Gorghiu NU EXCLUDE o comisie de anchetă pe tema arhivei SIPA

Gorghiu NU EXCLUDE o comisie de anchetă pe tema arhivei SIPA

Fostul lider al PNL, Alina Gorghiu, este de părere că subiectul referitor la arhiva SIPA merită dezbătut în spaţiul public. În ultimă instanță, senatorul liberal ar fi de acord și cu înființarea unei comisii parlamentare de anchetă pe această temă.

"E o discuţie foarte importantă în spaţiul public. Îmi pare rău că discuţia revine la câţiva ani fără să existe o concluzie. Subiectul s-a mai discutat nu o dată. În 2007, a fost un raport înaintat de ministrul Justiţiei, dacă nu mă înşel, către CSAT. Sunt tare curioasă să văd şi eu ce scrie în acel raport şi dacă această arhivă a fost un soi de 'sabia lui Damocles' de-a lungul vremii pentru mulţi din sistem. 2017 este un an care a fost dominat de teme legate de sistemul judiciar, văd că nu ne oprim aici, dar, în sfârşit, e un subiect care merită dezbătut în spaţiul public şi făcute toate demersurile, să vedem dacă şi în ce context se poate vorbi de constrângeri, de şantaj, se poate vorbi de tot felul de piedici în exprimarea şi exercitarea libertăţii în cadrul sistemului judiciar", a spus Alina Gorghiu, citată de Agerpres

Întrebată de jurnaliști cum comentează propunerea fostului preşedinte Traian Băsescu de a se constitui o comisie de anchetă pe această temă, Gorghiu a răspuns: "O să ajungem să demonetizăm instituţia comisiei de anchetă dacă o vehiculăm de fiecare dată în orice context, fără să vrem în realitate să aflăm nişte lucruri. Nu trebuie să ajungi la o comisie de anchetă ca să afli nişte informaţii, dar, până la urmă, dacă se va considera că doar printr-o comisie de anchetă poţi să ajungi la desecretizarea unor informaţii că poţi face public un raport, o să ajungem şi la asta. Poziţia mea - cred că acest subiect dacă nu îl aprofundăm acum, n-o să aflăm niciodată care a fost adevărul despre el."

Evenimentul Zilei a scris luni, într-un nou episod "Noi suntem statul!", semnat de jurnalistul Dan Andronic, că parte din arhiva SIPA - care ar conţine de la 10.000 de dosare până la 21.000 de documente, inclusiv 3.000 de dosare ale magistraţilor - a fost copiată, iar unele documente au fost sustrase şi chiar distruse.  

Ne puteți urmări și pe Google News