Editura Evenimentul si Capital

Gruia Stoica a fost REȚINUT în dosarul Complexului Energetic Oltenia. Omul de afaceri este urmărit PENAL pentru cumpărare de influență

gruia
Autor: | | 1 Comentarii | 10115 Vizualizari

Afaceristul Gruia Stoica, cel care a vrut să cumpere CFR Marfă, afacerea fiind una extrem de proastă pentru statul român, care a și ratat această privatizare, a spus procurorilor care l-au citat că nu se află în București, dar el s-a baricadat în casă. Avocatul Doru Cătălin Boștină este acuzat și el că trafic de influență.

Update.  Gruia Stoica a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie dus la Curtea de Apel București, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Avocatul Doru Cătălin Boștină a primit interdicția de a nu părăsi țara. Update. Gruia Stoica, președinte al Grampet Group (din care face parte SC Grup Feroviar Român SA București), este acuzat de comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, iar avocatul doru Cătălin Boștină, din Baroul București, de trafic de influență. Din Rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: În luna mai 2013, S.C. Complexul Energetic Oltenia (C.E.O.) S.A. Târgu Jiu, a lansat public procedura de licitație pentru încheierea acordului cadru și a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni. La data de 17 ianuarie 2014, S.C. C.E.O. SA a transmis invitații de participare la procedura de licitație (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorității contractante) mai multor societăți, între care către S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” SA și SC Grup Feroviar Român SA București. Licitația avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de 3 ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA. A vrut să cumpere cu 3 milioane de euro informații de la seful CFR Marfă, companie rivală la o licitație Din Rezoluția menționată a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA București, i-a oferit avocatului Boștină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenței pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” S.A (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a prețului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitației. Acest demers avea ca scop, depunerea de către S.C. Grup Feroviar Român S.A., a unei oferte cu un preț cât mai apropiat de cel propus de S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” S.A., astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate. "Având în vedere că, fiind citat, Stoica Gruia a refuzat să se prezinte la audieri, a fost pus în executare mandatul de aducere a acestuia, conform prevederilor art. 183 alin. 2 Cod de procedură penală, în interesul bunei derulări a anchetei penale. La data de 29 ianuarie 2014, învinuiților li s-au prezentat acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală", au mai precizat procurorii DNA. Conform unor surse judiciare citate ziuanews, la Complexul Energetic Oltenia au descins procurorii DNA, care verifică licitația pentru desemnarea operatorului de transport feroviar marfă care trebuia să transporte cărbunele de la Complexul Energetic Oltenia.Potrivi acestor surse, au existat presiuni în Ministerul Transporturilor pentru ca acest contract să fie oferit companiei lui Gruia Stoica, Grup Feroviar Roman (GFR) în defavoarea operatorului feroviar de stat CFR Marfa.Este vorba despre un contract de câteva zeci de milioane de euro. Tot la DNA este audiat și avocatul Doru Cătălin Boștină, acuzat de trafic de influență.Acuzațiile au legătură cu o procedură de licitație publică lansată în luna mai 2013 de SC Complexul Energetic Oltenia SA Târgu Jiu, având ca obiect servicii de transport feroviar de cărbune pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni, contract cu o valoare foarte mare.Printre firmele care au primit invitații de participare se află CFR Marfă și Grup Feroviar Român SA București.Potrivit surselor judiciare, citate de Agerpres, omul de afaceri Gruia Stoica i-a oferit avocatului Doru Cătălin Boștină o sumă mare de bani, pentru ca acesta să-și folosească influența pe lângă directorul general al CFR Marfă, astfel încât directorul să-i divulge prețul pe care CFR Marfă urma să îl ofere în cadrul licitației. CITIŢI ŞI:

  • Traian Băsescu: „La CFR Marfă, Ponta a vrut să-și ajute un prieten”
Conform surselor EVZ, afaceristul Gruia Stoica a fost citat să se prezinte la DNA, dar acesta a mințit procurorii că nu se află în București. În realitate el era acasă. Când procurorii s-au dus la locuința acestuia cu mandatul de aducere, Gruia Stoica nu a ieșit din casă. Anchetatorii au fost nevoiți să ia autorizație de percheziție, pentru a pune în executare mandatul de aducere. CITIŢI ŞI:
  • Gruia Stoica, despre amânarea termenului de finalizare a privatizării CFR Marfă: Eu nu sunt dependent de nicio hotărâre de guvern
  • Gruia Stoica: Avem banii pentru CFR Marfă, suntem pregătiţi să plătim, dar confruntarea continuă
  • Ministerul Transporturilor va ÎNAPOIA BANII pe care i-a dat Gruia Stoica pentru CFR Marfă | VIDEO
  • Gruia Stoica ameninţă că VA DA STATUL ÎN JUDECATĂ
  • CE SPUNE GRUIA STOICA despre procesul de cumpărare a "CFR-ului" croat
  • Încă un EŞEC al Guvernului Ponta: Privatizarea CFR Marfă a eșuat | VIDEO
  • Traian Băsescu: „La CFR Marfă, Ponta a vrut să-și ajute un prieten”

ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Pagina 1 din 2



Loading...

Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Tema zilei
08:39 Funeralii REGALE și Capitală „PARALIZATĂ”! Ce zone vor fi închise 20:41 O ultimă UMILINŢĂ pentru Regele Mihai. Legea NU INTERZICE prezența Coroanei de Oțel la funeralii 20:37 Regele Mihai. ADEVĂRUL CE TREBUIE ŞTIUT de români. Un general de Securitate L-A TRANSFORMAT DIN REGE ÎN DOMN. Mărturii istorice 19:30 Regele Mihai, ţinta unui DEMERS RUŞINOS AL PDSR, într-o IMAGINE-EVENIMENT, publicată în EVZ. Foto în articol 16:07 Dan Negru ATACĂ TELEVIZIUNEA după moartea Regelui Mihai. Prezentatorul A CEDAT NERVOS 14:59 FUNERALIILE REGELUI MIHAI. CFR Călători suplimentează trenurile spre Curtea de Argeș 13:15 Regele Mihai, regretat de liceenii din Constanța 18:00 TOP greșeli pe care să nu le faci la funeraliile Regelui Mihai. „Nu e actor ca să fie aplaudat, nu aplaudăm moartea...” 17:58 Nicolae TULBURĂ LINIȘTEA Casei Regale: „NU mă las VOI VENI ÎNAPOI” 11:58 Ultimele zile din viața Regelui Mihai. Mărturiile emoţionante ale maicilor care au avut grijă de Majestatea Sa până în ultima clipă 08:10 IMAGINILE unui DESTIN NEMERITAT! Cum arăta BAGAJUL cu care Regele Mihai a plecat din România - Foto 07:52 Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai ajunge miercuri în România 11:58 SCANDAL la PRIVEGHIUL Regelui Mihai! Două TELEVIZIUNI naționale se CEARTĂ lângă SICRIUL monarhului 08:08 Traian Băsescu LOVEȘTE fără MILĂ Casa Regală. Declarația care a UIMIT pe toată lumea 15:41 Nepoata NECUNOSCUTĂ a Regelui Mihai. O poveste cu PRINȚESE 20:32 RISC URIAȘ pentru Principesa Margareta. Ar putea PIERDE TOTUL într-o singură zi. Următoarea săptămână este CRUCIALĂ 14:03 Repetiții pentru FUNERALIILE REGALE. Traficul rutier a fost DEVIAT. ANUNȚ de ultimă oră al POLIȚIȘTILOR! Care sunt STRĂZILE BLOCATE 13:37 PRIMUL reprezentant al unei CASE REGALE europene își anunță PARTICIPAREA la funeraliile Regelui Mihai 12:01 Toți l-am CÂNTAT, dar NU-I ȘTIM POVESTEA. Cântecul COMPUS SPECIAL pentru REGELE-COPIL. EXCLUSIV EvZ 15:52 SERBĂRILE ȘCOLARE de Crăciun, în PERICOL. Motivul INCREDIBIL pentru care s-ar putea ANULA - Exclusiv EVZ

Articole salvate