Editura Evenimentul si Capital

Exclusiv EVZ. LPF, implicată într-un SCANDAL monstru! Avocatul care a făcut regulamentul, "SIFONUL" lui Becali

Autor: | | 7 Comentarii | 4085 Vizualizari

Campionatul românesc a devenit un obișnuit al dosarelor aflate pe masa de la TAS, nici actuala ediție de campionat nefăcînd rabat de la aspectul care a devenit tradiție.

Anul acesta este rîndul echipei creditate de Gigi Becali să se prezinte în fața judecătorilor, chiar dacă pe teren a fost surclasată de echipa lui Hagi formată din juniori ai Academiei.

Toată isteria s-a declanșat după ce finanțatorul lui FCSB a anunțat că Alibec i-a transmis, după o discuție cu un avocat, că echipa roș-albastră poate să cîștige campionatul în birouri chiar dacă l-a pierdut pe teren.

EVZ a aflat detalii picante din culisele celei mai aprige dispute, cea dintre nașul Hagi și finul Becali. Conform surselor autorizate din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, persoana care l-a făcut pe Becali să forțeze un proces la TAS este o persoană care a participat la crearea regulamentului!

Latifundiarul din Pipera a aflat detaliile despre care se discută în momentul de față și care pot să întoarcă trofeul de la Ovidiu de la Paul Mincu, unul dintre avocații cu ștate vechi în cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal și care a contribuit la conceperea actualului regulament.

“Paul Mincu este strigat de către toți după declarațiile lui Gigi Becali. Atacantul lui FCSB nu are nicio legătură cu modul în care patronul echipei roș-albastre a aflat despre posibilitatea de a cîștiga la TAS. Acest amănunt i-a fost oferit de avocatul Ligii. Este o situație incredibilă, ceea ce se întîmplă este de neconceput”, au dezvăluit, în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei, surse din anturajul Ligii Profesioniste de Fotbal.

Situația existentă l-a înfuriat inclusiv pe Gică Hagi, patronul și antrenorul Viitorului avînd, în cercurile de prieteni, numai cuvinte dure la adresa lui Becali.

“Hagi se simte trădat. După toate eforturile pe care le-a făcut în cel mai greu moment al lui Becali, patronul lui FCSB nu ezită să îl atace. Hagi se întreabă cum mai poate Gigi să afirme că este un om credincios și cu frică de Dumnezeu. Becali vrea să transfere jucători de la Viitorul? Cum o să se poată uita în ochii acelor copii dacă el o să cîștige titlul la TAS?”, se întreabă Hagi și colaboratorii “Regelui”.

Situația s-a inflamat și mai mult în momentul în care Gigi Becali l-a sunat pe Gică Hagi pentru a discuta pe marginea subiectului, dar și a jucătorilor doriți de latifundiarul din Pipera.

“Regele” a răbufnit în momentul în care a văzut că este apelat de Becali și nu a dorit să îi răspundă. Evenimentele dezvăluite de EVZ vin în contradicție cu afirmațiile lui Gigi Becali, care a declarat că nu l-a sunat pe Hagi din “rușine”.

22 de ani și 2 luni este media de vîrstă a jucătorilor de la Viitorul

Pagina 1 din 1


Tag-uri: Hagi, Becali, FCSB, LPF

Alte articole din categoria: Sport

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate