Editura Evenimentul si Capital

Halep a plecat spre Washington, cu gândul de deveni locul 1 WTA: „Da, e o şansă!” PROGRAMUL turneelor din SUA

Simona Halep
Autor: | | 6 Comentarii | 3440 Vizualizari

Simona Halep, ocupanta locului 2 mondial, și-a început drumul către Statele Unite ale Americii, acolo unde va începe sezonul pe „hard”.

Constănțeanca a părăsit țara, astăzi, și se îndreaptă către Washington. Acolo, „Simo” va evolua în premieră, iar competiția va lua startul începând de săptămâna viitoare. Pentru a participa la Washington, organizatorii au fost rugați de Halep să-i acorde un wild-card, iar aceștia au acceptat imediat. 

Din această întrecere, Halep va ataca poziția de lider WTA, ocupată în prezent de Karolina Pliskova (Cehia). Între româncă și sportiva cehă există în momentul de față o diferență de doar 51 de puncte în ierarhia mondială. „Da, e o şansă, dar nu mă gândesc la asta. Merg acolo să văd cum joc pe hard şi apoi să joc la turneele mai mari. Vedem ce se întâmplă, e un vis al meu să fiu numărul unu, dar nu pot să mă pronunţ dacă sau când se va întâmpla”, a spus Simona la plecarea spre Statele Unite.

Turneele la care va lua parte Halep în acest sezon, în SUA:

  • Washington - categorie International (31 iulie - 6 august) 
  • Toronto - categorie Premier 5 (7 - 13 august) 
  • Cincinnati - categorie Premier 5 (14 - 20 august)
  • US Open - categorie Grand Slam (28 august - 10 septembrie)
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Alte sporturi

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate