Editura Evenimentul si Capital

Horoscopul lui Dom' Profesor. A 13-a zodie moare greu

Radu Ştefănescu
Autor: | | 0 Comentarii | 3768 Vizualizari

Pe 19 ianuarie s-au născut Edgar Allan Poe, Paul Cezanne, Janis Joplin, Dolly Parton, Robert Palmer, Pedrag Mijatovici, Ludovic Bacs, Ştefan Procopiu. Nimic în „kalendar”, după Ziua Lupului dacii se mai şi odihneau la adăpostul satelor întărite şi socoteau merindele pentru iarna care a mai rămas. În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii Macarie Egipteanul, Marcu din Efes şi Eufrasia.

Astăzi este ultima zi din zodia Capricornului. Mâine, pe la mijlocul zilei, Soarele intră, în mod convenţional, în zodia Vărsătorului. De ce spun convenţional? Aveţi puţintică răbdare, dragi lupi, padawani şi hobbiţi!

De acum, poate o săptămână, este cea mai depresivă, cea mai neplăcută perioadă a anului, fapt demonstrat statistic. Cu un vârf, în România, pe 22 şi 24 ianuarie. În Marea Britanie şi Canada a fost ieri, pe 18 ianuarie. În Spania, mâine, 20 ianuarie. La noi, se crede, că depresia sezonieră este legată şi de zilele de post. Însă, în general, statistic vorbind, pe toată perioada anului, duminica seara este cea mai depresivă şi frustrantă perioadă. Deci, 24 ianuarie, „Gloomy Sunday”. Prefer varianta cu Paul Robeson, este mai dramatică! 

Normal, la început de an primesc mii de solicitări pentru horoscoape personale, pe care ştiţi prea bine, dragi lupi, padawani şi hobbiţi că nu le fac. Nici nu răspund la acele solicitări. Dar, multe fete, fac greşeala să se dea savante: „Dom’ profesor sunt născută în constelaţia Gemini!” Eşti foarte departe de casă, dragă fată, ce cauţi pe Pământ? 

Din nou şi mereu şi mereu atrag atenţia celor care ştiu mai multă sau mai puţină astrologie şi mai ales celor care spun că ştiu astronomie să nu confunde constelaţiile cu zodiile. Şi acum şi peste două mii de ani când diferenţa dintre constelaţii şi zodii va fi foarte mare.

Acum circa şase mii de ani preoţii din Sumer au stabilit 12 tipuri umane. Au studiant nouă sute de ani ca să lege timpul cu oamenii. Era un factor de putere. Cum să conduci oamenii, cum să le ştii calităţile şi defectele, cum să-i influenţezi, să le spui ceea ce aşteaptă de la tine! Au descoperit că, în funcţie de data naşterii, oamenii pe care i-au studiat se diferenţiau, şi formau 12 grupe consecutive, într-un an de zile.  

Deoarece, în acele vremuri, timpul şi calendarul se stabilea prin observarea directă a Soarelui, Lunii, planetelor şi a stelelor, au dat denumiri la 12 constelaţii de pe ecliptică, drumul aparent al Soarelui, ca un factor mnemotehnic. De fapt pe ecliptică sunt 14 constelaţii, în afară de cele alese de preoţi mai există Ophicus, Purtătorul de Şerpi şi elemente din Cetus, Balena, dar 12 a fost numărul ales care corespundea tipurilor umane determinate în circa nouă sute de ani de observaţii. Acest lucru se găseşte scris cu cuneiforme, pe tăbliţele de lut ars, în a două sală de la parterul Muzeului arheologic din Bagdad. Sau cel puţin erau acolo când am fost în Irak. Acum, numai bunul Dumnezeu mai poate ştii unde sunt, poate în colecţiile unor milionari.

În decursul timpului s-au dat diferite denumiri constelaţiilor. La început purtau numai denumiri de animale, de aceea „zodiac”, adică cerc de animale. În timp, numele zodiilor s-a mai schimbat, s-a mai adaptat la materialul uman. Faptul că anticii cunoşteau faptul că cele douăsprezece segmente de cerc egale de pe ecliptică, care determină zodiacul tropical, nu mai corespund în timp cu constelaţiile (din cauza precesiei echinocţiilor) ei bine, acest lucru este demonstrat de tavanul templului Denderah din Egiptul de Sus, clădit în secolul I, unde sunt două zodiace concentrice, decalate cu aberaţia timpului respectiv. 

Hiparchus din Niceea, inventatorul trigonometriei, în secolul II înainte de Hristos enunţă clar în „Ierarhiile cereşti” (prin citate, opera completă s-a pierdut la fel ca şi celelelte 14 opere fundamentale ale grecului): „...zodiile sunt perioade de timp de circa treizeci de zile, fiind corespondente la arce egale de cerc de treizeci de grade de pe ecliptică” 

Constelaţiile sunt grupuri de stele de un anumit albedo, vizibile, dar care sunt depărtate între ele cu milioane de ani lumină. Le vedem în plan, dar în spaţiu, stelele sunt foarte depărtate unele de altele. Viaţa pe Pământ este influenţată de Soare, în primul rând, de Lună, planete şi foarte, foarte puţin, unii astrologi spun deloc, de îndepărtatele stele.  Stelele sunt repere, ca un ceas, pentru mişcarea Soarelui şi a planetelor, timpul sideral fiind singurul folosit în astrologie.

