Guvernul vrea extinderea bazei de calcul a CAS pe toate veniturile persoanelor cu activități independente

Guvernul vrea extinderea bazei de calcul a CAS pe toate veniturile persoanelor cu activități independente

Executivul vrea introducerea unui nou sistem de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii, prin extinderea bazei de calcul asupra tututor veniturilor realizate de persoanele fizice din activități independente, indiferent dacă mai realizează sau nu și alte venituri, potrivit mediafax.ro.

Guvernul a informat și Comisia Europeană cu privire la acest subiect, prin programul de convergenţă pentru perioada 2014-2017, măsura fiind inclusă la capitolul privind elementele consolidării politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, pentru obţinerea de venituri.

În program, Guvernul arată, de asemenea că, pentru a stimula mediul de afaceri şi a reduce fiscalitatea muncii, un obiectiv central este de reducere a cotei contribuţiilor sociale, într-o manieră neutră din punct de vedere bugetar.

"În acest sens, se va încerca implementarea, în a doua jumătate a acestui an, a unei reduceri semnificative a acestei cote", arată Guvernul, adăugând că, în acest scop, va fi efectuat un studiu de fezabilitate ce va fi discutat cu toţi cei implicaţi, iar concluziile studiului vor fi convenite cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

Ne puteți urmări și pe Google News