Horoscopul lui Dom' Profesor. Dacă te îmbolnăveşti, nu ai credinţă!
- Radu Ştef ănescu
- 13 octombrie 2015, 00:00
Pe 13 octombrie s-au născut Yves Montand, Margaret Thatcher, Nana Mouskouri, Alexandru Andrieş, G.M. Zamfirescu.
În calendarul creştin ortodox este Aducerea moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi. Sfinţii: Carp, Papil, Agatodor, Agatonica şi Florentie.
Nimic în “Kalendar”!
Nimic, sau aproape nimic. Sunt informat prin bunăvoinţa domniilor voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, că, la Iaşi, de pe 9 octombrie, au început să stea la coadă “pelerinii”, în frig şi ploaie, îngheţaţi şi uzi. Coada are aproape un kilometru, ba doi, se pare. Nu, nu le mai plângeţi prostia, sunt doar oameni disperaţi, fără soluţii, iar unii fac o afacere. Vând locul, mai în faţă la rând, altor “pelerini”, cu dare de mână, pentru o sută de lei! Industria moştelor şi a indulgenţelor a atins apogeul în Europa în Evul Mediu, dar la noi, se pare, continuă şi astăzi!
Câteva sute de “pelerini” au avut nevoie de asistenţă medicală, iar câţiva au fost internaţi în spital. Cu toate că printre babele bigote de la coadă umblă vorba: “dacă te îmbolnăveşti, nu ai credinţă!”
Am văzut lumea, am fost cam peste tot. Nicăieri nu mi-au plăcut exagerările, abuzurile, derapările, amplificărea grotească a orice, a religiei, în special. Cred că ştiu Noul Testament. Am fost obligat să-l studiez cu luare aminte la şcoală, la Madrasse Omar Khayyam şi ca să fac faţă presiunii musulmane asupra mea. Da, de nenumărate ori mi s-a propus să trec la islam. Propunerea era însoţită de bani mulţi, case, maşini şi proprietăţi. Pentru “instalare” în ţara respectivă. Am râs şi le-am spus că în ţara mea este o tradiţie să nu se schimbe religia. Apoi povesteam că acum sute de ani s-au tăiat capul regelui (de ce voievozi?) fiilor şi ministrului lui de turcii musulmani, dar românii nu şi-au schimbat religia.
Cred că lui Iisus Hristosul nu i-ar fi plăcut această “adorare a oaselor” care te duce cu gândul la necromaţie. Mă tem că la a doua revenire a Sa pe Pământ, bunul Iisus, dacă va intra într-o biserică creştină, se va mira peste poate şi va întreba ce zeu păgân este adorat acolo şi cine sunt zeii minori de pe ziduri.
Am întâlnit, la Beirut, acum patruzeci de ani, un episcop maronit, un savant, teolog şi cristolog. Nu mai ştiu cum îl chema, am uitat, dar am ţinut minte învăţătura lui: “Ca un bun creştin, întreabă-te mereu cum ar fi făcut Iisus în locul tău. Şi fă cum ar fi făcut El!”
Nu cred că Iisus ar fi stat la coadă, ca să vadă nişte “moaşte”. A stat la coadă doar ca să fie botezat. Cel puţin aşa arată tablourile din Luvru!
Aşa, urmând-L pe Iisus, nu poţi să greşeşti niciodată, sau cât mai rar, că oricine este supus greşelii, oamenii, Biserica, vlădicii. Până şi papa de la Roma a renunţat să mai fie infailibil!
Astăzi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, îl pomenim pe francezul Yves Montand. L-am întâlnit, la Paris, prin anii 70’. Un tip înalt şi încântător, cu nas mare de francez şi cu gesturi de gal sută la sută. Cel mai francez dintre francezi, cel care a sedus-o pe Marilyn Monroe (gurile rele zic că nici nu era prea greu) era, însă... italian!
Dar, Yves Montand a fost implicat în marea politică discretă. Iacobin şi mason de grad înalt în Marele Orient, a făcut şi a desfăcut multe. L-a sprijinit pe De Gaulle şi apoi pe Mitterand. Gurile rele spun că aşa cum Frank Sinatra a fost “The Godfather” la Hollywood, nimic nu mişca în arta, actoria franceză, fără binecuvîntarea lui Yves Montand, “Le Parrain”!
Pentru mine rămâne actorul cuceritor din “The Wages of Fear” un film de artă, alb-negru, din 1953, şi apoi marele “Z” din 1969 sub regia ilustrului Costa Gavras. Şi şarmantul şansonetist, “Sous le ciel de Paris”!
Acum, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, mă duc să văd unul, două, filme de artă, europene, poate un film alb-negru cu Jean Gabin, poate un film rusesc de al lui Andrei Arsenevici Tarkovski, sau Nikita Sergheevici Mihalkov, sau de ce nu, un film semnat de Antonioni sau să mă uit la o piesă de teatru cu Laurence Olivier, din integrala celebrului britanic. Sau, mai bine, să revăd filmul prietenilor tatălui meu, Liviu Ciulei şi Lazăr Vrabie, care erau nelipsiţi de la noi acasă, filmul “Valurile Dunării”.
Apoi o să mai studiez cartea Orianei Falaci “Furia şi Mândria”. Am pregătit creioane colorate, bine ascuţite, ca să subliniez rândurile care mă interesează.
Aici, în Prahova submontană plouă ca în Bacovia, căţeii s-au ascuns prin claia de fân special făcută pentru ei, răsfăţatele căţeluşe s-au urcat în pat, în casă şi dorm suspinând după zilele calde şi însorite. Am deschis uşa podului şi se aud, de sus, fugăreala mâţelor care s-au adăpostit acolo, de ploaie. Le-am dat şi lor de mâncare şi păsărelelor, aricilor şi veveriţelor. Dar tot am inima strânsă: oare or avea sutele de copii din satul pe care l-am vizitat în weekend, ce le trebuie? Au mâncare suficientă, le este cald, au lemne, au jucării?
În acelaşi timp mă uit prin ziare, pe net şi văd cât de uscate, cât de artificiale, de vulgare şi prosteşti sunt subiectele care animă majoritatea. Sau care sunt impuse, de către o presă... vorba maestrului Cristoiu!
BERBEC Ai nevoie de linişte ca să poţi lua o decizie, dar persoane vocale şi egoiste din anturaj te deranjează. Poate să fie şi un animăluţ răsfăţat peste poate. Concentrează-te şi zâmbeşte cu calm! Ideile noi, chiar îndrăzneţe, sunt privite favorabil de stele. Poate fi vorba, poate, repet, de un proiect profesional ambiţios. Tu alegi, stelele arată! Şi domeniul sentimental e favorizat Eşti mereu surprins(ă) de cât de rapid poate să treacă timpul. În activitatea proprie întâlneşti oarecare opoziţie, ca o pernă moale umflată cu aer, care încearcă să-ţi frâneze rapiditatea.
TAUR Nicio planetă în zodie. Dar poţi să ai, totuşi, o zi complicată. Nu lua hotărâri financiare, nu împrumuta şi nu lua cu împrumut bani şi obiecte. Pot să iasă încurcături, mai târziu! Primeşti nişte veşti contradictorii, mai aşteptă până se limpezesc apele. Da, dar astăzi poţi să ai şi o veste bună pe care o aşteptai şi o seară relaxantă şi plăcută, poate la un spectacol. Trebuie neapărat să analizezi evenimentele din ultimul timp, să tragi concluziile care se impun şi sa iei imediat măsurile necesare
GEMENI Sunt multe emoţii, tensiuni şi frustrări în jurul tău. Nu te lăsa şi tu cuprins de nelinişte. Eşti destul de neliniştit din naştere! Astăzi nu te repezi, mai ales nu da sfaturi ironice. Prea multă „activitate” sedentară, în faţa monitorului, te oboseşte şi îţi ruinează vederea. Fă pauze scurte, uită-te pe fereastră, departe, cât mai departe. Acolo unde îţi sunt gândurile!
RAC Configuraţia e bună în domeniul sentimental. Nu te lăsa purtat de capriciile celor din jur, mai ales de ale copiilor. Fii bun, blând, dar ferm! Unele persoane au probleme cu discernământul! Ai tendinţa, de altfel naturală la majoritatea nativilor din zodia Racului, să te ascunzi în exoscheletul tău, să faci doi paşi înapoi şi apoi un pas înainte – dansul la modă de şase mii de ani al Racului. Trebuie sa ieşi din acest clişeu zodiacal şi să accepţi faptul că cea mai bună apărare este ofensiva.
LEU Cine se trezeşte de dimineaţa, aceluia îi e foarte somn şi cască tot impul. Aceasta este toată filozofia şi ar fi bine să-ţi dozezi forţele în acestă zi de marţi pentru că ai multe de făcut! Te preocupă, te obsedează banii şi parvenirea. Cu mai multă obiectivitate, profesionalism şi echilibru interior vei gasi calea. Pe de alta parte nu lua în serios toate bârfele şi intrigile făcute parcă special să-ţi amărască viaţa. Trebuie să convingi şi păstrarea calmului şi o atitudine civilizată sunt cheia reuşitei tale.
FECIOARĂ Îţi este cerută părerea. Se poate să fie vorba despre munca ta. Nu bate la cap colegii şi nu tăia firul în patru, mai ales nu te pierde în detalii, spune-le, concis, despre ce este vorba. Hărnicia, curăţenia şi geniul detaliului sunt calităţile tale incontestabile, dar niciodată nu eşti suficient de abil social, nu speculezi oportunităţile. Poate că astăzi şi în perioada următoare, poate în weekend, poţi să faci o alianţă cu un Geamăn speculant şi tare în gură, sau cu un Scorpion veninos şi răzbunător. Ai o perioadă interesantă, vorba înţeleptului chinez, poţi profita de ea, dacă poţi!
BALANŢĂ Tot ceea ce începi astăzi este avantajat de conjunctura astrologică. Aspectele favorizează în special domeniile legate de casă dar, mai ales, de preferinţele tale, de modul tău de viaţă. O zi de marţi liniştită, poate toată ziua, chiar dacă este 13, pentru majoritatea nativilor. Poţi ameliora confortul vieţii zilnice, fără să faci eforturi mari! Conjunctură favorabilă în carieră.
SCORPION Nu tot ce este mai nou este şi mai bun! Astăzi nu trebuie să începi nimic nou, chiar dacă stelele spun că, în general, ai noroc. Cineva din jur, poate familie, nu are o zi bună, menajează-l! În această zi de marţi, 13, ai probleme financiare şi sentimentale. Ia-le pe rând! Astăzi termină ce ai început şi ia în serios sfaturile familiei, prietenilor. Se pare că îţi vor doar binele! Mici succese care îţi lumineză astăzi sufletul. Ai mare nevoie de aceste confirmări ale valorii tale ca să-ţi întărească încrederea în forţele proprii. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt.
SĂGETĂTOR O zi favorabilă în domeniul relaţiilor sentimentale, a cuplului, a familiei. Potenţialul tău de iscusinţă poate fi folosit pentru rezolvarea unei probleme urgente la muncă, sau acasă. Nimic foarte rău în acestă zi de 13! Atenţie la bani, unde îi pui şi cum îi cheltuieşti. Nu lua şi nu da bani cu împrumut, pentru că aşa se strică prieteniile. Banul este ochiul dracului, dacă nu-l stăpâneşti, el te conduce! Fii liniştit, totul o să fie bine. Principalul este să menţii statu quo ante.
CAPRICORN Marţi, 13, zi obositoare. Or fi cele trei ceasuri rele? După program, nu îţi ajunge timpul, fie că eşti la cumpărături, în oraş, sau acasă. Nu au intrat zilele în sac, amână tot ceea ce poţi! Evită să te enervezi din lucruri de nimic, fii constructiv în tot ce faci. Nu lua hotărâri când eşti iritat – mai bine lasă lucrurile să se rezolve singure. Nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Nu promite, la rândul tău, mai nimic!
VĂRSĂTOR Aspecte favorabile legate de domeniul emoţional, sentimental. O posibilă surpriză plăcută, poate o întâlnire neaşteptată cu o persoană mai deosebită. Incearcă să-i obţii prietenia! Cei din jurul tău, prietenii, rudele, familia sunt cei mai buni aliaţi. Astăzi te pot sfătui să iei deciziile bune pentru interesele tale. Sigur, dacă nu intersectează interesele lor! Evită să te implici în orice activitate legată de autorităţi, mai ales dacă este vorba de autorităţile locale.
PEŞTI Astăzi, norocul este de partea ta. Poţi să rezolvi în mod convenabil câte ceva din grijile tale. Poate e vorba despre aprovizionarea pentru iarnă, sau pregătirile pentru sezonul foarte rece. Preferi să fii pragmatic, să trăieşti în prezent, fără planuri de viitor. Cel puţin astăzi, marţi, 13, este cea mai bună strategie. Nu te îngriji de ziua de mâine, ea se va îngriji de ale ei! Atenţie la vremea schimbătoare când frigul te poate cuprinde când Soarele zâmbeşte cu dinţi! Poţi să te duci la cumpărături, sigur, este o activitate plăcută, dar programează exact ceea ce vrei să achiziţionezi.