Editura Evenimentul si Capital

Guvernul a suplimentat numărul de posturi pentru Direcţia Naţională Anticorupţie

Sefa DNA, Laura Codruta Kovesi
Autor: | | 5 Comentarii | 1379 Vizualizari

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, suplimentarea cu 45 a numărului maxim de posturi ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv 10 posturi de specialişti IT şi economişti, precum şi 35 de posturi de personal economic şi administrativ, informează Executivul într-un comunicat citat de Agerpres.

Conform sursei citate, numărul maxim de posturi de specialist va creşte de la 55 la 65 de posturi, având în vedere creşterea constantă a volumului de activitate, precum şi diversificarea specializărilor necesare pentru efectuarea rapoartelor de constatare.

De asemenea, suplimentarea cu 35 de posturi a personalului economic şi administrativ este necesară în contextul preluării de către DNA a activităţilor de administrare şi întreţinere a sediului central, cu personal propriu, ceea ce ar reduce la jumătate valoarea cheltuielilor actuale, respectiv la 450.000 lei pe an, precizează comunicatul Guvernului.

Sursa citată menţionează că valoarea estimată a cheltuielilor salariale pentru cei 10 specialişti este de aproximativ 1,3 milioane de lei/ an, iar pentru cele 35 de posturi de personal contractual este de 900.000 de lei/ an.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate