Editura Evenimentul si Capital

Horoscopul lui Dom' Profesor. Battlestar Romania!

Horoscopul lui Dom Profesor
Autor: | | 0 Comentarii | 3009 Vizualizari

Pe 29 august s-au născut Michael Jackson, Bob Beamon, Slobodan Miloşevici, Petre Magdin, Nicolae Dunăreanu.

Astăzi îl pomenim pe Michael Jackson. Nu mi-a plăcut, cât a trăit. Negrul care voia să devină alb, omul care voia să devină zeu! Ce patetic, ce roman prost! Dar exemplul lui elitist, sfidarea împinsă dincolo de limite, toate atitudinile lui excentrice şi bizare au avut rolul lor în lumea aceasta. Probabil că acum râde de noi în Purgatoriu, dacă i-au mai lăsat mutrişoara de Mozart-copil şi mai are cu ce să râdă!

Michael Jackson a fost un geniu! Filozofic, nu mă refer la muzică. Prin toată viaţa lui excepţională a demonstrat, prin logica lui Hegel, prin teză şi antiteză, animalitatea acestei lumi, prostia şi lipsa de discernămînt a marii majorităţi. Ia gândiţi-vă puţin!

Mie, acum, îmi lipseşte...

Nimic în "kalendar" dar în calendarul creştin este ultima sărbătoare a anului. Anul bisericesc creştin începe la 1 septembrie.

Pe 29 august se pomeneşte, cu întristare, Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul. Este post negru. Probabil că vă mai amintiţi din şcoală, de la religie, istoria cu regele Irod, fratele lui Filip şi soţia acestuia Irodiada, pe care o ia Irod. De reproşurile lui Ioan, pentru că regele luase pe soţia fratelui, lucru imoral la iudei, altfel Ioan era iubit şi preţuit de Irod, dar duşmănit de regină. De primul strip-tease din istorie făcut de Salomeea, fiica reginei, ca să-i smulgă regelui promisiunea executării lui Ioan. De aducerea Capului Botezătorului pe o tipsie de argint.

Tradiţia iniţiatică spune că ochii Botezătorului s-au deschis şi capul fără corp a şoptit câteva cuvinte regelui, de nimeni altcineva auzite. Regele a rămas gânditor apoi a plecat din sală. Sfetnicii de taină spun că l-au auzit plângând, dar poate fi doar o părere...

Mel Brooks, în stilul caracteristic al rasei, pentru că numai evreii au voie şi pot face bancuri despre cele sfinte a spus: "nu este bine să-ţi faci duşmancă o femeie care poate s-o pună pe alta mai tânără să se dezbrace!"

Tradiţional Crucea Mică, Sf. Ioan de toamnă, Sf. Ioan cap tăiat, Brumariul. „...Aduce cu sine o seamă de interdicţii asupra tăiatului fructelor şi legumelor (mai ales varza) ce au o formă rotundă sau alimentelor ce amintesc de sângele vărsat (vinul roşu, în special)... zi deosebit de periculoasă, ţinută pentru a nu se îmbolnăvi de friguri”. (Antoaneta Olteanu, „Calendarele Poporului Român”, 2001, pagina 383.)

Începe Postul Negru care ţine până la Înălţarea Crucii, 14 septembrie. Postitorii îşi mântuiesc sufletul de cele mai mari păcate din viaţă, omucideri de oameni şi de prunci născuţi sau lepădarea celor nenăscuţi, aprinderi, furturi cu ucidere, lăsarea familiei fără căpătâi. Mâncarea de post nu trebuie tăiată, ci doar frântă de mâna postitorului. Nimeni altcineva nu trebuie să atingă mâncarea de post: numai apă neîncepută şi turtă coaptă pe cărbuni. Idem, pagina 384.

Iluzii de ţărani... niciun păcat mare, capital, nu este iertat, mai ales omuciderea, care este păcat împotriva Lui Dumnezeu Tatăl şi nesocotirea gravă a Poruncilor Fiului. Dar omul greşeşte... o viaţă exemplară, după greşeală, postul, poate funcţiona ca factor atenuant la Judecata de Apoi!

Nici iertarea Bisericii, ridicolele indulgenţe, sau daruri şi ridicări de lăcaşuri sfinte nu aduc iertarea păcatului omuciderii. Dacă doriţi să vă obţineţi iertarea, măcar parţială, a cerului şi a oamenilor, împărţiţi toată averea la săraci necunoscuţi şi apucaţi-o pe calea călugăriei!

De trei ori am fost în Siria, la Damasc, oraşul cel cu şapte porţi şi tot de atâtea ori am fost în Moscheea Omaiazilor unde este un relicvariu, din bronz, care se spune că ascunde Capul Botezătorului. În Islam Ioan Botezătorul este un Profet ca şi Domnul Nostru Iisus Hristos. Vestind venirea lui Mahomed.

