Din cînd în cînd la nivelul partidulețelor intervenea o sciziune. Unul din cei doi membri era nemulțumit de politica dusă de celălalt membru. Dacă membrii erau soț și soție se ajungea chiar la divorț. O dată ivită sciziunea, fiecare voia pentru sine dreptul de a reprezenta partidul, dar mai ales cheile de la sediu. În chip inevitabil se ajungea la luări cu asalt ale sediului de către o grupare, în timp ce cealaltă grupare se baricada pe dinăuntru. De cele mai multe ori conflictul politic era rezolvat fie de Poliția locală, fie de cîte o vecină, care, exasperată de scandal, le turna o oală cu apă în cap de la etajul superior celor din stradă.

Repet, aceste scandaluri de suburbie au fost apanajul partidulețelor și în unele cazuri – cum ar fi, de exemplu, acela al PNȚD, al partidelor pe cale de descompunere. Întîmplările halucinante din această săptămînă ne-au arătat că și un partid precum PSD e în stare de încăierările pentru sediu.

Partidul Social Democrat de azi în diferitele sale expresii postdecembriste – FSN, PDSR, PSD – s-a definit chiar de la începuturi ca un partid de corupți. Cu toate acestea, el a fost votat în mai multe rînduri pentru a primi guvernarea. Argumentele cruciale ale PSD în fața românilor a fost timp de 27 de ani următoarele:

Toate aceste atuuri s-au făcut pulbere într-o singură săptămînă. Prin campania de răsturnare a propriului guvern, PSD a dovedit că e incapabil să asigure o minimă stabilitate internă.

Prin Criza politică declanșată de Liviu Dragnea pentru a scăpa de inevitabila pușcărie (spre deosebire de dosarul Referendumului, cel al folosirii a două angajate ale statului în folos propriu e beton și o achitare a lui Liviu Dragnea ar fi o aberație juridică) țara a fost aruncată într-un balamuc incredibil. Prin scandalul Monitorul oficial, PSD a dovedit că nu e mai breaz decît partidulețele postdecembriste avîndu-și sediul într-o garsonieră.