HOROSCOP Dacii aveau un obicei ciudat. Începutul Perseidelor – o dezamăgire, ”fake news” │ Horoscopul lui Dom’ Profesor

HOROSCOP   Dacii aveau un obicei ciudat. Începutul Perseidelor – o dezamăgire, ”fake news”  │  Horoscopul lui Dom’ Profesor

HOROSCOP Dacii aveau un obicei ciudat bine. În noaptea aceasta se duceau la marginea pădurii şi spuneau, de mai multe ori, printr-o tigvă de lup, numele duşmanilor. Se credea că Lupul Şchiop era undeva, pe acolo şi craniul de lup avea rolul de a traduce spusele în limba lupilor. Iar, se ştie că Lupul cel Şchiop este Executorul, cel care pedepseşte duşmanii, prin excelenţă!

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

HOROSCOP  Pe 5 august s-au născut John Huston, Guy de Maupassant, Neil Armstrong, Robert Taylor, prinţesa Irene a Olandei, Rodica Popescu-Bitănescu, Marin Preda, Dorin Mateuţ, Nina Facon, iar pe 6 august s-au născut Alexander Fleming, Lucille Ball, Robert Michum, Cezar Ivănescu, Dan Grigore, Liviu Glodeanu, Ileana Berlogea, Cik Damadian.

 

În calendarul creştin-ortodox, pe 5 august este Înainteprăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului. Sfinţii Ioan Iacob de la Neamţ (român), Evsignie, Fabian de la Roma și Nona, mama lui Grigorie Teologul. Pe 6 august, duminică, este o sărbătoare cu roşu şi cruce roşie: Schimbarea la Faţă a Domnului. Dezlegare la peşte.

 

HOROSCOP  "Evenimentul Zilei" din 6 august pe care l-am ales pentru domniile voastre nu este cel din 6 august 1890 când primul condamnat la moarte a fost prăjit, la propriu, pe scaunul electric, una dintre cele mai monstruoase şi rele invenţii, sau evenimentul din 6 august 1945 când "Enola Gay" bombardierul US Air Force B-29, a aruncat prima bombă atomică asupra Hiroshimei, un oraş  care nu prezenta niciun obiectiv militar, ci a avut nenorocul să aibă un cer senin.

 

Dar, iată, am ales "Evenimentul Zilei" din 6 august 1988, a serii de fapt, care a fost că celebra "prima balerina" Natalia Makarova a dansat cu nu mai puţinul celebru ansamblu "Kirov", în Londra, pentru prima dată după 18 ani de zile, de când rusoaica alesese calea libertăţii.

 

S-a dansat "Lacul Lebedelor" şi Makarova a interpretat-o pe Odette. Se spune şi criticii au fost de acord, că dansul a fost perfect. Nu se mai pomenise aşa ceva până pe 6 august 1988. Așa spune ”Book of Days” și eu cred, cu toate că nu am fost acolo.

 

"Nec plus ultra" titrau ziarele. La sfârşit, aplauzele sălii au fost neîntrerupte timp de 42 de minute. Şi ar mai fi continuat dacă Makarova nu ar fi ieşit în faţa cortinei cu obrajii şiroind de lacrimi. Apoi a coborât în sală şi luînd de mînă o fetiţă din public a ieşit în hol. Toată lumea a urmat-o ca hipnotizată.

 

Nu s-a ştiut până la acea dată de ceva mai frumos, un dans mai expresiv şi exact, o pasiune fantastică, artă adevartă pentru plăcerea artistică a publicului!

 

HOROSCOP  Este bine să învăţăm din evenimentele rele, dar să nu le facem propagandă. În schimb cele bune, frumoase, cele care te fac să te simţi bine ar trebui mereu evocate. Bine faci - bine găseşti, gândeşti de bine - bine ai!

