Hillary Clinton îl aseamănă pe Vladimir Putin cu Hitler: ”Intervenţia rusă în Crimeea aminteşte de operaţiunile naziste, inclusiv în România”

Hillary Clinton îl aseamănă pe Vladimir Putin cu Hitler: ”Intervenţia rusă în Crimeea aminteşte de operaţiunile naziste, inclusiv în România”

Fostul secretar de Stat american Hillary Clinton a comparat intervenţia rusă în Crimeea cu invaziile naziste practicate de Adolf Hitler la sfârşitul anilor 1930 în ţări europene, printre care și România.

"Dacă aceste operaţiuni vă par cunoscute acest lucru se întâmplă pentru Hitler proceda la fel la sfârşitul anilor 1930. Despre toţi germanii, etnicii germani, care erau în ţări precum Cehoslovacia, România şi alte locuri, Hitler spunea că nu sunt trataţi cum ar trebui, că trebuie să meargă să îi protejeze", a spus Hilary Clinton într-un interviu acordat publicaţiei americane Press Telegram.

"Când preşedintele rus Vladimir Putin se gândeşte la Ucraina el o consideră parte a Rusiei", a mai explicat fostul secretar de Stat american, potrivit Mediafax. Hillary Clinton a comparat emiterea de paşapoarte ruseşti ucrainenilor care au avut legături cu Rusia cu măsurile luate de Germania nazistă înainte ca Hitler să invadeze ţările vecine.

Hillary Clinton a făcut aceste declaraţii în contextul operaţiunilor militare ruse în regiunea autonomă ucraineană Crimeea.

Ne puteți urmări și pe Google News
  • UPDATE. Forţele ruse preiau controlul asupra a două baze de lansare a rachetelor în CRIMEEA
  • Război la graniţa României? Rusia pregăteşte asaltul final asupra Crimeii
  • Război la graniţa României? NATO s-a reunit de urgenţă din cauza crizei Crimeii. Rusia nu ameninţă militar România
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
  • GREII MERG LA PUŞCĂRIE. Copos: 3 ani şi 8 luni! Borcea şi Giovani Becali: 6 ani şi 4 luni! Victor Becali: 4 ani şi 8 luni! Gică Popescu: 3 ani şi o lună!
  • Ion Cristoiu: Cum i-a dat Crin Antonescu o lecție de gazetărie predicatorului Mihai Gâdea
  • "Naşul" Dan-Radu Ruşanu a fost arestat preventiv! Decizia este definitivă, şeful ASF urmează să fie încarcerat

TOP 3 CELE MAI POPULARE ARTICOLE:

  • Ştiai ce mănânci? Alimentul dat la câini şi pisici în alte ţări, dar pe care românii îl mănâncă bucuroşi fără să ştie / VIDEO
  • Un muzician cunoscut dintr-un oraş mare a fost ucis pe trecerea de pietoni de un interlop
  • Teorie ULUITOARE: Vom putea trăi mai mult, dar nu TOŢI. Ce se va întâmpla / VIDEO