Guvernul se împrumută la BERD pentru construcția a două penitenciare în România

Guvernul se împrumută la BERD pentru construcția a două penitenciare în România

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a dezvăluit sâmbătă, la Botoșani, că România va construi două penitenciare noi, banii necesari investiției fiind obținuți de pe urma unui credit contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), potrivit agerpress.ro

Potrivit lui Toader, împrumutul va fi utilizat atât pentru construcţia a două unităţi de detenţie noi, cât şi pentru modernizarea şi extinderea unor capacităţi existente.

"Guvernul are un memorandum prin care a aprobat anul trecut foaia de parcurs pentru îndeplinirea cerinţelor hotărârii pilot CEDO referitoare la condiţiile de detenţie. Acolo unul dintre capitole se referă la condiţiile din penitenciare. Avem măsuri de natură legislativă, avem măsuri de natură instituţională, de penitenciare. Avem în vedere modernizarea acelor celule, spaţii care nu au condiţii corespunzătoare. Din păcate, mai sunt şi de acestea", a afirmat Toader. El a mai punctat faptul că sunt avute în vedere şi "extinderea stabilimentelor penitenciarelor existente, prin construcţia unor pavilioane noi, cum se va derula în scurt timp şi aici la Botoşani. Avem în vedere şi construcţia a două penitenciare noi. Unul este la Berceni în Prahova, depăşind deja studiile de fezabilitate, şi altul în localitatea Unguriu în judeţul Buzău", a afirmat Toader.

 

Ne puteți urmări și pe Google News