Editura Evenimentul si Capital

Graficianul Tibor Szente: „Când alegi să-ţi faci un tatuaj nu o faci de amorul artei, ci pentru că acel tatuaj înseamnă ceva”

Autor: | | 4 Comentarii | 2089 Vizualizari


Vezi galeria foto:

De astăzi până duminică, Turbohalle îşi deschide portile pentru a găzdui a cincea ediţie a International Tattoo Convention Bucharest. 100 de artişti profesionişti constituie capetele de afiş ale acestei ediţii. O şansă de a sta de vorbă cu graficianul Tibor Szente, care practică această artă a tatuajului în Bucureşti.

În ultimii ani convenţia a oferit publicului larg şansa de a intra în contact cu unii dintre cei mai cunoscuţi artişti din lumea tatuajelor şi body art performers. Convenţia Internaţională de Tatuaje de la Bucureşti este o celebrare a dorinţei de a fi diferiţi împreună, un manifest „altfel” al artei.

Budapesta, Salzburg, Bucureşti, Kolding, Carlow, Tralee, Dublin sunt doar câteva dintre oraşele în care graficianul Tibor Szente a tatuat. Spirit liber, nonconformist, talentat, Tibor Szente nu are niciun de de teamă să dea frâu liber expresivității. A terminat Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti, dar a lăsat pasiunea pentru grafică să-i acapareze zilele şi nopţile. De la el am aflat că tatuajul este una dintre cele mai vechi forme de artă practicate de om şi că nu se cunoaşte încă locul unde oamenii au fost pentru prima dată tatuaţi, ultimele descoperiri oprindu-se, undeva în Egiptul antic şi poporul eschimos. Oriunde ar fi apărut, ceea ce ştim este că aceste însemne diferă de la o populaţie la alta însă ideea rămâne aceeaşi: cei tatuaţi făceau parte din clasa privilegiată.

În închisorile din Rusia, însă, tatuajele te recomandă. Ele spun povestea ta. Fără tatuaje nu însemni nimic. De altfel, se ştie că în timpul celui de-al doilea război mondial şi Gestapo-ul folosea tatuajul pentru a face diferenţa între anumite trupe şi că nemţii au folosit tatuajul pe evrei, în lagărele de concentrare special pentru a-i determina pe aceştia să nu uite niciodată că au fost reduşi la un număr, spoliaţi fiind de toate drepturile unei fiinţe umane. Până la urmă tatuajul înseamnă ceva, marchează un eveniment, te determină să nu uiţi ceva. Asta dacă nu ţi-e teamă de biserica ortodoxă care ameninţă cu alungarea din rândurile ei a tuturor celor care recurg la acest gest, împinşi de la spate de cel rău, evident.

În Insula Tahiti, de pildă, tatuajul reprezenta o adevărată podoabă şi se execută pe tot corpul, la fel şi în Noua Zeelandă, pentru ca pielea să devină mai rezistentă. În Japonia există credinţa că femeia netatuată înainte de căsătorie, comitea un mare păcat, iar fata care nu suporta suferinţele tatuajului era considerată nepregătită pentru căsătorie, cât despre tânărul ce nu putea face faţă durerilor tatuajului, se spunea că e un luptător prost. De asemenea, în perioada preistorică, oamenii îşi tatuau pe corp figuri de animale având credinţa că astfel vor fi feriţi de boli şi duşmani.

Tibor Szente ne-a spus că „Românii nu sunt obişnuiţi cu tatuajul. Nu ne permitem acest lux, pentru că un tatuaj nu este ieftin. E greu să tai dintr-un buget cât să-ţi poţi permite aşa ceva. De aceea, unii aleg să meargă la un tatuator, care nu este un artist, nu a făcut din această pasiune o profesie, nu este experimentat, dar ia mai puţini bani. Aleg, din păcate, să plătească mai puţin pentru plăcerea de moment, dar abia când văd tatuaje de calitate la alţii fac diferenţa. Abia atunci se gândesc că e mai bine să pună bani deoparte pentru ceva de calitate”.

Românii nu aleg tatuaje ca să marcheze ceva, uneori fac acest lucru pentru că e la modă. Şi atât. Să fie în trend. Dacă au parte de un tatuaj care nu e de calitate se gândesc că acesta poate fi scos sau poate fi refăcut. „Dar pentru un artist este mult mai greu să acopere greşeala altuia. Evident că dacă ţi-ai tatuat numele iubitei sau iubitului, şi acum nu mai e de actualitate, vrei să-l acoperi într-un fel. Este important să ştii că atunci când alegi să-ţi faci un tatuaj nu o faci de amorul artei, ci pentru că acel tatuaj înseamnă ceva. Trebuie să fie ceva personal. S-a purtat în 2014, iar în 2020 se va purta altceva. Am tatuaje la rândul meu, mai prost făcute, mai bine făcute, dar eu gândesc altfel. Acestea chiar  mă reprezintă. Făcându-mi-le singur, ele sunt oglinda nivelului la care eram atunci când le-am făcut. Este o istorie. Nu vreau să-mi acopăr trecutul. Ridurile reprezintă modul în care au ales să-şi trăiască viaţa. Aşa şi la mine”.

La 3 ani desena deja. Era un hobby, dar a dat la liceul de arte plastice, şi a picat, primul pe listă. S-a întristat peste măsură. „Mama m-a susţinut dintotdeauna. Ea făcea parte dintr-o familie puţin mai aristocrată. Mi-a susţinut visurile. M-a liniştit şi mi-a spus că pot fi autodidact, pot studia şi singur. Aşa că am învăţat în paralel cu prieteni care făceau asta la liceu. Am învăţat mult de la prieteni. Aşa am ajuns să tatuez. Lucram ca şi grafician pentru o firmă. Am citit un anunţ într-un ziar că un salon de tatuaje din Budapesta căuta graficieni. Eu am spus că merg să văd ce şi cum. Aveau nevoie de un om care să le creeze modele. Am avut norocul să am fantezie din belşug şi m-au ales. În timp ce eram acolo m-au întrebat dacă nu vreau să învăţ şi meseria asta. Urmăream tot ce se întâmpla, era normal să fiu dornic să învăţ, aşa că ei au vrut mai repede pe cineva din interior pe care să-l înveţe meserie decât unul care vine din afară”, spune Tibor Szente.

Şase luni a mâncat ucenicie pe pâine. Fiind graficianul acelui salon a avut avantajul că nu trebuia să plătească ucenicia. Noaptea lucra ca ajutor de bucătar într-un bar, ziua era la salon. Când se odihnea ne-am gândit să întrebăm. „La vârsta aceea nu dormi foarte mult. Aşa am învăţat să tatuez. Sunt unul dintre puţinii care au avut şansa să înveţe la un salon. Nu mă gândisem niciodată că pot face această meserie. Mulţi tatuatori din România au fost autodidacţi, au greşit de sute de ori până au învăţat. Ca să le iasă o singură dată. Nu am avut voie să pun mâna pe nimic. În general, se învaţă pe o piele sintetică, un fel de cauciuc siliconic. Eu am învăţat pe hălci de carne. Pe carne de porc. Cumpăram carnea şi tatuam pe ea. Aşa se învaţă. Eu tatuam, dar meşterul tatuator lua carnea. Aveam de unde să fur meserie, avea încredere în mâna mea”, povesteşte Tibor.

Pentru examenul final i s-a spus să aducă un prieten, care nu va plăti tatuajul, fiind un experiment. „Aşa am făcut. Acum mi-ar lua o oră, atunci mi-a luat vreo opt. Trecerea de la carnea aceea de porc la organismul viu, care simte, te stresează. Eşti ca la operaţie. Simţi că-l chinuieşti pe acel om, şi mai era şi prietenul meu”, afirmă graficianul.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate