Helmuth Duckadam e foc și pară: „Nu o să accept să fiu o marionetă, să nu pot să îmi spun părerea”
- Andrei Călin
- 12 februarie 2016, 19:19
Helmuth Duckadam este supărat pentru că Laurențiu Reghecampf i-a transmis să nu mai vorbească despre Steaua și i-a în calcul chiar despărțirea de gruparea „roș-albastră”.
Helmuth Duckadam a primit interdicție din partea antrenorului Laurențiu Reghecampf și nu mai poate vorbi despre Steaua. Președintele de imagine al „roș-albaștrilor” este foarte supărat, a vorbit și cu patronul Gigi Becali și a explicat că el nu este o marionetă ca să accepte această situație.
„Mi-am spus părerea despre portarii Stelei, portari pe care eu mereu i-am susţinut. Eu îmi doresc să fie linişte la echipă, să nu mai fie discuţii în presă. Vreau să am o discuţie cu Reghecampf şi patronul, să văd în ce măsură mai putem continua. Atât vreau să spun legat de acest subiect. Cu patronul am avut o discuţie. De asta sunt încă preşedintele de imagine al Stelei. Dar nu o să accept să fiu o marionetă, să nu pot să îmi spun părerea. Deveneam penibil dacă spuneam că goalkeeper-ul nu a greşit, când o lume întreagă văzuse că a gafat. Asta nu înseamnă că l-am criticat, eu mereu am fost alături atât de Niţă, cât şi de Cojocaru", a spus Duckadam la Digi Sport.