Guardiola a făcut țăndări milioanele șeicilor

Guardiola a făcut țăndări milioanele șeicilor

Manchester City a părăsit Liga Campionilor, după ce a fost eliminată de AS Monaco, în „optimi”. Astfel, „cetățenii” lui Pep au ratat toate obiectivele importante ale sezonului, cu excepția Cupei Angliei

Manchester City nu s-a putut ridica nici în acest sezon la așteptările șeicilor care conduc această echipă. Deși se investesc cu mult peste o sută de milioane de euro pe an, gruparea pregătită de Pep Guardiola nu a avut forța necesară de a atinge măcar semifinalele celei mai importante competiții inter-cluburi din Europa.

Miercuri, „cetățenii” s-au oprit din drumul european, după ce au pierdut returul „optimilor” cu AS Monaco, în Principat, scor 1-3.

„O rușine pentru noi”

Ne puteți urmări și pe Google News

După victoria din tur, 5-3, City părea favorită la aderarea în „sferturi”, dar monegascii au sclipit pur și simplu în cea de-a doua manșă. Scorul general a fost 6-6, dar AS Monaco s-a bucurat de calificare datorită faptului că a marcat mai multe goluri în deplasare. „La acest nivel, trebuie să joci la acelaşi nivel mai mult de 45 de minute. Prima repriză a fost o ruşine pentru noi. Sper că vom reuşi să învăţăm din această înfrângere şi să arătăm în sezonul viitor ca în repriza a doua”, a concluzionat Guardiola după jocul de miercuri.

Ca idee, primul „11” al lui Monaco din „dubla” cu City valorează circa 72 de milioane de euro, cu două milioane mai puțin decât suma pe care clubul din Manchester a plătit în schimbul mij locașului belgian Ke vin De Bruyne.

Ultima șansă

Așadar, trupa lui Guardiola a ratat în acest sezon toate obiectivele, mai puțin Cupa Angliei, competiție în care va evolua în semifinale și o va întâlni pe Arsenal Londra, în luna mai.