Hărțuiala lui Trump a dat roade: contracte de un sfert de trilion de dolari cu China

Hărțuiala lui Trump a dat roade: contracte de un sfert de trilion de dolari cu China

De la instalarea sa la Casa Albă, Trump nu a ostenit să acuze China pentru deficitul comercial uriaș în relațiile cu Statele Unite. La un an de la alegerea sa, aflat în vizită în China, el se poate lăuda cu un succes economic colosal: acorduri de 253,4 miliarde de dolari

Deși pe agendă figurau cel puțin două puncte fiebinți – Coreea de Nord și deficitul comercial uriaș - întâlnirea lui Trump cu omologul său chinez, Xi Jinping, a fost una foarte călduroasă. „Este o chimie foarte bună între noi, credeți-mă”, a spus Trump, care s-a ferit să acuze China pe tema deficitului comercial dintre cele două țări. „La urma urmei, cine poate învinui o țară pentru că poate să profite de o altă țară în folosul cetățenilor săi?” Totuși, Trump nu s-a sfiit să sublinieze: „Comerțul dintre China și Statele Unite nu a fost în ultimii ani foarte corect pentru America. Trebuie să punem capăt imediat practicilor neloiale care au dus la acest deficit, împreună cu barierele comerciale.”

„Ușile se vor deschide tot mai mult”

Președintele american, care se află într-un turneu în cinci state asiatice (până acum a vizitat Japonia și Coreea de Sud, iar după China urmează Vietnam și Filipine), i-a mulțumit lui Xi pentru efortul de a-și reduce relațiile comerciale și financiare cu Coreea de Nord, dar a subliniat că Beijingul poate face mai mult pentru a stopa programele nuclear și de rachete al Phenianului. „China poate rezolva problema (nord-coreeană – n.r.) ușor și repede.”

La fel de zâmbitor, dar mai puțin volubil decât oaspetele său, Xi a evitat să abordeze în public subiectul Coreei de Nord, preferând tema economică. El a elogiat succesul companiilor de automobile americane în China și numărul mare de locuri de muncă create de investitorii chinezi în SUA. „Nu vom închide ușile niciodată”, a promis Xi. „Ele se vor deschide din ce în ce mai mult.”

Iar realitatea l-a confirmat: cele două state au semnat acorduri comerciale în valoare de 253,4 miliarde de dolari, într-o varietate de domenii, precum energie, automobile, aeronautică, agroalimentar sau electronic.

Valoarea acordurilor este egală cu defifi citul pe un an

China Aviation Supplies Holding Company s-a angajat să cumpere pentru companiile aeriene chineze 300 de avioane Boeing, în valoare de 37 de miliarde de dolari. Bell Helicopters va vinde 50 de aparate Bell 505 operatorului chinez Reignwood, care se adaugă celor 60 deja contractate în acest an. Compania americană Honeywell a încheiat un acord cu compania aeriană chineză Spring Airlines pentru echipamente destinate viitoarei sale flote de aparate A320neo, fără a se dezvălui valoarea operațiunii.

Deoarece China dorește să-și economisească propriile zăcăminte, trei organisme de stat chineze, printre care fondul suveran CIC, au încheiat un acord pentru exploatarea gazelor naturale în Alaska, cu investiții prevăzute de 43 de miliarde de dolari. Potrivit guvernului american, se așteaptă ca acestea să creeze „până la 12.000 de locuri de muncă” în Statele Unite și să reducă deficitul comercial cu China „cu 10 miliarde de dolari pe an”.

Producătorul american de semiconductori Qualcomn, furnizor Apple, a semnat acorduri cu trei din principalii producători de smartphone-uri chinezi, Xiaomi, Oppo și Vivo, valoarea fiind estimată la 12 miliarde pe trei ani.

Banca de investiții Goldman Sachs va înființa cu CIC un „fond de cooperare” pentru investiții de 5 miliarde de dolari, cu scopul de „a ameliora balanța comercială”.

DowDuPont, noua companie americană născută prin fuziunea dintre grupurile din agrochimie Dow Chemical și DuPont, s-a înțeles pentru firma de biciclete chineză Mobike pentru producerea de materiale pentru bicicletele ușoare, ceea ce ar putea duce la o explozie a exporturilor americane de poliuretan.

Fabricantul de utilaje de șantier Caterpillar a semnat un acord de cooperare strategică pe cinci ani cu mastodontul China Energy, numărul unu mondial în energie, fără a fi dezvăluite detalii financiare. În domeniul agroalimentar, compania chineză JD.com, specializată în vânzările online, s-a angajat să cumpere produse americane în valoare de peste 2 miliarde de dolari în următorii 3 ani, dintre care 1,2 miliarde carne de vită de la producătorii din Montana și produse din carne de porc de la gigantul american Smithfield Foods.

Potrivit cifrelor date publicității de organul vamal chinez, deficitul comercial cu Statele Unite pe primele zece luni ale anului se ridica la 223 de miliarde de dolari.

Ne puteți urmări și pe Google News