Editura Evenimentul si Capital

Amintiri din Bagdad, din iunie 1981. Călătoria spre Amman. Horoscop

Radu Ștefănescu
Autor: | | 0 Comentarii | 9814 Vizualizari

Horoscop Primisem din partea lui Corneliu Mănescu un mandat, el încă mai era în Franța, ambasador, dar trăgea toate sforile din Centrala de Externe. În acel an s-a întors în țară, de altfel. Un alt mandat, poate la fel de important, primisem de la directorul general pentru comerțul exterior și aprovizionare din MEE, Tiberiu Popescu. Trebuia să depistez toate licitațiile și importurile necesare Irakului în domeniul energetic.

Horoscop Pe 29 martie s-au născut: John Tyler, John Major, Lavrenti Pavlovici Beria, Sam Walton, Vangelis, Teofilio Stevenson, Christopher Lambert, Marina Sirtis, Lucy Lawless, Virgil Carianopol, Constanţea Buzea, Caius Iacob, Elena Farago.

Horoscop În ziua de 29 martie se pomenesc „sfinţii mucenici Marcu, episcopul Aretuselor, Chiril diaconul şi alţi mulţi, împreună cu ei” – Vieţile Sfinţilor. Şi ce au făcut numiţii şi ceilalţi mulţi, ca să merite sfinţenia?

Horosop Vieţile Sfinţilor ne luminează, de exemplu, pentru Sf.Marcu din Aretusa: „... plin fiind de dumnezeiască râvnă a dărâmat la pământ multe temple de ale idolilor...”. Aşa au pierit capodopere ale arhitecturii clasice şi chiar şi una dintre cele şapte minuni antice, statuia lui Zeus din Olympia, se spune că era făcută numai din fildeş şi aur, cu o înălţime estimată de 12 metri, opera capitală a genialului sculptor Phidias.

Horoscop ”Evenimentul Zilei” din 29 martie 1973 – ultimul soldat american părăseşte Vietnamul, lăsând bună parte din Asie în mâinile comuniştilor chinezi. Robert McNamara avea să observe, mai târziu: „...în istoria militară a lumii nu este alt exemplu în care o forţă superioară să piardă ruşinos războiul şi să aibă atâtea pierderi dureroase provocate de incompetenţe politice”.

Horoscop Nimic în ”Kalendar”. Încă o zi de lucru pentru poporul nostru de ţărani, ciobani şi crescători de vite. Ăştia am fost şi ar trebuie să ne mândrim! Noi nu am omorât o sută de milioane de azteci ca să le furăm aurul, nu am împuşcat pe nativi, pe pieile roşii, cum le spunem noi, ca să le furăm pământurile, nu am dezlănţuit războaie mondiale, nu am exterminat sistematic popoare întregi cum au făcut englezii, cei mai nemiloşi şi cruzi colonialişti, nu am ars evreii în cuptoare, nu am împuşcat cinci mii de militari prizonieri într-o poiană, aşa, din joacă, nu am cucerit, nu am omorât pe nimeni. Ne-am mai zburlit şi noi din când în când, ca şi copilul cel cuminte, bătut mereu de derbedei. Sau trebuia să facem toate blestemăţiile astea ca să avem şi noi un loc în lume? A cui este Lumea asta? Bună întrebare!

Horoscop Dragi lupi, padawani și hobbiți, mă rugați peste poate să mai scriu din amintirile mele. Atenție, sunt fapte reale, pe care le-am trăit, chiar dacă par dintr-un roman. Nu știu dacă fac bine povestind, poate nu o să fiu corect înțeles. Dar, încerc astăzi și poate, poate, o să continui și mâine. Așa a fost viața mea, cu multe greșeli și cu întâmplări extraordinare. De multe ori nu am fost la înălțimea provocărilor întâlnite, dar, am supraviețuit!

Horoscop Iată, am în față un log, un jurnal de bord scris în luna iunie a anul 1981. Primisem din partea lui Corneliu Mănescu un mandat, el încă mai era în Franța, ambasador, dar trăgea toate sforile din Centrala de Externe. În acel an s-a întors în țară, de altfel. Un alt mandat, poate la fel de important, primisem de la directorul general pentru comerțul exterior și aprovizionare din MEE, Tiberiu Popescu. Trebuia să depistez toate licitațiile și importurile necesare Irakului în domeniul energetic. Irakul era în plin război, un război ciudat, cu Iranul, dar importa enorm. Și plătea bine. Totuși, cu tot războiul, în Irak erau o mulțime de ”cooperanți” români, unii cu familiile. Mai mult de o mie de persoane. În principal, sub flamurile ”Uzinexport” și ”ARCOM”. Românii construiau două fabrici uriașe de ciment, una la Al Qaim, în Vest, la granița cu Siria și alta la Sinjar, în Nord. Niște abatoare, îmbunătățiri funciare, câteva blocuri cochete în Nordul Bagdadului erau alte obiective. Nu le știu pe toate, dar MEE, prin ”Romelectro” executa stațiile de transformare de la fabricile de ciment și linia electrică de racord. Urma să mă ocup atât de derularea contractelor încheiate cât și de depistarea unor lucrări noi. Grea treabă, care mă obliga să fiu în trei locuri în același timp!

La despărțire, colegii de la ”Romelectro” aveau niște figuri tragice, iar fetele chiar se ștergeau pe la ochi. Tocmai încetaseră din viață, cu o lună mai înainte, doi colegi aflați în teatrul de operațiuni, în război, tineri bine pregătiți, care au lăsat în urmă copii încă mici, care nu și-au cunoscut niciodată tatăl. Urma să-i înlocuiesc. Dăduse o bombă iraniană peste ei, sau altceva, fusese o explozie ucigătoare. Îi scosesem din vamă, la Otopeni marfă, în sicrie de zinc. Eu urma să înlocuiesc două persoane, pentru că nu se mai găsise încă un nebun care să-și pună capul în pericol. Și acum, și eu? Eram popular printre colegi, pentru latura mea comică, conversația plăcută, ”baraka” și capacitatea de a rezolva aproape orice. De atunci este vorba mea, nu mai știu de la cine am luat-o: ”Orice se poate rezolva, există o soluție la orice problemă, numai moartea este definitivă!”

Când Ionuț, șoferul întreprinderii, m-a dus la Otopeni, de dimineață, în ziua de miercuri, 3 iunie 1981, nu înceta să spună, ca o moară stricată: ”Aveți grijă, tov. Radu, aveți grijă, vă rog să fiți atent!” L-am asigurat că port o înaltă stimă pielii mele. Nu a fost convins, a vrut neapărat să mă conducă până la scara avionului, avea permis pentru asta, repetându-mi mereu să am grijă și să mă întorc sănătos. Avionul TAROM, un frumos Boeing 707, Long Carrier, făcea cursa la Amman, aeroportul din Bagdad era închis din cauza războiului. La ora 09:30 am decolat, la ora 12:10 am aterizt la Larnaca, în Cipru. Periculos aeroport, pe atunci, scurt și se termina pe faleză, cu marea la vreo treizeci de metri, mai jos. Am mâncat un corn cu cafea tare, franțuzească și am cumpărat un ceas deșteptător, făcut în Australia, mai funcționează și în ziua de astăzi. Am dat 10 dolari pe el, dar și-a meritat, de-a lungul anilor, fiecare cent. Mereu m-a însoțit în călătorii. Nu am zăbovit în Larnaca decât o jumătate de oră, așa că la ora 14:20 am aterizat la Amman. Întotdeauna când așteptam bagajele am avut o grijă. Dacă au încurcat borcanele și nu primesc bagajul meu? Mi s-a întâmplat o singură dată, la Istanbul, dar asta este din altă poveste.

Horoscop Mare surpriză pentru mine, mă aștepta chiar ambasadorul, domnul Diamandopol. El era singurul domn din ambasada de la Amman, fost guvernator al Băncii Naționale, cei care îl însoțeau, consulul Palade și consilierul Istrate erau tovarăși.Măi, măi, s-a mirat domnul ambasador, ia uită-te la ăia din țară, au început să trimeată copiii la înaintare!” Copilul eram eu, este adevărat că nu aveam decât treizeci de ani, dar aveam ”baraka”. I-am spus. A râs și a zis: ”Ia uită-te la ăsta micu, ce colți are, până la brâu!”

Am râs toți, așa se face când un ambasador plenipotențiar spune o glumiță. Și pentru că ne urcasem în marele Mercedes al ambasadei, domnul Diamandopol mi-a cerut mandatul de la Corneliu Mănescu. Am deschis diplomatul ”American Tourister” și i-am dat foaia de hârtie cu tricolor pe diagonală. Domnul ambasador și-a pus ochelarii și a început să citească, zâmbind. Pe măsură ce citea zâmbetul i se topea și fața i se lungea.

Nu a mai spus nimic, mi-a dat automat foaia înapoi și el a început să-și șteargă cu un gest mecanic ochelarii. Se gândea, reflecta, făcea socoteli. Altă dată o să vă povestesc ce conținea mandatul, de fapt, o împuternicire de curier diplomatic. Nu sunt sigur că nici astăzi, după 37 de ani, se poate discuta deschis despre unele întâmplări. Pe scurt, eram împuternicit să duc de la Amman, din seiful ambasadei, o sumă mare, în cambii trase de mari bănci din Europa de Vest și America și valută, bancnote mari, pentru evacuarea românilor, femeilor, copiilor și a celor care doreau să părăsescă zona de război din Irak, prin Siria, Turcia și Bulgaria, terestru, cu autobuze închiriate. Iar restul sumei se punea la dispoziția Ambasadei României din Bagdad. Legăturile cu Bagdadul erau tăiate, nu mai funcționa nici telefonul, nici telegraful, până și stațiile radio erau bruiate. Așa că singura modalitate de a trimite bani la Bagdad era fizic, prin curier diplomatic, persoană care se bucura de un statut diplomatic aparte.

Horoscop De la Amman se ajungea la Bagdad tot terestru, avioanele nu mai zburau. Erau curse de autobuze, de un gen deosebit. De fapt, cea mai rapidă firmă de transport, pe atunci, era JETT o companie care dispunea de vagoane de inox, climatizate și cu televizor, la care rulau westernuri de pe VHS. Scaunele erau ca de avion, inclusiv centura de siguranță. Se punea vagonul pe o șa a unui camion Nissan puternic și pleca în călătorie cu viteza medie de 130 km/h. Consulul mi-a cumpărat bilet, a costat 34 de dolari. Apoi am petrecut o oră și jumătate în compania domnului ambasador. Am dormit la ambasadă, într-un pat ce foșnea de curat și scrobit ce era.

A doua zi, de dimineață, 4 iunie 1981, joi, consulul m-a dus cu mașina lui, o Toyota Corolla albă, să văd Ammanul. Frumos oraș, pe atunci, pe șapte coline, ceea ce am văzut în câteva ore. Urma să mă întorc mult mai târziu, peste mulți ani de zile, în Amman, ca invitat al Regelui Hussein, dar asta este o cu totul altă poveste.

Horoscop La ora 13:30 ne-am întors la ambasadă. În biroul ambasadorului era încă o persoană, bine îmbrăcată, care nu s-a recomandat și nu a scos o vorbă. Nu cred că era român, avea aerul unui bancher occidental. Pe biroul ambasadorului, o mulțime de titluri de valoare și unele teancuri de bancnote. Am deschis diplomatul, în care păstrasem doar mandatele și brusc mi-am dat seama că nu este bine. Am cerut frumos o pungă de plastic. Mi s-a dat o pungă cu Kent pe ea. Am pus valorile în pungă, am luat un capsator și am capsat de trei ori punga, apoi am pus-o în diplomat. Aproape două kilograme, atâta atârna un milion de dolari în cambii plătibile la prima și singura prezentare, adică imediat, titluri emise de bănci de prim rang și mai multe teancuri de bancnote de 100 de dolari. Domnul ambasador mi-a luat mâna și mi-a strâns-o cu putere, apoi m-a tras și m-a îmbrățișat. Nu mi-a spus nimic, chiar m-a mirat lucrul acesta. Apoi m-a condus până la poarta ambasadei unde mă aștepta consulul, în Toyota lui, ca să mă ducă la stația de plecare a JETT. Am ajuns, ne-am luat la revedre și m-am urcat în vagonul-autobuz. Mai înainte să mă urc, am supravegheat cu grijă ca geamantanul meu să fie bine pus în cala autobuzului. Am ocupat locul înscris pe bilet, era la mijlocul vagonului, la fereastră, pe partea stângă. Era plin, niciun loc liber, era singurul mijloc de a ajunge la Bagdad. Puternicul camion a claxonat de trei ori și s-a pus în mișcare. Era ora 14:40, ora Ammanului. Am ieșit repede din oraș și am intrat în peisajul dezolant al unui pustiu prăfos plin de pietre și bolovani închiși la culoare, cu o vegetație anemică și rară. Stewardesa, o blondă, probabil scandinavă, ca într-un avion, trecea pe la rândurile de scaune și ne întreba ce dorim. A vrut să-mi ia diplomatul din brațe și să-l pună altundeva. Am mulțumit și am pus diplomatul sub picioare, sub scaun. Brusc, am înghețat, apoi m-a cuprins transpirația. Domnul ambasador Diamandopol nu-mi ceruse să semnez niciun document de predare-primire, nu am semnat nicio chitanță, nici nu știam exact câți bani sunt acolo, mi s-au dat banii și la revedere! Ce trebuia să fac, de fapt, cu banii aceia?

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Horoscop

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate