Războiul cu Troia, pardon, cu Rusia, nu va avea loc! Cât oamenii se întâlnesc și discută, negociază, există speranță. Horoscop

Războiul cu Troia, pardon, cu Rusia, nu va avea loc! Cât oamenii se întâlnesc și discută, negociază, există speranță. Horoscop

Horoscop Nu, nu am vizitat orașul, ca în multe alte călătorii ale mele, am amintiri doar despre interiorul unor hoteluri, avioane și mașini. Și figurile multor oameni interesanți. Și ce mi-au spus ei. Și ce le-am spus eu. Cam atât. De obicei, îi povesteam lui Corneliu Mănescu, sau lui Mircea Malița, despre cum stă treaba. Poate nu o să mă credeți, intoxicați de presa isterică și anarhistă, de ”fake news”, dar treaba nu stă rău, de loc. Cât oamenii se întâlnesc și discută, negociază, există speranță.

Horoscop În calendarul creştin ortodox, pe 12 iunie sunt Sfinţii Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul.

 

Horoscop  Acum vremea se răsuceşte, spiritele aerului se luptă fabulos cu spiritele focului. În această perioadă sunt multe furtuni, ploi torenţiale, grindină, vârtejuri, tunete şi fulgere.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Horoscop  Copacul trăznit în această zi, dar și ieri și mâine, nu se atinge sub pedeapsa cu moartea, nu mai târziu decât într-un an de zile!

 

Horoscop Folcloric, în ”Kalendar”, pe 12 iunie, este sărbătoarea  Nunta Şoarecilor, unul dintre reperele ritmului agricol. „Până cu o săptămână înaintea acestei zile trebuiesc sfârşite din semănat sau pus: păpuşoiul, cartoafele sau barabulele şi seminţurile de legume. În săptămâna de dinainte se poate semăna hrişca, iar după 12 iunie nimic altceva” (Marian, citat de Pamfile în SLR, 1997, pagina 58). O sărbătoare veche, probabil de la a doua diviziune a muncii, dinainte de daci şi agatârşi.

 

Ziua este serbată pentru belşugul recoltelor şi pentru ca viermii să nu strice varza (Pamfile, 1997, pagina 58).

 

Dacă plouă – nu vor fi şoareci care să strice recolta! Nu se sparg lemne. De aici încolo nu se mai poate semăna nimic, că nu iese. Se ţine de femei, care nu gătesc şi nu spală, ca să nu piardă legumele din grădină şi să nu fie grindină! (Antoaneta Olteanu, CPR,2009, pagina 199,200)

 

Horoscop Da, pe lista modelelor, a oamenilor care chiar conteză, este şi comandorul Jacques-Yves Cousteau, pe care îl pomenim astăzi. L-am întâlnit în anul 1979 în Dubai, în partea numită Deira, așa se numea pe atunci. Făcea, pentru Emir, un studiu de impact al platformelor oceanice de petrol asupra mediului. Şi combătea apa desalinizată, ca apă potabilă pentru populaţie.

 

Inevitabil, ne-am intalnit la unul dintre banchetele date de Emir. Era cu tot tribul său, echipajul de pe „Calypso”. Am rămas prieteni, cât de prieteni pot să fie un delfin bogat şi celebru cu un şacal de ruine sărac şi anonim. Eu eram şacalul. Dar şi astăzi îmi amintesc salutul „Calypso”: „Salut, ça gaze?” La care raspunsul invariabil era: „Salut, ça gazouille, pas mal!”

