Editura Evenimentul si Capital

Grandiosul plan al Angelei Merkel de integrare a refugiaţilor. Cancelarul le cere celor mai mari companii să angajeze cât mai multe persoane din Orientul Mijlociu. EFECTUL: Angajatorii au preluat 54 de REFUGIAŢI DIN MILIONUL care a pătruns în GERMANIA

Angela Merkel le reproşează marilor companii germane care au angajat doar 54 de refugiaţi în ultimele luni
Autor: | | 67 Comentarii | 4801 Vizualizari

În vreme ce adversarii săi politici cer deportarea migranţilor în insule, la distanţă cât mai mare de Europa, cancelarul german Angela Merkel are o viziune complet diferită asupra acestei probleme extrem de delicată. Cea mai puternică femeie a Europei nu doar că nu vrea ca refugiaţii să plece, ci doreşte o integrare cât mai rapidă a acestora, solicitând conducerilor marilor companii germane să angajeze un număr cât mai mare de astfel de persoane.

Presa occidentală scrie că Angela Merkel a invitat directorii marilor companii germane la un summit programat pentru luna viitoare, principala temă de discuţie fiind angajarea unui număr cât mai mare de refugiaţi în următoarea perioadă.

În condiţiile în care numai în 2015 pe teritoriul Germaniei au intrat peste un milion de refugiaţi, guvernul german îşi exprimă intenţia de a-i ajuta în găsirea unui loc de muncă. Asta le va reduce dependenţa faţă de stat şi va ajuta la compensarea forţei de muncă îmbătrânite din Germania, cred oficialii germani.

După ce le-a criticat că nu sprijină iniţiativele sale, Merkel va încerca să convingă companiile mai reticente să le ofere refugiaţilor stagii de pregătie şi locuri de muncă, scrie cotidianul Bild. Companiile se plâng însă că migranţi nu vorbesc germana şi nu sunt calificaţi să lucreze în sectoarele în care ar fi nevoie de forţă de muncă.

Giganţii Siemens, Opel, VW sau producătorul de chimicale Evonik vor fi nevoite să-i raporteze lui Merkel rezultatele proiectelor pilot pentru refugiaţi.

Frankfurter Allgemeine Zeitung scria recent că doamna cancelar este neagră de supărare că 30 din cele mai importante companii din ţară reuşiseră să angajaeze doar 54 din cei peste un milion de refugiaţi aflaţi pe teritoriul Germaniei.

Biroul de presă al cancelarului german a refuzat să comenteze informaţiile publicate de Bild, potrivit căruia întâlnirea dintre Merkel şi companii ar urma să aibă loc pe 14 septembrie.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
17:32 LEGE ÎNCĂLCATĂ la Cotroceni prin TRAFIC DE INFLUENȚĂ? Președinția, atinsă de SCANDALUL fără precedent. Breaking news 17:06 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 16:24 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 15:58 REVOCAREA șefei DNA. Iohannis a oferit ULTIMA REACȚIE despre viitorul Laurei Codruța Kovesi 12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news

Articole salvate