HAOS în Liga I. Un meci din campionat a fost AMÂNAT și reprogramat, apoi oficialii LPF au revenit asupra deciziei

HAOS în Liga I. Un meci din campionat a fost AMÂNAT și reprogramat, apoi oficialii LPF au revenit asupra deciziei

Meciul dintre CSM Poli Iași și Astra Giurgiu, porogramat, mâine, a fost amânat, dar oficialii de la LPF au revenit asupra deciziei.

CSM Poli Iași și Astra Giurgiu se vor întâlni, mâine, de la ora 20.00, într-o confruntare din etapa a 23-a a Ligii I. Partida a fost în pericol să nu se dispute, din cauza condițiilor meteo. Oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au anunțat că meciul va fi reprogramat, pentru data de 2 martie, dar după câteva ore au revenit asupra deciziei. Ieșenii au dat asigurări că vor face tot posibilul pentru ca meciul să se joace în cele mai bune condiții.

„Din informațiile mele, o comisie de la Primăria Iași s-a deplasat la stadion pentru a vedea ce se întâmplă cu instalația. Firma care se ocupa de mentenanță a intrat în insolvență sau în faliment, așa că nu are cine să se ocupe de această problemă. Oricum, și dacă s-ar fi dat drumul la încălzire, nu se rezolva nimic dacă-i dădeau drumul cu 48 de ore înainte”, a declarat Marius Șumudică, antrenorul Astrei, la Digi Sport. 

Ne puteți urmări și pe Google News