Editura Evenimentul si Capital

HOROSCOP Dabatopeios, meșterul cel dibaci. Se pune de o ”Little Entente” la Budapesta? Horoscopul lui Dom' Profesor

Radu Ștefănescu
Autor: | | 0 Comentarii | 8645 Vizualizari

HOROSCOP Israelul, un stat puternic militarizat, este una dintre cele mai sofisticate puteri nucleare, are 387 de dispozitive atomice, unele de o ingeniozitate deosebită și mai are un număr oarecare de rachete balistice ”Solomon the Wise” care au arătat, în teste, acum trei ani, că pot bate până la 4.267 de kilometri.

 

 

 

HOROSCOP  Pe 20 iulie s-au născut Sir Edmund Hillary, Francesco Petrarca, Carlos Santana, Nathalie Wood, Theda Bara, Diana Rigg, Adrian Păunescu, Gh. Munteanu-Murgoci, Paul Bujor, Vasile Răşcanu.

20 iulie este o zi importantă în calendarul creştin-ortodox, Sf. Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, prin excelenţă patronul verii şi amintind prin stăpânirea atmosferei, în special a ploii, dar şi a fulgerelor, a trăsnetelor şi a tunetelor, de Marele Zeus (Jupiter), stăpânul oamenilor şi al zeilor. Sf. Ilie este patronul albinelor (există un ritual secret ştiut astăzi doar numai de câţiva apicultori, pentru sănătatea albinelor şi producţie mare de miere) şi al unor plante magice de leac (busuioc) care se consacră prin sângele unui cocoş. Negru. Ziua se ţine cu sfinţenie, altfel grele pedepse cad pe capul păcătosului. Se împart mere, se duc fructe la sfânta biserică.

Traco-geto-dacii îl sărbătoreau astăzi pe meşterul Dabatopeios, la o lună de la solstițiul de vară. "Dabatopeios se recomandă drept "zeul-dibaci" meşterul sacru capabil să potrivească metalele şi să folosescă focul în scop metalurgic." (Mitologia Tracilor, Sorin Paliga, 2008)  

HOROSCOP  Dar dacii aveau multe denumiri pentru foc, aşa cum tibetanii au multe denumiri pentru zăpadă. De exemplu două dintre ipostazele focului s-au păstrat şi în limba română: "pur", în "pururi, pururea" este focul etern al Cosmosului, al stelelor şi al Soarelui; "vatră" este focul casnic, plasma domestică, care ne încălzeşte, coace pâine şi făureşte armele din metal, focul îmblânzit de marele zeu Dabatopeios. "Zbel" sau "geb" sunt forme nepăstrate în limbile moderne, dar provin din Zbelsurdos sau Gebeleizis, este focul zeilor, poate fulgerul, poate focul Elm, sau efectul Corona sau cine ştie ce "armă radiantă".

Era mare sărbătoare la daci şi ţinea, cum altfel, trei zile. Se strângeau tinerii de peste tot ca să se cunoscă, să se promită unul altuia, să lege prietenii şi chiar căsătorii. Acum se făureau armele din bucăţile de fier meteoric sau din vinele găsite prin mine şi peşteri. Numai armele se puteau făuri din metal, era strict interzis să lucrezi pământul cu metal pentru că "se spurca". Iar păstorii îşi făceau treaba lor, trebuiau împărţite turmele.

Se spuneau poveşti la focul de noapte şi se făurea viitorul în spiritul drept, curajos, fără frică de moarte, dar şi petrecăreţ şi vesel al dacilor. Povești pe care, dacă o să avem timp și pace, o să vă fac părtași și pe domniile voastre.

ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Tot astăzi este şi ziua aviaţiei naţionale, civilă şi militară, stabilită ilogic şi păcătos de ziua unui prorooc oriental, probabil siriac, sau şi mai probabil, iudeu, proroc care nu era creștin,

 

HOROSCOP Dragi lupi, padawani și hobbiți vă spuneam acum câteva zile că primul ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu, urmează să ajungă și la Budapesta. Și vă mai spuneam de un amănunt, că o să vă spun mai târziu. Amănuntul era cu embargou, nu puteam să spun cu câteva zile înainte că la Budapesta se vor strânge mai mulți premieri din zonă, regulile de securitate nu permit.

Ieri, miercuri dimineața, pe la orele 10, ora Budapestei, au început convorbirile dintre prim miniștrii Israelului, Cehiei, Poloniei, Slovaciei și Ungariei.

Convorbirile, tratativele, negocierile, s-au desfășurat cu ușile închise. Dar, un amănunt a schimbat totul. În căștile unor jurnaliști, nu la toți, s-a auzit pentru puțin timp, cam 2 minute și 20 de secunde ceea ce se vorbea între premieri. Barak Ravid, un jurnalist evreu aflat la fața locului a avut inspirația să înregistreze ceea ce se întâmpla. Și cum Ravid este prietenul unui prieten, iată ce a spus Bibi. Vă dau exact cum a spus, trascriere după înregistrare, în limba engleză, ca să realizați exact despre ceea ce este vorba.

Netanyahu a spus:   “The European Union is the only association of countries in the world that conditions the relations with Israel, that produces technology and every area, on political conditions. The only ones! Nobody does it, EU behavior toward Israel is crazy It’s crazy. It’s actually crazy It’s not about my interest. I’m talking about Europe’s interest. We have a special relationship with China. And they don't care. They don't care about the political issues. Indian Prime Minister  Narendra Modi said he needs water for his people. Where will I get it? Ramallah? No, man! I think that if I can suggest that what comes out of this meeting is your ability perhaps to communicate to your colleagues in other parts of Europe: help Europe – twice. Don't undermine that one Western country that defends European values and European interests and prevents. There is no logic here. The EU is undermining its security by undermining Israel. Europe is undermining its progress by undermining its connection with Israeli innovation by a crazy attempt to create conditions”

Aici s-a auzit râsetul lui Viktor Orban, care a spus: “Mr Netanyahu, the European Union is even more unique. The EU places conditions on the ones already inside the EU, not only the countries on the outside.”

Bibi a continuat: ”I think Europe has to decide if it wants to live and thrive or if it wants to shrivel and disappear. I am not very politically correct. I know that’s a shock to some of you. It’s a joke. But the truth is the truth. Both about Europe’s security and Europe’s economic future. Both of these concerns mandate a different policy toward Israel. We are part of the European culture. Europe ends in Israel. East of Israel, there is no more Europe. We have no greater friends than the Christians who support Israel around the world. Not only the evangelists. If I go to Brazil, I'll be greeted there with more enthusiasm than at the Likud party center. The Arabs speak with us. They speak with us about technology and everything we're talking about here,”

Apoi a început o frază în care îl încrimina pe Barack Hussein Obaka: ”We had a big problem [in the U.S.]. I think its different now.” Aici s-a auzit un declic și… gata!

HOROSCOP  Vedeți, domniile voastre, la nivelul acesta, greșelile sunt practic inexistente. S-a spus că totul a fost o eroare tehnică. Nu, zău! Bibi a vrut să se știe ce gândește, dar să nu facă o declarație publică. Jurnaliștii au aflat ceea ce trebuia să afle și probabil la ora aceasta au făcut public peste tot: It’s crazy. It’s actually crazy!

Ceea ce m-a nemulțumit profund este lipsa României de la această nouă Little Entente. Probabil că Bibi a considerat că România este prea infiltrată de interesele musulmanilor și prea în orbita Germaniei.

Ce a oferit Bibi celor patru țări europene? Protecție, arme, armament și liber schimb economic. Să ne amintim că Israelul, un stat puternic militarizat, este una dintre cele mai sofisticate puteri nucleare, are 387 de dispozitive nucleare, unele de o ingeniozitate deosebită și mai are un număr oarecare de rachete balistice ”Solomon the Wise” care au arătat, în teste, acum trei ani, că pot bate până la 4.267 de kilometri. Mai mult, Bibi a cumpărat ceva de la Macron, nu se știe ce, o tehnologie de vârf militară. De aceea și-a pus francezul cenușă în cap, cu problema evreiască, recunoscând vina Franței, avea ceva de vândut, pe bani foarte mulți!

Gurile rele, teoria conspirației de la Paris, spun că prin urmare logică și-a dat demisia Șeful Statului Major, generalul Pierre de Villiers, care nu a acceptat ca un atú major al armatei să fie vândut. Problema cu banii a fost una de acoperire, de Villiers și-a dat demisia, lucru unic în a V-a Republică, după vizita lui Bibi, iar problema banilor armatei era una veche. Probabil că vânzarea tehnologiei a fost picătura care a vărsat paharul!

Emmanuel Macron a numit în fruntea Marelui Stat Major francez un apropiat, pe generalul François Lecointre, de numai 55 de ani, un tânăr yesman fără istorii cunoscute, mai puțin bătălia confuză din timpul războiului bosniac, în anul 1995, când a ordonat un atac la baionetă pe podul Vrbanja. Împotriva altor europeni, creștini, albi. Și un episod în Mali, despre care nu se pomenește nimic. Cam patetic, însă are o figură hotărâtă de militar de carieră, așa că o să execute orice ordin al lui Macron, ceea ce este important.

Cred că o să văd un film, tot este ziua de naștere a Dianei Rigg, ce este mai potrivit decât câteva episoade din vechiul serial ”The Avengers”, o modalitate de a face legătura cu anii aceia, cu energiile tinereții. Apoi cred că o să mă uit la stele, am ce vedea, dacă nu mi se face somn, o să mai descarc filme și seriale, sperând că mâine este, în definitiv, o altă zi!

Pagina 1 din 2



Loading...

Alte articole din categoria: Horoscop

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Tema zilei
15:37 IMAGINI EXCLUSIVE din Trenul Regal care se îndreaptă spre Curtea de Argeș. Foto de colecţie în articol 13:23 SCANDAL POLITIC chiar în timpul doliului naţional. CHIAR NU EXISTĂ RESPECT pentru memoria Majestăţii Sale? 12:13 Carmen Iohannis a surprins pe toată lumea! Cum a apărut aceasta la FUNERALIILE REGALE. Foto în text! 11:16 Ce scriu PUBLICAȚIILE INTERNAȚIONALE despre funeraliile Regelui Mihai. Mesaje PLINE DE EMOȚIE și solemnitate 11:07 Regele Mihai. Românii își iau RĂMAS-BUN de la Majestatea Sa! Trenul Regal a părăsit Gara Băneasa 11:07 Ultimele zile din viața Regelui Mihai. Mărturiile emoţionante ale maicilor care au avut grijă de Majestatea Sa până în ultima clipă 10:46 IMPRESIONANT! Cartierul General NATO, gest plin de EMOȚIE pentru Regele Mihai 10:09 CULISELE EXPULZĂRII Regelui Mihai în decembrie '90. Whisky, SRI, Doi și-un Sfert, Iliescu, Roman, Pleșu... Dezvăluiri spectaculoase! 09:30 Regele Mihai, ţinta unui DEMERS RUŞINOS AL PDSR, într-o IMAGINE-EVENIMENT, publicată în EVZ. Foto în articol 08:39 Funeralii REGALE și Capitală „PARALIZATĂ”! Ce zone vor fi închise 20:41 O ultimă UMILINŢĂ pentru Regele Mihai. Legea NU INTERZICE prezența Coroanei de Oțel la funeralii 20:37 Regele Mihai. ADEVĂRUL CE TREBUIE ŞTIUT de români. Un general de Securitate L-A TRANSFORMAT DIN REGE ÎN DOMN. Mărturii istorice 16:07 Dan Negru ATACĂ TELEVIZIUNEA după moartea Regelui Mihai. Prezentatorul A CEDAT NERVOS 14:59 FUNERALIILE REGELUI MIHAI. CFR Călători suplimentează trenurile spre Curtea de Argeș 13:15 Regele Mihai, regretat de liceenii din Constanța 18:00 TOP greșeli pe care să nu le faci la funeraliile Regelui Mihai. „Nu e actor ca să fie aplaudat, nu aplaudăm moartea...” 17:58 Nicolae TULBURĂ LINIȘTEA Casei Regale: „NU mă las VOI VENI ÎNAPOI” 08:10 IMAGINILE unui DESTIN NEMERITAT! Cum arăta BAGAJUL cu care Regele Mihai a plecat din România - Foto 07:52 Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai ajunge miercuri în România 11:58 SCANDAL la PRIVEGHIUL Regelui Mihai! Două TELEVIZIUNI naționale se CEARTĂ lângă SICRIUL monarhului

Articole salvate