Editura Evenimentul si Capital

Horoscopul lui Dom' Profesor. Din nou, despre astrologie

Radu Ștefănescu
Autor: | | 2 Comentarii | 3370 Vizualizari

Pe 23 februarie s-au născut Meyer Amschel Rothschild, Casimir Malevici, Alan MacLeod Cormack, Peter Fonda, Samuel Pepys, Erich Kastner, Matei Corvin, Gheorghe Brandabur.

Pe 23 februarie s-au născut Meyer Amschel Rothschild, Casimir Malevici, Alan MacLeod Cormack, Peter Fonda, Samuel Pepys, Erich Kastner, Matei Corvin, Gheorghe Brandabur.

Nimic în "kalendar" lumea se pregăteşte, sau ar trebui, pentru Dragobetele de mâine, iar în calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Policarp din Smirna şi Gorgonia.

Astăzi, o scurtă istorie a astrologiei. Prea mult mi-aţi cerut să vă învăţ astrologie, iata, o sa vedeţi că nu este aşa de uşor!

Într-un trecut îndepărtat, omul a realizat că este legătura necesară dintre Cer şi Pămînt, mai mult, că prin el Cerul poate acţiona asupra Pămîntului. Astfel, într-o epocă pe care istoricii nu reuşesc să o dateze, a apărut un sistem de idei rezultat din inspiraţia Divină şi observaţia reală a mişcării astrelor, a creşterii plantelor şi a diversităţii oamenilor. Acest sistem şi-a creat o tehnologie specifică prin care se unesc forţa vitală, observaţia naturii şi legile matematicii, fiind maniera de gîndire cea mai răspîndită în timp şi spaţiu. Din această ”placentă alma mater” s-au edificat religiile, ştiinţele, filozofiile, sistemele morale şi metafizice, fiind cel mai important factor de civilizaţie. Cel mai aproape de modul primordial de gîndire se situează astrologia, care a apărut prin realizarea de către om a unităţii dintre viaţa corpurilor cereşti şi viaţa organismelor terestre, transmiterea legilor impersonale a periodicităţii ciclurilor astronomice, ritmurilor regnului vegetal, a biosferei într-o concepţie unitară, generală, a naturii.

Documentele, dacă se pot numi aşa, tăbliţele de lut ars inscripţionate în cuneiforme atestă interesul regilor din Mesopotamia (sumerieni, caldeeni, akkadieni, asirieni şi babilonieni) pentru previziunile astrologice, încă de acum 6 000 de ani. În acea epocă fiecare oraş-cetate din Mesopotamia avea propriul său templu-observator în formă de turn sau de piramidă în trepte, ale cărui unghiuri erau orientate după cele patru puncte cardinale; aceste zigurate, replică a unor centre de energie, adevărate antene de captare, purtau pe platforma superioară un sanctuar dedicat divinităţii prin care se obţinea legătura dintre Macro şi Microcosmos.

Tradiţia iniţiatică, legenda, arată că astrologia a fost adusă în Mesopotamia, în Sumer de către “zei” care erau înalţi, aveau ochii albaştri, pielea întunecată (sau arsă de soare) şi erau înarmaţi cu fulgere! Tot aceşti zei au adus calul, cîinele şi carul (roata), dar şi alte ştiinţe: matematica, medicina, arhitectura, chimia etc. Motivul este preluat de evrei şi apare în scrierile lor sfinte, astrologia şi ştiinţele fiind aduse pe Pământ de către îngerii căzuţi. Fiind, deci, de origine divină.

Ziguratele au fost construite în amintirea Muntelui Sacru al acestor zei (străini). Urmaşii lor au fost Regii Magi.

Această legendă ne aminteşte de continentele “pierdute”: Atlantida, Lemuria, Godwana, Mu. Erau zeii veniţi în Mesopotamia (ca şi în alte locuri de pe Pămînt) supravieţuitorii unei civilizaţii înfloritoare “distruse într-o singură noapte?”. Erau extratereştri, sau călători în timp? Tot ceea ce se ştie este că toate darurile aduse de zei “funcţionau”.

 

Astrologia caldeeană părea, în acele zile îndepărtate, că se bazează pe o astronomie ştiinţifică şi o matematică dezvoltată, fondate pe observaţii metodice. Deja se poate vorbi de o astronomie de poziţie şi în mod particular de o astronomie a mişcărilor unghiulare. Istoricii astrologiei spun că astrologia la sumerieni era foarte complexă. De atunci s-au pierdut multe. Cunoştiinţele au degenerat, multe nu se mai ştie cum şi de ce.

Previziunile astrologice se refereau la soarta regelui şi a statului, permiţînd stabilirea unui calendar agricol şi a ceremoniilor religioase. În general, toate actele importante ale vieţii publice erau subordonate interpretărilor astrale. Pe atunci astrologia era prima religie şi cea mai avansată ştiinţă.

Prima dovadă materială a unei previziuni astrologice realizate este o tabletă akkadiană din lut ars în perfectă stare de conservare, pe care se putea citi direcţia posibilă de dezvoltare a evenimentelor, în legătură cu o eclipsă de lună:

“Regele Akkadului moare, dar supuşii scapă.

Puterea (strălucirea) regelui Akkadului scade, supuşii prosperă”.

Previziunea se realizează la 11 mai (calendar iulian) 2 259 î.Hr., cînd moare subit, în timpul eclipsei de lună, regele Naram-Sin, nepotul marelui Sargon, fondatorul Imperiului Akkadian.

Tot din perioada aceea avem şi numele primului astrolog atestat documentar: “Irassitu, servitorul regelui”, care semna următoarele:

“Cînd Jupiter stă în faţa lui Marte, oameni vor pieri, sau o mare armată va dispărea.

Cînd Marte se apropie de Jupiter vor fi mari distrugeri în ţară.

Cînd Marte se apropie de Jupiter, regele din Archat va muri şi recolta va fi îmbelşugată.

Pe patrusprezece ale lunii o eclipsă va avea loc, ceea ce este rău pentru Elam şi Aharon, dar norocoasă pentru rege, stăpînul meu, îţi spun că va fi o eclipsă”.

Cam în aceeaşi perioadă în China, la fel ca în Caldeea, astrologia, astronomia şi religia făceau parte din acelaşi tot unitar. Preoţii taoişti au fost în mod particular atraşi de astrologie. Din nefericire evenimentele din perioada 4 000-3 000 î.I.C. ne-au parvenit doar din documentele relativ tîrzii, din primii ani ai erei creştine, din timpul dinastiilor Han şi Tang. Astfel se pomeneşte de legenda fraţilor Shi şi Sho care, acum circa 6 000 ani, primesc din partea miticului împărat Yao sarcina să observe cerul şi să întocmească un calendar. Astrologul era o persoană importantă, un funcţionar imperial, (Shi) în China. Îndatoririle sale sînt clar definite într-un document datat circa 200 î.Hr.:

“Onorabilul domn trebuie să se ocupe cu observarea stelelor din ceruri, să ţină o înregistrare a schimbărilor şi mişcărilor Planetelor, Soarelui şi a Lunii, pentru a examina acţiunile lumii terestre cu obiectivul de a pronostica şansele bune, sau rele. Va împărţi teritoriile celor nouă regiuni ale imperiului, după cum aparţin respectivelor corpuri cereşti. Deoarece tot ce se află pe pămînt este în legătură cu stelele, prosperitatea sau nenorocirea domeniilor respective pot fi cunoscute. Va face pronosticuri în concordanţă cu ciclul de doisprezece ani al lui Jupiter asupra binelui sau răului din lumea terestră. Va determina din culoarea celor cinci feluri de nori, dacă vor fi inundaţii sau secetă, abundenţă sau foamete. Va trage concluzii analizînd cele douăsprezece feluri de vînturi asupra stării de armonie dintre cer şi pămînt şi va lua aminte la semnele bune şi rele ce rezultă din starea lor de acord sau dezacord”.

Cu toate că faţă de egipteni şi mai ales faţă de greci, chinezii nu foloseau geometria deductivă, analitică (o metodă utilă în astrologie), totuşi matematica pe care o practicau le-a permis dezvoltarea unei astrologii originale. Două trăsături diferenţiază astrologia chineză faţă de cea caldeeană. Dacă în general lumile antice împărţeau Universul în patru elemente: Pămînt, Aer, Foc şi Apă, chinezii au subîmpărţit elementul Pămînt în Metal şi Lemn. Pare să fi fost singura civilizaţie umană care a considerat Lemnul ca o valoare permanentă în alcătuirea lumii. Altă particularitate a gîndirii astrologice chinezeşti este conceperea Zodiacului ca un ciclu de doisprezece ani şi numirea celor doisprezece numai cu nume de animale. Am pomenit altădată legenda cu Budha şi cele douăsprezece animale şi cei doisprezece înţelepţi ai Chinei.

Chinezii foloseau în prognoză şi cometele pe care le considerau ca desprinse din cele şapte planete şi deci similare naturii planetei respective. Petele solare erau înregistrate cu minuţiozitatea caracteristică rasei, în relaţie cu prognozele asupra recoltelor.

Chinezii au observat şi folosit şi stelele fixe, dar şi constelaţiile, cărora le-au dat nume neobişnuite ca: Soarele Concubinei Imperiale, Carul Fantomă, Prinţul Imperial, Pivotul Cerului, Fata care ţese etc.

Putem afirma fără a greşi prea mult, că astrologia caldeeană şi chinezească (provenite poate dintr-o sursă legendară comună) constituie baza astrologiei moderne.

Probabil că tot în acea epocă îndepărtată s-a constituit şi astrologia indiană. Din nefericire, nu avem nici o atestare documentară, decît unele aluzii metaforice în Rig-Veda. Gîndirea astrologică indiană este deosebit de complicată şi nu ţine seama de unele realităţi ale mecanicii cereşti şi confundă zodiile cu constelaţiile. În setul de prognoze pe care îl fac indienii, sînt influenţaţi de convenţii religioase şi superstiţii. Cu toate acestea, în prezent astrologia joacă un rol important în viaţa zilnică a indienilor. Dacă astrologia indiană s-a localizat cu predilecţie în peninsulă, dar, iată, acum bântuie şi în România, iar cea chinezească s-a răspîndit foarte lent, cu totul altfel s-a dezvoltat cea caldeeană.

Din Mesopotamia următorul popas îl facem în Egipt.

Este evident că vechii egipteni cunoşteau cîte ceva despre astrologie încă din a douăsprezecea dinastie (circa 2 000 î.I.C.). Este recunoscută reputaţia lor de a fi magicieni şi folosirea “ştiinţelor secrete”. Totuşi, şi aici trebuie să risipim o confuzie ce se întîlneşte destul de des, nu ei “au inventat” astrologia! Concepţia lor despre Univers era foarte puternic influenţată de religie. Unele documente care ne-au parvenit din Egipt, nu aveau decît un scop: să determine o oră, un interval de timp în care trebuia săvîrşită o ceremonie religioasă. Această obsesie a timpului care se scurge, a orientării precise, a necesităţii săvîrşirii ritualului la momentul cuvenit, i-a condus pe egipteni la concepţia că fiecare zi se află sub influenţa unui anumit eveniment religios, care se produsese cîndva, în aceeaşi zi a calendarului, în epoci mitologice. Papirusuri întregi sînt consacrate precizării zilelor faste şi nefaste (după cum evenimentul respectiv era fericit sau nefericit), fiecare zi a anului fiind prevăzută cu trei prescripţii corespunzătoare celor trei diviziuni egale ale zilei.

Unul dintre cei mai importanţi faraoni ai Egiptului, Ramses al II-lea (1292-1225 î.Hr.) a fixat semnele cardinale: Berbecul, Balanţa, Cancerul şi Capricornul, ţinînd cont că reperul ceresc cel mai important pentru egipteni, Sirius, (a cărei apariţie la orizont prevestea marile inundaţii ale Nilului) se afla la circa douăsprezece grade în Cancer, Rac.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate