„Hamlet”, „Romeo şi Julieta” şi „Visul unei nopţi de vară”, noi apariţii la Editura Trei

„Hamlet”, „Romeo şi Julieta” şi „Visul unei nopţi de vară”, noi apariţii la Editura Trei

La Editura Trei au apărut patru volume de Shakespeare, ediţii bilingve, care încearcă să ajungă la sufletul cititorilor de astăzi. Sonetele cunoscutului autor, dar şi piesele sale „Hamlet”, „Romeo şi Julieta” şi „Visul unei nopţi de vară” sunt astfel readuse la viaţă în speranţa că împletirea armonioasă a limbii române cu cea engleză va scoate la iveală tainile Marelui Will.

„Hamlet” de William Shakespeare, traducere, introducere şi note de Dan Amedeu Lăzărescu, este cea mai dramatică, faimoasă şi cea mai lungă dintre toate piesele lui Shakespeare (conţine, într-adevăr, nu mai puţin de 3.929 de rânduri, dintre care, în versiunea originală din 1604, 1.350 de rânduri în proză, 2.444 de decasilabe sau endecasilabe în Blank Verse şi numai 135 rimate), a fost înregistrată la The Stationers’ Register, oficiul cenzurii, la data de 26 iulie 1602. The Stationers’ Register a fost întemeiat în anul 1557 sub domnia reginei catolice Mary Tudor, 1553-1558, pentru a cenzura orice lucrare protestantă, fie ea anglicană sau puritană. Oficiul de cenzură a continuat să funcţioneze şi după moartea reginei supranumite de supuşii ei protestanţi Mary The Bloody, până în anul 1642, împotriva oricărei publicaţii romano-catolice sau puritane. De menţionat că înregistrarea la The Stationers’ Register era obligatorie exclusiv pentru lucrările tipărite. Nu şi pentru piesele reprezentate la diferite teatre oficiale sau particulare. Acestea procedau singure la cenzura pieselor reprezentate pe scenele lor. În anul următor înregistrării, a apărut o primă ediţie a piesei, cunoscută sub numele de Bad Quarto. Era intitulată The Tragical History Of Hamlet, Prince Of Denmark. By William Shakespeare. Tipărită pentru John Trundell, care-şi începea, cu acest prilej, o carieră de publicist încheiată în anul 1626, piesa purta data anului 1603.

„A fi sau a nu fi - e întrebarea. Mai demn e oare soarta nemiloasă S-o laşi să te înfrunte, să te-împroaşte Cu cruntele-i săgeţi? Sau, împotriva Nemărginitei mări de duşmănie Să te înalţi, voind a-i pune capăt?”

„To be or not to be: that is the question: Whether'tis nobler in the mind to suffer The slings and arrows of outrageous fortune, Or to take arms against a sea of troubles, And by opposing end them?”

Ne puteți urmări și pe Google News

Romeo şi Julieta”, de William Shakespeare, în traducere de Şt. O. Iosif, ediţie revizuită, cu introducere şi note de Dan Amedeu Lăzărescu, este cea mai poetică dintre dramele lui Shakespeare. Romeo şi Julieta” deschide una dintre perioadele cele mai fecunde din viaţa socială şi artistică a lui William Shakespeare. Acesta obţinuse, prin influenţa nobililor săi protectori, la data de 20 octombrie 1596, de la College Of Arms, diploma nobiliară ereditară de Gentleman pentru părintele său, romano-catolicul nedezminţit John Shakespeare. Intrat oficial în nobilimea britanică - fie şi pe o treaptă de mâna a treia - Shakespeare şi-a accentuat, fără îndoială, predispoziţia spre snobism, spre lauda nobilimii feudale şi cavalereşti şi spre dispreţuirea vulgului egalitar, stigmatizat în celebra tiradă a lui Ulise în actul I din Troilus şi Cressida. Această perioadă fericită pentru Shakespeare a luat sfârşit la data de 25 februarie 1601, când contele de Essex a fost decapitat pe eşafod, fiind condamnat pentru înaltă trădare, iar prietenul său, contele de Southampton, marele protector al lui Shakespeare, condamnat în calitate de complice tot la pedeapsa cu moartea, şi-a văzut comutată pedeapsa capitală în detenţie pe viaţă în Turnul Londrei. În aceşti cinci ani de activitate mondenă şi dramaturgică, Shakespeare, inspirat, a compus aproape jumătate din capodoperele sale.

„E gingaşă iubirea? Nu! E cruntă! Ca spinul te înţeapă şi te-înfruntă”.

„Is love a tender thing? It is too rough, Too rude, too boisterous, and it pricks like thom.”

Visul unei nopţi de vară”, de William Shakespeare, în traducerea lui Şt. O. Iosif, ediţie revizuită, cu introducere şi note de Dan Amedeu Lăzărescu, a fost compusă, după părerea majorităţii shakespeareologilor, între anii 1594 şi 1595, prin urmare într-una din cele mai fericite şi mai inspirate perioade din activitatea actorului-compozitor William Shakespeare. El era instalat la acea dată în palatul marelui său protector, Henry Wriothesely, conte de Southampton, şi a fost în contact şi cu marele om de cultură italian protestant Giovanni Florio (1554?–1625), doctor al Universităţii din Oxford şi traducător, între altele, al celebrelor Eseuri ale lui Michel de Montaigne în limba engleză. „Visul unei nopţi de vară” face parte dintre cele 19 piese (jumătate din opera dramatică, după canonul oficial) tipărite încă din timpul vieţii autorului în ediţii In-Quarto. Într-adevăr, textul piesei a fost înregistrat în acest format în The Stationers’ Register la data de 8 octombrie 1600.

„Dar dac-aceasta-i voia sorţii rele, Să îndurăm şi noi primejdii grele. Ca toţi iubiţii, — noi s-avem răbdare, Că nu-i pe lume-amor lipsit de chin, De gânduri negre şi de-adânc suspin, De dor, de lacrimi şi de griji amare!”

„If then true lovers have been ever cross’d, It stands as an edict in destiny: Then let us teach our trial patience, Because it is a customary cross, As due to love as thoughts and dreams and sighs, Wishes and tears, poor fancy’s followers”.

Sonete de William Shakespeare, în traducerea lui Gheorghe Tomozei. Sonetele 1-126 sunt închinate unui bărbat (W.H.), cele de la 127-152 Doamnei Brune, iar sonetele 153-154 sunt versiuni ale unei epigrame greceşti. Cele 154 de sonete propun teme precum trecerea timpului, iubirea, frumuseţea şi mortalitatea. Colecţia a fost publicată pentru prima dată în 1609.

„De dragul meu dacă-mi primeşti iubirea şi-o cheltui, nu te voi fi blestemat şi totuşi te blestem de-i iai sclipirea fără să ţi-o doreşti cu-adevărat”.

„Then if for my love thou my love receivest, I cannot blame thee for my love thou usest; But yet be blamed if thou this self deceivest By wilful taste of what thyself refusest”.