GRECIA implică ROMÂNIA în SCANDALUL de SPIONAJ pe care îl are cu TURCIA

GRECIA implică ROMÂNIA în SCANDALUL de SPIONAJ pe care îl are cu TURCIA

Ministrul apărării din Grecia, Panos Kammenos, i-a cerut omologului său Mihai Fifor să implice România pentru a obţine din partea Turciei eliberarea celor doi militari din Forţele Armate Elene.

Cei doi militari, un ofiţer şi un subofiţer, au fost reţinuţi după ce au trecut frontiera din Grecia în Turcia pe vreme rea. Ei au fost apoi arestaţi, fiind acuzaţi de spionaj. Judecătorii turci de la tribunalul din Edirne  au respins cererea de eliberare a celor doi militari greci.

"Într-o închisoare din Turcia sunt doi ostatici greci: un ofiţer şi un subofiţer. Solicit sprjinul ministrului român al apărării pentru eliberarea imediată a acestor militari ai Greciei, ai NATO şi ai Uniunii Europene", a declarat Panos Kammenos, potrivit RRA.

Cei doi militari au fost reţinuţi săptămâna trecută în apropierea frontierei de nord-est a Greciei după ce au intrat pe partea turcă în timp ce se aflau în patrulare pe vreme rea, potrivit comandamentului armatei elene. Militarii au declarat că s-au luat după urme pe zăpadă, posibil lăsate de migranţi, şi au traversat accidental frontiera. Guvernul grec a declarat acelaşi lucru şi oficiali eleni au cerut trimiterea înapoi a soldaţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Turcia a cerut extrădarea a opt ofiţeri care au fugit în Grecia după o lovitură de stat eşuată în 2016. O dispută în estul Mediteranei în legătură cu explorări de gaze naturale rămâne de asemenea o problemă între cei doi aliaţi NATO având relaţii tensionate. Purtătorul de cuvânt al guvernului turc, Bekir Bozdag, a declarat despre cei doi soldaţi că nu a fost făcută nicio cerere de schimb de niciuna dintre părţi, informează agenţia de ştiri a Guvernului Turciei Anadolu.