Doar imaginaţia şi cerul foarte clar de acum mii de ani a permis preoţilor din Sumer să determine şi să numescă diferitele constelaţii. În prezent avem numele dat de mitologia greco-romană. În alte locuri, în China, de exemplu, stelele sunt altfel grupate, sunt alte constelaţii. Şi mai diferite sunt constelaţiile stabilite de maya sau incaşi. Cerul, la fel ca şi religia, este o carte în care fiecare popor se oglindeşte şi se descoperă. Nu întâmplător “sediul” zeilor, dumnezilor, este... cerul!

Periodic, din lipsă de alte subiecte, tabloidele, ba chiar şi unele ziare mai serioase, scriu despre a 13-a zodie. O aberaţie, pentru cei care ştiu astrologie. Am arătat şi altădată că este opera unui escroc american, care a reuşit să-i păcălească pe japonezi, şi să publice câteva cărţi acolo, în arhipelag. De fapt autorul celei de a 13-a zodii a trebuit să părăsescă urgent teritoriul SUA, pentru că avea mari neplăceri cu nişte drepturi, în urma altor escrocherii cu manuale de utilizare a diferitelor aparate. Aşa că s-a făcut astrolog în Japonia!  Japonezii, au oricum, altfel de astrologie, aşa că nu au avut nimic de obiectat dacă astrologia “europeană” îşi mai adaugă o zodie. Cei dornici de senzaţional cu orice preţ, au pus botul. Şi zilele trecute a mai apărut într-un tabloid în care se ambalează senvişurile, un articol despre “adevărul” celei de a 13-a zodii. Ca şi afirmaţia că ascendentul este mai important ca zodia, cea de a 13-a zodie moare greu, ca orice minciună înghiţită cu undiţă cu tot de către prostime!

Vedeţi dragi lupi, padawani şi hobbiţi, astrologia nu trebuie inventată, trebuie doar învăţată. Dar, într-o lume în care procentul global de analfabeţi merge către 40% senzaţionalul este mai important decât cunoaşterea şi adevărul!

Acum vă rog frumos să urmăriţi horoscopul meu pe zodii, are numai 12 zodii, aşa cum este firesc şi normal, şi aşa o să-l fac mereu, mâine, de exemplu, pentru că mâine este, în definitiv, o altă zi! 

BERBEC    Astăzi trebuie să fii prudent, atât  în domeniul profesional cât şi în cel sentimental. Nu pleca la drum! Stai acasă, la căldură, cu pisica şi căţelul, cu un ceai fierbinte şi multe vorbe. Încerci să schimbi modul tău de abordare a cheltuielilor, ca să faci economie. Vitalitatea ta este în creştere, dispui de o mare cantitate de energie şi timpul îţi pare a fi prietenos. Dimineaţa, la o cafea, ai simţăminte pastelate şi suave. Aşa că te poţi duce la cumpărături, ca să te enervezi de creşterea preţurilor cu toate că s-au anunţat solduri, discounturi sau cum vrei să denumeşti păcăleala asta.   TAUR   Limitează-te la activitatea obişnuită, cotidiană. Nu trebuie să întreprinzi nimic important financiar. Astăzi nu călca pragul băncilor, al caselor de pariuri, sau cazinouri, nu prea ai noroc! Zi favorabilă implicării tale în rezolvarea unor probleme urgente. Implică-te personal, dar trebuie să ceri şi ajutor pentru că soluţiile unor probleme nu intră în competenţele tale. Rezervă, în zona sau domeniul în care ai decizie, ziua numai activităţilor de rutină. Astăzi nu este indicat să începi noi afaceri, sau noi relaţii. De asemenea nu este bine să pleci în călătorie.

GEMENI    Fii mai cumpătat, pentru că cheltuieşti prea mult şi până la urmă pe mici lucruri inutile. Spre seară, o veste, de departe. Probabil un raspuns pentru una dintre solicitările tale mai vechi. Viziunea, filozofia ta de viaţă, este astăzi apreciată atât la birou, la serviciu, sau unde îţi desfăşori activitatea, fie acasă. Oamenii au din ce in ce mai multă nevoie de lucruri şi idei concrete, stabile, de repere fixe pe care să se sprijine în haosul acesta care ne înconjoară.     RAC   Nu eşti stresat, depresia de ianuarie nu s-a prins de tine, iar problemele tale nu îţi mai apar aşa de grele. Ţi-ai regăsit bucuria de a trăi – mai rămâne să găseşti calea către a trăi bine! Invită-ţi prietenii la o discuţie, la un foetaj cu cafea. Poţi să le spui problemele şi proiectele tale şi să le ceri sfatul şi sprijinul. Stelele arată că poţi primi ajutorul solicitat. Eşti, din punct de vedere emoţional, sensibil. Fii atent la promisiunile care le faci, nu da speranţe inutile.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Horoscop

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate