Hans-Ulrich Rudel a fost, fără îndoială, cel mai mare pilot de vânătoare german din toate timpurile. A fost doborât de treizeci de ori în timpul celor 2.530 de misiuni de luptă, însă nu a fost ucis.

În schimb, el a doborât și distrus o navă de aprovizionare, un crucișător, un distrugător, 70 de vase de debarcat, 800 de vehicule militare, 150 de tunuri, 519 tancuri și 9 avioane de vânătoare. Povestea vieții sale este pe alocuri incredibilă, dar cât se poate de adevărată. Să ne convingem!

Un copil mediocru?

Temutul pilot german s-a născut în anul 1916 în Silezia, Germania. Era fiul unui preot de țară. Nu a strălucit niciodată la școală, prin urmare a avut parte de o educație precară. Părea imaginea încarnată a mediocrului clasic. Nimic nu dădea de înțeles că va ajunge una dintre cele mai redutabile figuri ale celui de-al Doilea Război Mondial.

Când era adolescent, s-a înscris în NSDAP, organizația de tineret a naziștilor unde a fost îndoctrinat ca la manual. Din copilărie, Rudel s-a arătat interesat de diverse sporturi, iar în anul 1936 a reușit totuși să intre în Luftwaffe - Aviația Militară Germană, pe post de cadet. Acolo, s-a dovedit neașteptat de capabil și eficient.

După ce a trecut cu brio un curs în urma căruia a obținut brevetul de pilot militar cu punctaj maxim, Hans-Rudel a aplicat pentru a deveni în final pilot pe avioanele de bombardament. A perseverat, și astfel a reușit să ajungă și pilot de vânătoare, interceptare și recunoaștere.

A trecut botezul focului în timpul Invaziei Poloniei, în luna septembrie a anului 1939, când a fost promovat la rangul de locotenent.

În luna următoare a aceluiași an, Rudel a fost decorat cu Crucea de Fier, clasa a doua. Din acel moment, pilotul a devenit un as al avionului de tip Ju-87 Stuka (Sturzkampfflugzeug). În luna mai a anului 1941, Rudel deja participa la invazia aeriană a Insulei Creta. Devenise deja un nume respectat atât de camarazi, cât mai ales de inamicii cărora începuse să le facă probleme serioase.

Pe baza calităților sale, pilotul de vânătoare și bombardament avea să fie transferat pe Frontul de Est, în cadrul Operațiunii Barbarossa. Pe 23 iunie 1941, la ora 3.00 dimineața, Rudel pornea în prima sa misiune de bombardament contra pozițiilor militare și civile sovietice.

Enigma celor 42 de tablouri cumpărate de Regele Carol I și dispărute din România, de la Nicolae Ceaușescu la Ion Iliescu

În următoarele 18 ore a îndeplinit patru misiuni de luptă. În luna următoare, grupul lui Rudel primește ordinul să atace vasele Flotei Sovietice de la Baltica, acostate în portul Kronstadt de lângă Leningrad. În timpul bătăliei aeriene, Rudel a reușit să scufunde crucișătorul sovietic Marat, cu o bombă de o tonă cu care a lovit compartimentul de muniții al navei.

Între decorații și moarte

În ajunul zilei de Crăciun a anului 1941, pilotul german îndeplinea misiunea de zbor cu numărul 500, primind la finele ei decorația Crucii Germane în aur, din mâinile generalului Feriherr Wolfram von Richthoffen, nimeni altul decât vărul celebrului Baron Roșu din Primul Război Mondial, Manfred von Richthofen.

Cum războiul era în plină desfășurare, Rudel a fost trimis la Graz pentru a se antrena cu o nouă echipă de piloți pe aeronave de tip Stuka. În luna ianuarie a anului următor, Hans-Rudel a fost decorat cu Crucea în grad de Cavaler și trimis la cererea sa, înapoi pe Frontul de Est. Acolo a primit comanda Flotei de Luptă Stukageschwader 2 (1StG2), care opera în zona Stalingradului.

Echipa sa primise ordinul să atace și să elimine unitățile de tancuri sovietice care scăpaseră duelurilor cu unitățile similare germane. Rudel a excelat și în aceste misiuni, fapt pentru care în ziua de 10 februarie 1943, încheia cu succes misiunea cu numărul 1.000 și devenea totodată, erou național în Germania natală.

Însă războiul îl cerea înapoi pe front. Acolo a fost numit la comanda unei noi unități formată la Briansk și intitulată „Panzerjagdkommando Weiss”. Unitatea era echipată cu o nouă versiune a aparatului de vânătoare și bombardament Ju-87 D-3, echipată special pentru distrugerea tancurilor.