 

Vedeţi, asta încerc să vă spun cu pildele mele. Să alegeţi din viaţă ceea ce este frumos, bun, onorabil, cinstit, corect. Sunt multe influenţe asupra noastră, ca popor. Unii dintre noi nu au discernământ, alţii nu au cultură. Adoptă tot felul de prostii străine, sau rămân la fel de rudimentari.

 

Şi în Occident este la fel, să nu credeţi că sunt mai deştepţi! Dar ei nu au renunţat la patriotism, la valorile lor ca popor! Hai să facem o experienţă! Ia du-te la un francez verde, nu din Maghreb şi spune-i "Băi "frog" da' fetele voastre când se spală pe păr?" O să ai nevoie instant de batistă sau de Kleenex pentru că o să-ţi curgă sânge din nas. Şi dacă băiatul este din Marsillia, o să ai şi un ochi învineţit. Stângul!

 

În România se poate să fim insultaţi ca popor fără ca opinia publică, individul de rând, să reacţioneze. Uneori, o slabă reacţie a celor de la Externe, să nu mai vorbim. Puţin scandal face presa şi când o face, sunt mândru.

 

HOROSCOP Ați văzut, sau auzit declarația lui Kelemn Hunor? Cea cu o mie de ani în Ardeal și o sută de ani în România și cu Centenarul și aricii? Ce părere aveți? Scrieți-mi la dom.profesor@gmail.com, ca deobicei. Din partea mea, din toată sărăcia pustniciei mele i-aș cumpăra o iapă (poate mă împrumută prietenul meu maghiar care este bogat și provine dintr-o familie ilustră) să se ducă înapoi în Asia de unde a venit, dacă zice el, acum o mie de ani. L-am întrebat pe prietenul meu ce părere are. A zâmbit cu bunătate, este un nemeș și a spus că Hunor este un politician fin, dar declarația lui nu face bine la afaceri! Prietenul meu maghiar este proprietarul unei mari companii. În București. În România. Nu cred că este discriminat, sau asimilat, după mașina pe care o are și banii pe care îi încasează. Dar mai mult și mai multe, altă dată, este cald, prea cald, ar trebui și Kelemen Hunor să înțeleagă că pe căldura asta de infern nu se fac declarații ca a lui. Dar probabil că joacă poker cu PSD-ul. La cacialma...

 

HOROSCOP  Tradiţional, în ziua de 6 august, este Pobrejenie sau Obrejenie, prilej de înalta magie populara şi de obiceiuri, astăzi uitate. Denumirea este, evident, slavonă, nu se mai ştie cum suna în geto-dacică.

 

Se spune că apele se răcesc şi frunzele se îngălbenesc începând cu 6 august. Se mai spune că cei care nu se împacă la această dată vor rămâne certaţi încă un an. Aviz tuturor!

 

(P)Obrejenie "ceartă", din slavonă, aduce certarea celor nescultători, celor care nu vor să se împace, ocărârea lor pentru un an de zile. Un fel de afurisenie, de blestem domestic, ţărănesc.

 

Dacii aveau un obicei ciudat bine. În noaptea aceasta se duceau la marginea pădurii şi spuneau, de mai multe ori, printr-o tigvă de lup, numele duşmanilor. Se credea că Lupul Şchiop era undeva, pe acolo şi craniul de lup avea rolul de a traduce spusele în limba lupilor. Iar, se ştie că Lupul cel Şchiop este Executorul, romanii îi spuneau Magistratul, cel care pedepseşte duşmanii, prin excelenţă! Așa cum numele dușmanilor era între fălcile lupului, așa să se întâmple și cu oamenii aivea!

 

Complicat, dar a spus cineva că dacii erau simplii?

 

Tot de la ei este obiceiul ca în acestă zi să se ia o crăcuţă cu şapte prune şi împreună cu câteva alune adunate de fete frumoase nudiste, se pune la loc ascuns. Se crede că este de leac şi aduce sănătate.

 

HOROSCOP Mai este un ritual vechi de adunare a plantelor de leac, se mai ştie în unele părţi. Pentru că de la această dată toate buruienile şi florile "dau înapoi" şi se vestejesc.

 

Se spune că astăzi pleacă spre sud berzele purtând rîndunelele pe spate. Cum Boeing 747 combo ducea naveta spaţială în spate! De aceea dacii au tras concluzia, de la berze, nu de la Boeing, că nu este bine să se plece astăzi în drumeţie lungă, pentru că te poţi rătăci şi nu mai ştii drumul de întoarcere!

 

Dar cine este îndrăgostit, trebuie să se uite lung după berze, ca să-i ducă dorul unde trebuie.

 

HOROSCOP  Peste toată acestă aglomeraţie tradiţională, creştinismul a suprapus Schimbarea la Faţă a Domnului pe muntele Tabor. Aşa cum această zi are două feţe, ca Ianus, una spre vară, alta spre toamnă! Dezlegare la peşte, aşa că o să-mi ofer un păstrăv cu multă lămâie...

 

Sunt multe de povestit, multe de demistificat, aţi trăit în minciună dar nu ştiaţi, pentru că toţi eram obligaţi să vedem numai prin ochii stăpânilor şi să ştim numai „ce trebuia” aşa că nu am fost niciodată oameni liberi. Cu atât mai puţin astăzi! Dar până şi pisoii deschid ochii la un moment dat, ştiţi bancul, să aşteptăm, să învăţăm, să ştim, ca să supraviețuim, ca persoană, popor, rasă! Cunoaşterea ne face liberi și puternici!

 

Dragi lupi, padawani și hobbiți am văzut-o și pe asta – așa spune vorba veche! Au început să apară ”fake news” și în astronomie. Am primit un email care spunea să mă uit ieri noapte pe cer, că încep Perseidele și că este un maximum neîntâlnit de 96 de ani. Cu oarecare mirare, toată lumea știe că Perseidele sunt pe 12 august, m-am instalat la observație, ieri noapte pe la ora două. Stau o oră, o oră jumătate, doar un amărât de meteor și ală cu punct de inserție nu din Perseu-Casiopeea. Probabil că foarte serioasa agenție spațială care mi-a trimis vestea dorea ca să fie cât mai multă lume care se uită pe cer.

 

O să vă spun în curând ce și cum, este în legătură cu eclipsa de pe 21 august, mai strâng date și informații, aveți puțintică răbdare, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

                                                     ⃰    ⃰    ⃰

 

 

HOROSCOP

 

BERBEC   Poziţiile planetelor prezic în această sâmbătă un plan sentimental foarte încărcat, cu situaţii noi care vor ridica probleme greu de rezolvat. Mici reproşuri din partea anturajului din cauza neatenţiei tale. Nativii care posedă talente artistice sau literare au o perioadă de creaţie foarte bună. Sâmbăta poate aduce unora dintre nativi şi o îmbunătăţire a situaţiei materiale.  Nu te implica în conflicte deschise cu Gemenii sau cu alţi Berbeci.  Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. O veste bună urmată de o pierdere, sau mai curând rătăceşti un lucru, sau ai impresia că ai uitat ceva.  Atenţie la cumpărături.   Limitează cheltuielile la strictul necesar.  Duminică poate la un film, nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni! Duminică seara se poate să ai de luat o decizie pentru săptămâna următoare. Atenţie, însă, aparenţele trebuie întotdeauna salvate, este regula jocului pe care trebuie să o respecţi daca vrei să fii apreciat mereu de anturajul tău, de familie, prieteni şi colegi.

 

HOROSCOP

 

TAUR   O informaţie de la un amic din străinatate te va bucura foarte mult, mai ales ca vei primi şi o propunere interesanta. Din nou faci planuri de călătorie, din nou visezi la tărâmuri exotice! Perioada weekend-ului îţi este favorabilă. Sezonul foarte călduros, secetos,  face să-ţi crească energia de tipul electric, electrostatic mai precis,, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Semnul de pământ al Taurului „rodeşte” când este cald, chiar dacă nativului nu îi face mare plăcere şi mormăie tot timpul.  Este, de asemenea, o perioadă favorabilă pentru afacerile şi reuniunile de familie. Singurul aspect negativ se referă la risc – atenţie la incidente, poate chiar accidente. Duminică, din nou ai de ales intre mai multe posibilităţi si ca intotdeauna te pierzi in amănunte, în analize şi procese de conştiinţă. Cere un sfat de la Leu sau de la un Geamăn. Pentru o mica parte din Tauri duminică seara este o perioadă mai dificilă din punct de vedere sentimental.

 

HOROSCOP

 

GEMENI  Fiind vorba despre niste probleme personale, veştile primite sâmbătă nu trebuie anunţate în gura mare, ci analizate cu discreţie. O veste primită spre sfarşitul zilei te bucură foarte tare. Weekend-ul  mai te ajută să te înţelegeţi mai bine cu cei apropiaţi. O veste te influenţează mult. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni.  Nu te repezi imediat ce auzi o intrigă. Uneori, adeseori poate, Gemenii ascultă pe primul venit fără să mai verifice. Reflecteaza cui prodest (cui foloseşte) toată ingineria asta şi nu vei cădea în cursă. Idealizează mai puţin persoana iubită şi o să ai o viaţă mai fericită. Stai puţin, fă-ţi o cafea şi gândeşte-te – gândeşte-te la tine... Ai uitat visurile tale – preocupat mereu de problemele cotidiene.

 

HOROSCOP

 

RAC  O perioadă de weekend cam incertă, dar pe total favorabilă. Cu toate că eşti o fire prudentă, astăzi, pe lingă prudenţă trebuie să adaugi vigilenta, tact, foarte multa diplomaţie şi chiar un zâmbet! Trebuie să dai dovadă de calm, toleranţă şi răbdare pentru ca să anulezi aspectele nefavorabile care influenţează semnul zodiacului.  In orice caz nu te poţi baza pe nici un ajutor: rezolvă problemele singur(ă). Sâmbătă informaţiile contradictorii creează dileme. Configuratia astrologică iţi indică sa nu te repezi sa tragi concluzii greşite, să ai suficientă răbdare, pentru ca lucrurile se vor lămuri, ca de la sine. Cu dragostea stai bine dar poţi sta şi mai bine dacă eviţi reprosurile şi discuţiile în contradictoriu.  Duminică, lucruri aproape fără importanţă, detalii cotidiene iţi vor arăta că eşti un norocos şi un rasfăţat în cursa vieţii. Pe total aproximativ doua zile bune!

 

HOROSCOP

 

LEU  Planetele nu iţi recomandă să pleci la drum pentru că pot apărea câteva incidente mai mult sau mai puţin grave. Şi te avertizeaza ca nu toti din anturajul tau sunt bine intentionati. Perioada îţi este favorabilă în mai toate domeniile. Atenţie la căldura toridă şi la soarele arzător, la schimbările de temperatură şi presiune, îmbracă-te corespunzător şi totul o să fie OK! Moderaţie în relaţiile cu Fecioarele şi Vărsătorii. Proiectele începute în această perioadă vor aduce rezultate excelente. Sâmbătă îţi stăpâneşti bine pornirile şi emoţiile. O veste sau o întâlnire îţi aduce aminte de un episod nu prea plăcut din trecut. Amintirile dor, uneori, dar constaţi că nu aşa de tare şi reflectezi că şi emoţiile se cicatrizează. Duminică eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să te simţi bine. Duminică seara poţi să te distrezi la un spectacol, consert, film sau la un club pentru ca urmează o nouă săptămână densă de lucru şi trebuie să ai rezervă de bună dispoziţie.

 

HOROSCOP

 

FECIOARĂ  O întâlnire neaşteptată, dar nu poţi spune dacă revederea te-a tulburat, sau nu! Găseşti un obiect rătăcit, fără să mai întorci un pahar, pentru că te bucuri de favorurile lui Mercur. Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.  Aspectele favorabile din casa a a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără să-ţi asumi obligaţii pe termen lung. Cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, o să evitiţi neplăcerile. Nativii care care posedă talente artistice sau literare au o perioadă de creaţie foarte bună. Sâmbătă ai ocazia să-ţi îndeplineşti o dorinţă mai veche. Dorinţele tale sunt la fel de legitime ca şi ale celor din jur, ale prietenilor şi familiei. Eşti puţin mai încăpăţânat decăt de obicei, dar asta poate fi şi o dovadă de personalitate.  Duminică întâlneşti pe cineva, aproape din întâmplare, o nouă relaţie de dragoste sau reaprinderea unei legături mai vechi.

 

HOROSCOP

 

BALANŢĂ   Dispunerea ordonata a zodiacului de astazi te ajuta să faci ceva ordine şi să aduci logica carteziană în propriile gânduri. De ceva timp încerci să faci faţă unei enervari fără motiv. Ai timp, in sfârşit, în acest weekend să stai de vorba îndelung cu prieteni pe care nu i-ai vazut de mult şi pentru care eşti gata să pui masa.  Poţi face mici schimbări, acasă, scurte vizite, loco, însă nu te aventura să pleci la munte sau la mare.  Primeşti, poate, ajutorul solicitat de la rude şi prieteni.  Atenţie la un partener sau “prieten”. Saturn afectat indică o indiscreţie sau chiar o trădare. Trădare să fie, da’ să ştim şi noi!  Culmea este că şi duşmanii te ajută – probabil nu te mai vorbesc de rău o perioadă! Sâmbătă nu te împărţi în mai multe direcţii odată. Stabileşte o ordine de priorităţi şi respect-o! Duminică ideile tale sunt constructive şi chiar au un sâmbure de entuziasm şi optimism. Nu pleca urechea la scenariile catastrofice şi la pesimiştii din presă. Cobitul, la români, este o artă naţională!

 

HOROSCOP

 

SCORPION   Nu lăsa nici o schimbare majoră să te tenteze – nu vinde, nu cumpăra, nu călători, nu-ti face noi prieteni! Problemele cu  insomnia pot fi rezolvate dacă te relaxezi şi te culci devreme. Nu-ţi face griji inutil, viitorul îţi este favorabil! Trebuie doar să treci peste criza din perioada acestui weekend - o mică criză existenţială – de identitate şi creştere.  Trebuie să realizezi că şi mâîne este o zi care se va juca chiar dacă nu eşti pregăti. Sâmbătă, armonia si echilibrul Cosmosului şi steaua fixa Fomalhaut te ajuta să-ti intelegi mai exact propria personalitate, limitele, calitaţile şi drumul pe care sa-l urmezi. Duminică - lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul astăzi degeaba - rezolvarea nu stă în puterea ta. Te întrebi degeaba ce să faci! Distrează-te sau odihneşte-te, nu te mai tortura cu gânduri fixe şi păguboase.

 

HOROSCOP

 

SĂGETĂTOR  Profită şi regăseşte-ţi echilibrul interior şi pacea sufletească de care ai atâta nevoie! Nu te lasa impresionat de vremuri si perspective sumbre, distrează-te şi rezolvă-ţi problemele tale. În acest weekend te găseşti în postura plăcută nativilor zodiei să conducă şi să dea ordine, mai ales că este vorba de o petrecere. Foarte bune rezultate la cumpărături, la piaţă sau supermarket. Depăşeşti planul, la cheltuieli, dar nu ştiu dacă este de bine sau de rău. Sâmbăta îţi este favorabilă, dar nu trebuie să-ţi supraapreciezi forţele. Stai acasă sau învârteşte-te prin apropiere.  Perioada este, de asemenea, favorabilă pe plan emoţional pentru începerea unor proiecte de vacanţă sau relaţii noi, dar numai după un bilanţ adevărat, mai ales în faţa oglinzii. Duminică este dedicată micilor aranjamente în camera, căminul, apartamentul, casa, vila, palatul tău. Unde locuieşti. Puţină curăţenie şi puţină ordine că doar nu o să aştepţi turma de girafe să facă curat în locul tău!

