HORA LUI MONDIALU', CÂNTATĂ LA ȚAMBALUL LUI DAN VOICULESCU

HORA LUI MONDIALU', CÂNTATĂ LA ȚAMBALUL  LUI DAN VOICULESCU

Urlete din duba penitenciarului: "E băgată și doamna Kovesi. Am dat 2 milioane de euro. Ne-a promis Livia Stanciu. Avem date și cu Livia Stanciu”, a spus Bercea Mondial.

Întrebat de ce nu a făcut denunțul până acum, Bercea Mondial răspunde: “Pentru că doamna Kovesi nu mi-a restituit banii până acum prin sofer”. "Cer audiență la primul-ministru", a conchis interlopul. Afirmații ușor agramte, de nu înțelegi ce vrea să spună. Ne-a promis, avem date, nu mi-a restituit banii... Pare un dialog cu un om ușor înapoiat mintal, care are nevoie de asistență specializată.

S-a sesizat CSM pentru apărarea reputației șefului DNA și președintei ÎCCJ, iar Laura Codruța Kovesi a avut o reacție publică extrem de dură.

Președintele României a spus că n-a luat bani de la Bercea Mondial, răspunzând unei întrebări adresată de Realitatea TV. Domnule președinte, cum răspundeți zvonurilor din presă potrivit cărora fratele dumneavoastră ar spune, într-una dintre înregistrări, că v-a dat și dvs. bani pentru a interveni în favoarea reducerii pedepsei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial? a întrebat Realitatea TV. Traian Băsescu a răspuns: "Nu cred că fratele meu ar putea să facă o astfel de afirmație pentru că nu este adevărat. Nu am primit niciun ban și niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, nici pentru vreo intervenție de reducere a pedepsei în instanță și nici pentru vreo grațiere. Întocmai cum nu am primit niciodată niciun ban și niciun bun de la nimeni pentru a interveni în vreun fel în dosare sau pentru vreo grațiere".

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce vedem de câteva zile? Un trust de presă aparținând unui condamnat care încearcă să scape de pușcărie a răsturnat România cu fundul în sus, dând unui clan interlop o credibilitate demnă de călugării de la Muntele Athos. Bercea Mondial și clanul său de fii, nepoți, fini și fine au o instinct de supraviețuire și o structură de caracatiță cum rar am văzut în România. S-au încuscrit cu mulți politicieni, care vedeau în ei nu viitoare rude prin alianță, ci saci cu voturi, cu judecători și procurori. De unde apetența lui Bercea Mondial pentru politică și justiție? Făcea un joc prin care-și proteja "afacerile" cu fier vechi, mașini furate și cămătărie. Stolojan, Huza, Bărbulescu, un fost prefect, un viceprimar, încă 2-3 judecători, plus câțiva polițiști au devenit scutul său în fața legii. L-au ajutat relațiile? Judecați singuri: fiind analfabet, după cum a recunoscut în fața instanței, a rămas cu permisul de conducere pentru că așa au decis judecătorii din Slatina. Adică un om care nu știa să scrie și să citească putea în opinia justiției să conducă, cu un permis pe care nu putea explica cum l-a luat. Cum a învățat regulile de circulație și legislația? Cum a dat examen? Nu a interesat pe nimeni! A construit opt palate în Slatina fără nici o autorizație de construcție, dar pentru patru dintre ele, judecătorii au respins cererea municipalității de demolare. Pentru un dosar de evaziune fiscală a primit la o instanță inferioară o amendă penală de 2.500 de lei. Și enumerarea infracțiunilor clanului Mondial tratate cu blândețe poate continua, până la tentativa de omor de acum 3 ani. Când Justiția l-a "încălțat" cu șapte ani și jumătate, suplimentați ulterior de ÎCCJ până la opt ani și nouă luni de închisoare.

De aici Bercea Mondial a intrat în vrie și a început să caute o cale să scape, a ajuns la Marian Căpățână și la Mircea Băsescu. S-au dat bani către cei doi? Cred că nu mai poate fi pus la îndoială acest aspect, mai ales dacă citești referatul DNA și vezi ultimele decizii ale instanței. Au fost implicați Traian Băsescu, Laura Codruța Kovesi și Livia Stanciu? Aș spune cu sufletul împăcat că nu cred lucrul ăsta, indiferent de ceea ce spune Bercea Mondial, de ce înregistrări mai apar sau ce emisiuni mai face Mihai Gâdea! Logica de tip Mircea Badea - dacă n-a mințit Mondialu' în cazul lui Mircea Băsescu înseamnă că nu minte nici în cazul lui Kovesi și Stanciu - este falsă! Vorbim de trei oameni care au dus greul luptei anti-corupție în ultimii 10 ani, care au suportat atacurile lui Gâdea & Co seară de seară, care nu s-au înțeles cu Patriciu, Vîntu și Voiculescu, în ciuda imensei puteri politice și mediatice. de care dispuneau. Niște oameni care au riscat totul în 2009, fiind pe lista celor care urmau să fie arestați de gașca lui Cătălin Voicu, nu aveau cum să cadă la pace cu Bercea Mondial. Iar cea mai tare dovadă este faptul că infractorul și o parte a clanului stau în pușcărie!

Asistăm la una din cele mai vechi tactici folosită de infractori. Procedeul se numește "HORA" și presupune atragerea în dosar a câtor mai multe nume, mergând pe principiul "Cu cât sunt mai mulți, cu atât se instrumentează mai greu". Iar dacă numele sunt sonore și aparțin unor persoane publice, cu atât mai bine. Modul în care Bercea Mondial și-a construit anturajul e semnificativ. A fost și pe la PDL, a trecut și pe la PSD, s-a încuscrit și cu Mircea Băsescu, vroia prietenia lui Dragnea, după filosofia clasica a banilor care nu put, mai ales dacă-i cheltuiești repede! Poate că are dreptate Bercea atunci când spune că i s-a promis intervenția lui Traian Băsescu, Laura Codruța Kovesi și Livia Stanciu în cazul de tentativă de omor. Dar a fost păcălit nu numai de bani, dar și de aproape nouă ani. De către niște intermediari. Pe care este acum extrem de înverșunat. Dar a pune în discuție incoruptibilitatea președintelui României, a șefului DNA și a președintei ÎCCJ pe baza spuselor unor infractori și a unor înregistrări provocate mi se pare o măsură a disperării lui Dna Voicuelscu. Care s-a văzut servit cu un scandal la momentul cel mai potrivit: când trebuie să mai câștige timp pentru a evita o condamnare definitivă.

Deci așteptați-vă la o nouă săptămână în care la țambalul lui Voiculescu se va cânta Hora lu' Mondialu'.