Mă tem că flacăra războiului a mistuit nepreţuitele covoare persane de acolo, şi au distrus şi relicvele creştine. La Damasc m-am simţit la fel de bine ca în Teheran sau în pădurile Virginiei, sau la Paris. Oare de ce nu poate să fie pacea promisă, cea de o mie de ani?

Scriam acum exact un an de zile că Statele Unite trebuie, sunt obligate să intervină în Siria. Franţa în special, dar şi ceilalţi aliaţi, atunci erau gata, europenii invitau Statele! Ca de atâtea ori în istoria modernă, complicaţiile politicii interne au atras toată atenţia şi energia Casei Albe, care, în acele momente, lasă lumea să se sălbăticească. Insula doctorului Moreau!

Acum intervenţia este mult mai grea şi mai periculoasă. Califatul este o realitate şi atrage suportul spiritual, material, dar şi financiar, a sute de milioane de islamici.

Dar se pare că, simetric şi păgubos, războiul pare să înceapă, aşa cum a început la 1 septembrie 1939. Atunci nemţii au invadat Polonia, acum ruşii se pare că au intrat în Ucraina. Istoria se repedă!

Un tânăr de numai douăzeci de ani, militar angajat cu contract, mi-a trimis o corespondenţă care m-a emoţionat mult. Îmi spune că îmi citeşte de mult articolele şi că a înţeles că are pentru ce să lupte, chiar să-şi dea viaţa, dacă trebuie, pentru că România nu este compusă din mâna asta de politicieni mincinoşi şi de bogătani tâmpiţi, de curve cu pretenţii, din ceea ce vedem la televizoare. Îmi mulţumeşte că i-am deschis ochii şi îmi spune că ar lupta sub comanda mea, pentru că ştie că aş avea grijă de soldaţi.

Îmi spune că vede ţara, în viitor, ca în serialul SF „Battlestar Galactica”. O luptă supremă şi necruţătoare pentru supravieţuire.

Battlestar Romania!

Dacă nu ştiţi despre ce este vorba, iată:

Muzica, soundtrackul, este a lui Bear McCreary, un regal simfonic.

Tare mi-ar place ca tânărul militar să nu aibă dreptate, dar mă tem...

BERBEC  Un pic cam susceptibil şi gata să dai replica. În general eşti un artizan al gloriei altora, care îşi asumă rezultatele tale. Astăzi rupe tradiţia, refuză, cu calm, să mai fii folosit!

Dacă ai vreo idee, pune-o in aplicare fără multe consultări şi tam-tam-uri. Apare o informaţie, o veste îngrijorătoare, de fapt sunt mai multe, dar doar una interesează în special zodia ta. Dar se poate să fie doar o influenta negativa generala, o perioada mai neconfortabila care se întinde pe cateva zile, o indispozitie ca sa zicem asa, şi mai putin un necaz concentrat.

TAUR   Astăzi eşti ceva mai sociabil şi cauţi companie. Atenţie la asocierea cu persoane cu interese cam obscure! Limitează-te la prieteniile verificate şi la cei pe care îi frecventezi obişnuit!

Fa un tur de telefoane pe la prieteni şi nu numai. Tine-ti prietenii aproape si potenţialii ostili şi mai aproape!  O zi inspirată, mai ales pentru promovarea intereselor personale. Evită să amesteci lucrurile. Sfaturile bune duc la rezultate bune. Sprijină-te pe prieteni. Un prieten, la rândul său, îţi solicită ajutorul!

GEMENI   Nu-ţi investi încrederea, nu face promisiuni, înainte ca să ştii cu destulă precizie despre ce este vorba. Dar, în dragoste, este bine să-ţi recunoşti greşelile, mai ales pe cele mici!

Atenţie la neatenţie, mai ales mai pe seară, când este foarte bine să nu mai fii pe drum, ci acasă. Fă-ţi puţină reclamă în anturaj, că nu strică. Un eveniment îţi reţine atenţia. Analiza ta este încă o dată justă, trebuie să-i dai curs, aşteaptă, însă, momentul favorabil.

RAC   Provoci un răspuns plăcut din partea celor din jur. Le aduci ceva bun, covrigi sau îngheţată! Este momentul să le soliciţi ajutorul, să faci mici alianţe. Raţiunea trece prin stomac, adesea!

Incepi ziua cu greutate si o sa tragi de tine toata ziua, pentru ca ai de facut niste comisioane familiale sau personale. Care nu iţi fac nici o placere… Dedică ziua rezolvării problemelor importante, însă nu forţa în rezolvarea rapidă a unor situaţii. Lasă timpul să lucreze!

LEU   Veştile pe care le primeşti prin mobil, din presa, sau reţele par importante. Eşti pe drumul cel bun! Înlături din calea ta obstacolele, în special propriile limite, eşti motivat şi optimist!

Astazi nu lua decizii importante şi nu programa întâlniri. Limitează-te al activităţile de rutină şi la oamenii pe care îi cunoşti foarte bine. Ziua este favorabilă proiectelor de afaceri, deciziilor importante. Seara relaxantă şi confortabilă. Gândurile te poartă către noi zări. La figurat...

FECIOARĂ   Se apropie nişte praguri, termene, unele autoimpuse şi eşti întârziat, în criză de timp! Conjunctura îţi indică să te concentrezi pe lucrurile importante, pe fluxul principal al timpului!

Nu te intalni cu persoane pe care nu poti sa le suferi. Esti intr-o criza de sinceritate, de fapt putin iţi pasă de mutrele lor lungi, şi lucrul asta este evident pentru preopinenţi. Multă prudenţă, mai ales în afaceri sau la telefon. După mijlocul zilei totul pare că este echilibrat – profită din plin!

BALANŢĂ  Treci printr-o perioadă densă, obositoare, puţin mai dificilă, dar productivă, cu toate pe capul tău! Discuţiile, intrigile, bârfele, le laşi astăzi celor din jurul tău, care nu au de lucru!

Nu lăsa orgoliul să intervină, ascultă-ţi intuiţia, a greşi este omeneşte. Pe seară poţi avea de ales: fie să onorezi o invitaţie la o cafea şi un pahar de vorbă, fie să încerci să pui ordine în treburile restante de pe acasă. Un sfat: dacă treburile au putut fi amânate, înseamnă că nu sunt aşa de importante, aşa că profită de şansele unicat!

SCORPION  Ai ceva de reproşat partenerului, unei persoane apropiate. Încercă să comunici indirect nemulţumirea ta, fără să fie un reproş. Dacă înţelege, o să-ţi aprecieze delicateţea! Dacă nu...

Astăzi astrele avantajează domeniul decizional: poţi lua hotărâri de viaţă mult mai uşor decât de obicei. Profită de acest lucru şi schimbă-ţi stilul conflictual care îţi domină atât relaţiile de lucru, cât şi cele sociale. Nu este nimic mai satisfăcător decât să faci pace cu tine însuţi şi cu cei din jur!

SĂGETĂTOR   Ambiţiile şi planurile par că se pot îndeplini mai repede decât credeai! Te aşteptai la rezultate rapide, dar conjunctura te avertizează să ai mai ai răbdare, Roma nu s-a construit într-o zi!

Atât în relaţiile sociale, cât şi  în cele profesionale sau de afaceri, evită, însă, să ai de a face cu Balanţele, semn de aer, care, astăzi, te vor da peste cap, vrând-nevrând. După-amiază, un semn de pământ te poate amuza copios cu viziunile sale despre viaţă, complet diferite de ale tale.

CAPRICORN  Prea multe discuţii, prea multe dezbateri, vorbe multe pentru câte un amănunt. Tu te pui pe treabă, acţionezi, dar încă cu prudenţă, tatonînd atent reacţiile şi direcţiile de derulare.

Ar fi bine să-ţi dai jos de pe ochi vălul orgoliului şi al maniei persecuţiei şi să ai mai multă încredere în oameni. În a doua parte a zilei vei primi o ofertă care nu-ţi va părea tentantă la prima vedere, însă îţi poate deschide multe uşi. Nu refuza nimic, înainte să cântăreşti cu atenţie ce oportunităţi indirecte îţi poate aduce!

VĂRSĂTOR  În echipă, coordonat, reuşeşti astăzi chiar performanţe! Eşti încurajat şi sprijinit de cei din jurul tău, care au încredere în capacitatea ta de a reuşi! Concentrează-te şi nu-i dezamăgi!

Ai grijă pe ce iţi cheltuieşti banii, astăzi ai tendinţa de a realiza achiziţii nefolositoare, pe care le vei regreta până la următorul salariu. Totodată, fii mai zgârcit cu sfaturile adresate persoanelor pe care nu le cunoşti foarte bine, poţi fi ţinut răspunzător pentru eşecuri care nu îţi aparţin!

PEŞTI   Trebuie să “rămâi în cărţi”, să fii în miezul problemelor. Numai aşa poţi profita de oportunităţi şi de avantajele date de cunoşterea situaţiei. Nu te aventura în domenii necunoscute!

În mod paradoxal, în a doua parte a zilei tu vei fi cel despre care se va vorbi vrute şi nevrute, atât adevăruri şi neadevăruri. Va trebui să dai dovadă de mult tact şi diplomaţie pentru a ieşi cu reputaţia nepătată dintr-o situaţie provocată, parţial, chiar de tine!  




Alte articole din categoria: Banii tai

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 22:39 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni

Articole salvate