 

HOROSCOP

 

CAPRICORN Rezerva cea de a doua parte a zilei de sâmbătă rezolvarii unei situaţii provocata de modul tău în care îi tratezi pe cei care te iubesc. Domeniul sentimental este afectat aşa că trebuie să fii prudent. Domeniile favorizate în acest weekend sunt cele ale familiei si relaţiile de amor, cele defavorizate privesc sectorul financiar si relatiile sociale. Adică cine are noroc la dragoste nu are noroc la bani!  Atenţie mare la ce spui şi mai ales cui spui. Capricornii sunt mari amatori de adevăruri fundamentale, de adevăruri sigure şi absolute, dar uneori nu prea au tact sau diplomatie. Trebuie să ai încredere în promisiuni, dar să nu te implici total.  Sâmbătă, probabil una sau câteva surprize plăcute. Sufletul tău bun te împinge sâmbătă spre facerea de bine şi ajutorarea prietenilor. Este şi aşa bine, dar fii generos cu cine merită. Duminică, norocul iti este prietenul cel mai bun, care te ajuta să treci peste obstacole si dificultaţi fara sa faci prea mult efort. Dar atenţie la ce-ti doresti - sa nu fie un dar otrăvit, vreo cutie a Pandorei, un Cal Troian sau o tunică a centaurului Nessus. După cum vedem în antichitate se ştia câte ceva despre intrigi şi capcane.

 

HOROSCOP

 

VĂRSĂTOR   În iubire nu există pauze, trebuie sa arzi din tot sufletul, nu cu program cum ţi-ar placea tie, chiar dacă pare cumplit de obositor, mai ales pe căldura asta de infern, dar şi răsplata este pe măsură. Cumpărăturile de sâmbătă sunt fructoase ori se dovedesc foarte plăcute. În această perioadă a weekendului poţi să îmbini plăcutul cu utilul. Evită nerăbdarea şi graba, mai ales sâmbăta. Este posibil sa primesti niste vesti si sa te nelinişteşti din cauza unor probleme cu proprietăţi şi/sau moşteniri, asta duminica. Totul se rezolvă cu bine, din fericire. În această perioadă, mai ale sâmbătă, trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci.  Duminică, stelele te favorizeaza in achizitionarea unor obiecte de imbrăcaminte de sezon pe care o să le porţi cu placere, pentru ca iţi stau bine. Neapărat să fie din in sau bumbac de calitate, evită porcăriile din plastic.

 

HOROSCOP

 

PEŞTI  În weekend este cazul unei cure de stabilizare, ajustează regimul alimentar. Calitaţile zodiei, în care spontenaitatea şi umorul sunt de mentionat, te ajuta azi să ai succes în domeniul sentimental! Sâmbătă poti  finalizeza în condiţii bune promisiunile care ţi-au dat atâta bătaie de cap. Poziţia lui Venus indică prieteni noi şi petreceri reuşite.  In acest weekend probabil că trebuie să faci ceva cumpărături. Veşti de departe, consultă-ţi e-mail-ul, reţeaua de socializare sau mai prozaica cutie de scrisori.  Sănătatea nu-ţi este afectată, dar este bine să fii prudent cu deplasările.  Duminică, posibile schimbări în anturaj şi veşti plăcute de departe.  În registrul mediu spre neinteresant. Nimic foarte important nu pare  că se întâmplă în această perioadă!

 

HOROSCOP END