Noul avion Stuka modificat era echipat cu două tunuri automate marca Rheinmetall-Borsig 37 mm Flak 18. Prototipul acestui avion fusese folosit inițial contra navelor sovietice din Marea Neagră, iar Rudel avea să-l ducă la perfecțiune. Într-un interval de doar trei săptămâni, Rudel personal avea să distrugă peste 70 de bărci de asalt din Marea Neagră.

În timpul unei bătălii de tancuri lângă orașul Belgorod, Rudel a distrus primul său tanc „tiraliorul meu din spate mi-a spus că tancul a explodat ca o bombă și bucăți din el erau să ne atingă avionul” nota Rudel în jurnalul său de bord.

Ulterior, mai multe Ju-87 D-3 au fost convertite în distrugătoare de tancuri, aceste aeronave alegându-se spre finele războiului cu porecla de Panzerknacker - Spărgătoarele de Tancuri.

Pilotul primea decorație peste decorație, iar escadronul său de nouă avioane vânătoare de tancuri a primit misiunea de a susține ce de-a treia Divizie de Tancuri SS „Totenkopft”. În dimineața primei zile din Operațiunea Citadela, Ruder a distrus patru tancuri sovietice, iar până seara recordul său a ajuns la douăsprezece.

Datorită succesului, experienței și abilităților sale, germanii au decis înfințarea unei întregi secțiuni din Luftwaffe care să se ocupe de tancurile inamice. Rudel descoperise că temutele tancuri T-34 puteau fi distruse ușor dacă erau lovite în spate, căci blindajul lor gros era montat doar pe părțile laterale.

Omul care vroia să-l salveze pe Hitler cu avionul

În martie 1944, Rudel încheia cu bine misiunea numărul 1.500. Fusese rănit și doborât de multe ori, dar nu se lăsa. Pasiunea pentru zbor și vânătoare era prea mare. Cronologia faptelor sale continuă, căci în noiembrie 1944, în timp ce zbura deasupra Budapestei, a fost împușcat în coapsa stângă, dar peste câteva zile era din nou la manșa avionului, cu un picior în ghips.

Dimitrie Cantemir, cel mai bun spion al lui Petru cel Mare

Anul următor, Rudel a fost rănit serios tot la picior de către un tir antiaerian pe când zbura deasupra orașului Frankfurt pe Oder. A reușit să aterizeze în teritoriul german, dar piciorul său a trebuit amputat. Nu s-a oprit aici. La Berlin a cerut să i se atașeze un picior artificial și s-a întors la escadra sa.

În ultimele zile ale războiului, Hans-Rudel pilota cel mai nou model de Stuka, iar în primele zile ale lui mai 1945, s-a oferit voluntar să-l evacueze din Berlin pe Hitler la bordul avionului său. Doar că istoria a ales să fie altfel, Hitler s-a sinucis, iar Germania nazistă a capitulat.

Aflat în ultima sa misiune de zbor, Rudel a reușit să-i contacteze pe americani și a aranjat ca el și echipa sa să aterizeze dincolo pe Aeroportul Kitzinger, în zona de jurisdicție americană, pentru a scăpa astfel de sovietici care îl vânau demult. A fost interogat în Anglia, apoi în Franța dar nu a fost acuzat de nimic.

În anul 1948, a ales să plece în Argentina unde a lucrat pentru sectorul de aviație al acestei țări. Într-un fel, era acasă, căci în Argentina își găsiseră adăpost mulți germani, unii dintre ei naziști cu greutate în fostul regim. În timpul carierei sale, Rudel a făcut o asemenea pagubă Armatei Roșii, încât însuși Stalin a pus pe capul său un preț de 100.000 ruble.

Însă pilotul german a scăpat cu bine, după ce a zburat mai bine de 600.000 kilometri, a folosit mai mult de 5 milioane de litri de benzină, a lansat peste 5.000 de bombe, a tras peste 1 milion de cartușe de mitralieră și peste 155.000 de proiectile de tun aerian.

În ciuda simpatiilor sale naziste, Rudel a fost un soldat dedicat cauzei, a dat dovadă de inteligență, perseverență, temeritate, determinare și aroganță neegalată. Bravura sa militară a intrat în cărțile de istorie, la fel și epitaful de pe mormânt: „Pierdut este doar cel care se pierde pe sine”.

Citește și alte istorii de război în EVENIMENTUL ISTORIC