Grecia s-ar putea descurca şi fără un nou împrumut, a dat asigurări ministrul finanţelor al Greciei, Yanis Varoufakis.
Acesta a făcut declaraţia în condiţiile în care guvernul grec depune eforturi disperate pentru a debloca fondul de salvgardare, informează AFP, preluată de Agerpres.
Grecia "se poate descurca (fără un nou împrumut)". "Una dintre condiţii o constituie, însă, o importantă restructurare a datoriei", a afirmat Varoufakis, într-un interviu acordat cotidianului ce centru-stânga Efimerida ton Sindakton.
Întrebat dacă au existat discuţii "în culisele negocierilor" cu privire la o reducere a datoriei, extrem de controversatul ministru de finanţe al Greciei a răspuns afirmativ.
Varoufakis, al cărui stil arogant îi agasează pe omologii europeni, i-a descris pe aceştia drept "parteneri divergenţi".