Editura Evenimentul si Capital

Homeschooling. Cât avem voie să experimentăm pe copilul nostru?

Alecu Racoviceanu
Autor: | | 17 Comentarii | 4533 Vizualizari

Joi seara, după o zi destul de tâmpită – care, culmea, tocmai îmi demonstrase că nu dețin adevărul absolut în niciun domeniu! – am citit știrea despre Dana Nălbaru, Dragoș Bucur și decizia lor de a își retrage fetița de la școală și de a trece în regimul de homeschooling.

Mărturisesc două lucruri: primul e că ei doi îmi sunt simpatici, fără să-i fi întâlnit vreodată, dar, acum aproape 8 ani, când ni s-a născut primul copil, ne-a ajutat mult un cd cu experiențele trăite de ei când li s-a născut fetița. Acum aud că exact fetița care ne-a făcut să înțelegem că în viața noastră nu vine un extraterestru trăiește o viață care mie mi se pare extraterestră. Al doilea lucru de mărturisit este că știrea m-a iritat. Nu mă bag în viața nimănui, dar am simțit că nu e drept, că decizia lor seamănă cu un abandon școlar, redefinit printr-o denumire trandy. Aveam să aflu, chiar în orele care au urmat că greșeam din nou. Nu dețin adevărul absolut, dar am făcut ceva ce nu cred că au făcut mulți dintre cei care-și dau acum cu părerea. Apoi am citit despre homeschooling. Chiar am stat în noaptea de joi spre vineri și am citit despre chestia asta și am înțeles că există homeschooling în multe locuri din lume, cei mai mulți părinți care au ales această metodă de a-și educa fii sunt din SUA – în alte țări e interzis, cum ar fi Germania – dar la noi e cel mult un EXPERIMENT, departe de a fi legalizat.

Există o asociație a persoanelor interesate de extragerea copiilor din școlile normale – fie de stat fie private – dar practic, în 2015, erau cel mult 500 de familii care practică efectiv educarea copiilor acasă. Unii spun că ar fi doar 200. Numărul este oricum foarte mic. O astfel de familie, Curcubet, practică metoda de 16 ani (!) cu toți cei 4 copii ai lor. Susțin că au reușit și sunt inițiatorii organizației. Problema e că la noi nu se echivalează studiile de acasă, decât indirect. Copilul – ca să nu fie declarat în abandon școlar, dar și pentru a îi emite cineva o diploma la sfârșitul anilor de studiu – e înregistrat la o școală-umbrelă. Adică face clasele prin corespondență. E un termen care pe mine mă sperie. Nu doar experiența absolvenților de pe la noi ai universităților care practică asta, ci și informațiile de tot felul privind diplome, doctorate honoris-causa sau titluri nobiliare cumpărate din străinătate mă fac să fiu circumspect. Aici trebuie spus că oamenii ăștia nu fac ceva ilegal, practic copiii sunt înscriși la o școală. Doar că nu o văd niciodată, nici părinții, nici copilul. Echivalările sunt dificile, mulți din toată lumea preferă să rămână doar cu diplomele școlilor-umbrelă sau caută facultăți care să le permită accesul. Nu toate școlile acceptă elevi ”home-școlarizați” sub umbrelă și nici toate universitățile nu îi acceptă fără un bacalaureat. Atunci, mă întreb, particip la acest experiment, dar cu ce cost pentru recunoașterea muncii copilului meu? Unii văd avantaje, eliminarea competiției, alegerea materiilor. Eu nu le consider avantaje, dar e o treabă de percepție. Socializarea – absența colegilor cu care împarți bune și rele, nu doar cei pe care-i vezi la un curs de tip after-school – este o problemă greu de rezolvat în condițiile în care restul copiilor din jurul tău au alte probleme, alte preocupări. OK, de undeva poate că trebuie început, dar vrei să fie copilul tău primul? Eu nu aș risca. Și oricum nu în numele cuiva drag, care nu-și poate exprima decizia.

Apoi e problema unui membru al familiei, cel mai probabil unul dintre părinți, care supraveghează această activitate. El e ”scos din producție”. La început e bucuria că descoperi lucruri noi, că te dezvolți odată cu copilul tău, dar... cât reziști cu 3 profesii: educator, părinte și meseria ta? Unii poate vor reuși. Mi-aș dori ca Sofia Danei să reușească, măcar pentru că acum 8 ani am privit-o și am știut că și fetele mele vor fi frumoase. În fine, tot citind despre subiect, pentru că și eu am niște nemulțumiri legate de sistemul de învățământ de stat de la noi, am găsit parte din motivațiile din alte țări: alienarea școlii normale de valorile creștine, avalanșa educației sexuale. La noi, motivațiile ar putea fi exact contrare. Asta a fost doar o constatare.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate