşa, pentru imagine si posibilele laude pe care poti sa le primesti! Stelele te avantajeaza astazi in relatiile cu semnele de pamant si foc. Este bine sa ocolesti nativii nascuti sub semne de aer si apa.

VĂRSĂTOR   Primeşti unele veşti şi noi posibilităţi te încântă. E foarte bine, dar nu exagera cu euforia până nu verifici cum stau, de fapt, lucrurile. În general e o zi bună, dar… întotdeauna e un dar!

Nu te repezi să tragi concluzii după ce ai evaluat situaţia cateva minute, lasă decizia până mâine, că noaptea este un sfetnic bun! O zi bună, după cum spuneam. Te-ai mai liniştit după grijile din ultimul timp. Trebuie sa-ţi adaptezi şi regimul alimentar şi totul va fi bine! Astăzi este o perioadă care te avantajează, mai ales în dragoste. Charisma, magnetismul personal, îţi este în creştere, lucru de care puteţi să profiţi, mai ales dacă eşti sau sunteţi implicaţi în politică sau afaceri. Astăzi nu sunt semne de câştiguri importante, aşa încât nu risca degeaba.

PEŞTI   Ai o mare dorinţă de lucruri de calitate, de tandreţe şi armonie. Profită de bunăvoinţa stelelor şi îmbunătăţeşte-ţi calitatea vieţii sociale. Seară plăcută, pe care o poţi face memorabilă!

Dimineaţa este dedicată in special lucrarilor urgente in care vei risipi multă energie. Stelele favorizează o seara relaxantă şi odihnitoare. Cerul înstelat deasupra şi adevărul in inimă - daca adaugi si puţin mai multă dragoste ai tabloul zilei de azi pictat de astre. Mai multa prudenta nu a stricat nimanui. Mari iubitori de natură sau de spaţii largi, o parte din nativi vor decide să plece la cumpărături. Probabil că preţurile vă vor descuraja, dar nu cred că o să renunţaţi. Alternativa este un DVD acasă, sau un cinematograf 3D, 4K sau alte cifre şi litere - care nu este o idee rea.  Feriţi-vă de prietenii sau relaţii noi, aspectele nu vă avantajează.