 

Dragi lupi, padawani și hobbiți trebuie să vă dau raportul ce am facut în săptămâna cât am lipsit. Nimic special, am stat într-o cameră de hotel cu nuanțe subtile de maron, un hotel clasic cu patru etaje. Am luat masa cu alți ”consiglieri” am vorbit mult și fără rost și am fost felicitat pentru victoria superbă a Simonei. Când am predat camera, gazda a fost extrem de surprinsă să constate că nu folosisem nicio secundă televizorul enorm din cameră și nici mini-barul. I-am arătat cele trei cărți de Giacometti și Ravenne pe care le savurasem în timpul meu liber, timp liber care nu a fost prea mult. ”Una buona scelta” a spus gazda și mi-a strâns îndelung mâna. Nu, nu am vizitat orașul, ca în multe alte călătorii ale mele, am amintiri doar despre interiorul unor hoteluri, avioane și mașini. Și figurile multor oameni interesanți. Și ce mi-au spus ei. Și ce le-am spus eu. Cam atât. De obicei, îi povesteam lui Corneliu Mănescu, sau lui Mircea Malița, despre cum stă treaba. Poate nu o să mă credeți, intoxicați de presa isterică și anarhistă, de ”fake news”, dar treaba nu stă rău, de loc. Cât oamenii se întâlnesc și discută, negociază, există speranță.

 

Horoscop Întotdeauna am fost un om al păcii – așa am fost, așa sunt și așa o să fiu. Spre surpriza mea bucuroasă am constatat că nu sunt singurul. Există soluții și cei în cauză o să le folosească. Din nefericire, cei bine intenționați nu controlează decât 27,36% din lume.

 

Dar, din tonul general, mult trâmbițatul război, mai cald, sau mai rece, cu Rusia nu va avea loc, absolut sigur! Presa românească este în ghearele coloanei a cincea ucrainene, care ar dori să implice România, aliată NATO, în conflictul ei cu Federația Rusă. De aici toate ”fake news” care infestează ziarele și analiștii plătiți de SBU. În Polonia nu i-a mers Ucrainei, dar în România, cu câțiva dolari, cumperi o turmă întreagă de analiști politici. Tonul celor pe care i-am ascultat este că situația este o problemă slavă, care trebuie rezolvată pe cale pașnică, tratative și negocieri. Și că există demersuri în această privință. Unul dintre vorbitori a fost drastic: trebuie să-i constrângem la pace!

 

Horoscop Am lăsat Occidentul bogat, secularizat, egoist și pervers – așa îl știam și nu s-a schimbat și m-am întors în noroiul sărăcăcios, primitiv, idiot și vulgar, de acasă. În cursa de Milano am înțeles și de ce românii nu sunt bine văzuți. Dar în pustnicia mea, este altceva. Nici nu știți cum m-au primit cățeii mei! Adevărata loialitate o întâlnești, astăzi, doar la animăluțe! Subsemnatul și încă câțiva prieteni nu se pun la socoteală, suntem excepțiile care întăresc regula.

 

Horoscop Acum am multă treabă, vă rog să mă scuzați. Am adus cu mine un material enorm de date. FYEO. Trebuie citit, înțeles și catalogat. Numai așa pot să recunosc viitorul, când o să-l văd!  

 

Un film bun, un ceai Darjeeling și rugăciunile permanente, apoi trebuie să intru cu fina mea, cea care lucrează cu Elon Musk, am primit 32 de apeluri de la ea, în cursul săptămânii trecute cu toate că o anunțasem că lipsesc și că nu sunt disponibil, sub niciun motiv. Probabil că a uitat, muncește prea mult. Sper să fie o veste bună, așa am fost învățat să sper, pentru că mâine poate fi o zi mai bună, doar este o altă zi!

 

NOTA  Știți regula rubricii mele, corespondem NUMAI pe email, la dom.profesor@gmail.com. Postările se șterg imediat, sau aproape imediat!

 

 

٭           ٭            ٭

 

 

horoscop

 

BERBEC Conjunctura te ajută să tragi concluzia că lucrurile incep sa mearga spre bine, la serviciu, la şcoală sau in dragoste. Atenţie la nişte termene, sau întâlniri – să nu întârzii! Concentrează-te şi clarifică, eventual chiar finalizează, problemele importante care trenează de ceva timp, chiar dacă este marţi, „trei ceasuri rele”!  Ziua este favorabilă pentru bani şi obţinerea de ceva putere, de mai multă libertate personală. De fapt este vorba de încununarea unor eforturi trecute, rezultate care îţi fac plăcere şi te fac să gândeşti că nimic nu este întâmplător sau degeaba. Oboseala acumulată şi vremea ciudat de caldă te trag la somn. Profită! Dar nu prea mult timp şi în orice caz nu prea devreme, asta ca să nu pierzi o seară delicioasă.

 

horoscop

 

TAUR Ai de luat o decizie. Atenţie, însă, aparenţele trebuie intotdeauna salvate, este regula jocului social pe care trebuie sa o respecti daca vrei să fii apreciat mereu de anturajul tău. Simți uneori nevoia să fii rasplatit pentru ceea ce faci pentru ceilalti. Dar nu se întamplă mai niciodată. Asta e, fii generos filantrop şi anonim! Vrei mai mult decit se poate, dar nu e vina ta. Și în stele scrie că astazi meriţi mai mult. Fii mai convingator si insistent cind soliciti. Configuraţia stelelor arată o perioadă complexă cu multiple aspecte, care se succed rapid – Luna conduce dansul! Se poate spune că ziua este bună dacă nu ceri prea mult de la cei din jur. Pentru că ţie, dacă nu-ţi place ceva, şi nu-ţi place - este să fii refuzat!

 

horoscop

 

GEMENI  Cu zodia, în continuare, relativ neaspectată, trebuie să profiţi de oportunităţi, mai ales de cele legate de activitaţile profesionale sau de meseria ta. Realitatea de azi este cam vulgară, oamenii cam rudimentari, aşa că trebuie să dai dovada de maximum de exigenta in alegerea anturajului. Ţine-ţi cunoştiinţele strict la distanţa potrivită, nu încuraja efuziunile sentimentale şi confesiunile mincinoase. Nu crede tot ce ţi se spune şi nu te lua după sfaturi. Numai astăzi - mulţumeşte frumos pentru sfaturile date şi uită-le imediat. Propria inteligenţă şi intuiţia pot rezolva situaţia. Nu cheltui cu gândul aiurea, sau sedus de reclame! Abia pe seara iţi vei aminti ca ai uitat un lucru relativ important, dar este deja prea târziu ca să mai poti face ceva, asa incât vezi cum se poate repara situaţia!

 

horoscop

 

RAC Ai şansa să-ţi clarifici dorinţele şi aspiraţiile, să te detaşezi de cotidian şi să te relazexi - doar un pic. Sigur, după orele de program! Dimineaţă densă şi obositoare, cu schimbări de program. Prudenţa şi diplomaţia trebuie să te caracterizeze astăzi, fiind comportamentul oficial preventiv la serviciu, sau unde îţi pierzi dimineţile şi jumătate din viaţa ta. Poate si faţă de anturaj, in general. Dorinţele şi pasiunile sunt sursele necazurilor, spune o vorba din Orient. Trebuie să-ţi stăpâneşti pornirile, să dai dovadă de calm, aşa o să te bucuri de o mare libertatea individuala. Te cam plictisesti, sau nu iti gasesti ritmul. Totuşi, nu ai vrea sa faci o mică nebunie – să-ti indeplineşti o nevinovată dorinţă secretă?

 

horoscop

 

LEU  Trebuie să dai consistenţă efortului şi să respecţi programul. Dacă însă cursul prestabilit nu se poate respecta, asta însemnă că cine a făcut programul este lipsit de simţul realitaţii! Daca vrei astăzi sa faci plăcere celor din jurul tău, renunţă la remarcile ironice, acide şi explicatiile psihologice şi arată entuziasm şi veselie. Calităţile incontestabile ale zodiei, energia şi generozitatea, te ajuta sa rezolvi cu bine nişte situaţii de criză aparute azi pe neaşteptate. Dacă ai vreo afacere de încheiat, o tranzacţie de aranjat, perioada dimineţii zilei de astăzi este indicată. Carsima personală este, de asemenea, în creştere, profită pentru promovarea intereselor tale. Spiritele sunt agitate şi de vremea aiurea şi de vremurile nesigure. Şi tu eşti un “spirit agitat” din născare aşa că atmosfera înconjurătoare nu prea te afectează.

 

horoscop

 

FECIOARĂ  Fă puţină ordine. Atenţie la detalii, nu că le-ai neglija, eşti un maestru al miniaturilor, dar nu pierde din vedere toate amănuntele. Urmează-ţi scopul, nu te lăsa tentat de mijloace! Semnele de pamant şi apă iţi pot face ceva neplăceri astăzi, dar poţi să fii ajutat şi apărat de cei nascuţi in semne de aer şi foc. Cu toate ca impuşti francul, visele tale de marire şi de imbogatire nu-ti dau pace, continua, poate până la urmă gaseşti drumul către succes. Anturajul, lumea în general este cam pe dos şi semnalele nu vor întârzia să apară. Tu nu trebuie să faci nimic, să laşi lucrurile să curgă, pentru că aspectele nefavorabile nu te interesează decât indirect, mai mult ca atmosferă, decât ca domenii traduse în bani, dragoste, sănătate şi putere. Este bine să amâni tot ce este nou şi neînceput, mai ales în a prima parte a zilei. Seara plăcută, poate te duci la un spectacol, la o petrecere, la un suc cu prietenii, la o terasă.

 

horoscop

 

BALANŢĂ  Poziţiile planetelor îţi indică o vreme bună pentru o posibilă rezolvare cu succes a problemelor de familie şi/sau financiare.  O situaţie personală, mai veche, îşi găseşte rezolvarea. Nu mai răspandi şi comenta zvonurile catastrofice şi veştile alarmante, care nu fac decat sa te abata de la propriile tale probleme. Asta dacă nu eşti jurnalist. Gandirea pozitiva si arborarea unui zambet permanent te fac astazi sa obtii sprijin chiar de la persoanele care nu te plac asa de mult. O seară excelentă, pe care o poţi folosi pentru afacei de amor, sau alte treburi importante. Evită, însă, graba, mai ales pe seară. Astăzi este necesar să dai dovadă de mai multa determinare şi hotărâre decât în mod obişnuit.  Astăzi mofturile ţi s-au urcat la cap, doar este anul Caragiale, asa ca respectă-te cu un şnitel vienez, un munte de cartofi prajiti şi o bere rece! Mai ai un drum de făcut dar nu prea ai tragere de inimă.

 

horoscop

 

SCORPION  Nu neglija problemele de sănătate, chiar daca este vorba de o banală răceală. Evita să te simţi copleşit de rău, fie că este vorba de o ameninţare materială, fie o problemă psihică. Astăzi situaţia pare că te oboseşte cu porniri şi opriri repetate. Parcă eşti un automobil cu frâna de mână trasă. Oboseşti repede şi uiţi lucruri mai mărunte sau mai importante. Este bine să te cruţi în acestă perioadă. Astăzi, cu toată hărnicia ta proverbială, abia aştepţi să ajungi acasă. Este bine să faci ceva relaxant, să te joci cu căţelul, sau cu pisica, să uzi şi să îngrijeşti plantele. Strict interzis să te uiţi la televizor, chiar la Discovery. Un duş foarte lung, cum îţi place ţie. Neapărat trebuie să te duci la culcare devreme. Şi nu uita să spui partenerei “nu astăzi, dragă!”

 

horoscop

 

SĂGETĂTOR  Dacă ai programat concediul este bine să te gândeşti de două ori înainte să pleci în ţări exotice pline de terorişti, cu vedere la tsunami! Chiar nu mai ai ce să vezi în România? Prietenii la nevoie se cunosc, dar este bine sa nu verifici astăzi, marți, 12 iunie, proverbul pentru ca s-ar putea sa ai surprize nedorite! Stelele te sfatuiesc sa leneveşti un pic mai mult astazi, pentru ca te asteaptă un rest de saptămână densă, obositoare şi plina de evenimente neaşteptate. Ceaiul verde, vitaminele naturale şi mierea de tei te ajuta să suporţi mai bine vremurile tulburi şi vremea capricioasă. Ar fi bine să amâni ceea ce ţi-ai pus în gând, pentru că Luna afectată şi elementul apă sau alt lichid nu iţi sunt favorabile astazi. Mereu mâine este o nouă zi, aşa că mai vedem!

 

horoscop

 

CAPRICORN  Astăzi este o perioadă favorabilă celor din zodia de pământ care caută să se afirme, sau doresc o situaţie profesională mai bună.  O veste sau o întâlnire îţi face mare plăcere. Dorinţa de lux te chinuie şi râvneşti la lucruri foarte scumpe. Ti se pare o marca a prestigiului, dar nu este decat orgoliul. Pacat capital!  Ai grija mai multa de sanatatea ta, ai cam exagerat cu mancarea si chiar cu dulciurile. Fa o pauza si gandeste-te la un regim echilibrat. Astazi horoscopul tau iti indica sa gandesti pozitiv si sa nu mai bombani tot timpul ca pe vremurile astea nu impresionezi pe nimeni! Nu prea ai ambitie profesionala si stagnezi pe o pozitie care oricum te nemultumeste. Hai, mai mult curaj, îndrăzneşte! Unde îţi este tupeul? Eşti şi tu atins de lene, de “anestezia” de vară. Vezi să nu devină o epidemie naţională, “puturoşenia” cum o denumea Dimitrie Cantemir.

 

horoscop

 

VĂRSĂTOR  Multă lume, multe proiecte, mulţi prieteni, eşti o persoană populară... Ceva tot trebuie sa iasa din aglomeraţia asta! Asa ca nu pierde timpul cu filozofii utopice si cu idei fantastice.  Liniste si pace, prieteni si bani, amor si fericire… dar nu pentru tine astăzi. Fii foarte vigilent toata ziua chiar cu prietenii buni. Nu te simti in stare sa spui un anumit adevar si sa scapi de presiune. Daca nu te hotarasti mai repede, o sa ai probleme si nu cu banii, ci cu amorul! Cu planetele răspândite prin tot zodiacul veştile proaste circuă cel mai repede şi intrigile iau în consideraţie doar jumătatea goală a sticlei. Trebuie să-ţi modulezi afacerile de aşa natură încât varietatea şi diversitatea mare a surselor de venit să asigure încasări relativ constante. Pe de altă parte nu spera şi nu ai teamă, se schimbă totul dar nu se urneşte nimic sau nu se schimbă nimic dar totul se transformă. Aparenţele înşeală, cel mai adesea...

 

horoscop

 

PEŞTI  Eşti într-o perioadă bună. Nu neaparat că ai avea performanţe de excepţie la serviciu sau acasă – şi asta se poate intampla - dar mobilul tău sună neâncetat. Nu amesteca utilul cu plăcutul! Mai pui încă o piatră, ca la jocul de Go, pe drumul succesului tău. Oricine vrea să intre în discuţii tari cu tine... rămâne fără aer.  Planifică cu atenţie, fii critic şi rezumă-te la fapte. Nu te baza pe zvonuri şi bîrfe – în perioada în cauză sunt înşelătoare. Şi nu încerca să îmbunătăţeşti sau să înrăutăţeşti faptele. Ia-le aşa cum sunt. Nu au nevoie de retuşuri. Ţine-ţi colaboratorii la distanţă. Unii se cred egalii tăi dacă le dai nas. „Dă-i nas lui Ivan, că se suie pe divan!”. Fii cordial, dar distant. Fereşte-te de răceală şi de mitocanii care îţi strănută în nas, sănătatea nu este foarte bine aspectată.

 

horoscop