Gorghiu, ANUNȚ cu privire la MOȚIUNEA împotriva ministrului Justiției, Raluca Prună. Ce vor FACE liberalii

Gorghiu, ANUNȚ cu privire la MOȚIUNEA împotriva ministrului Justiției, Raluca Prună. Ce vor FACE liberalii

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a anunțat, marți dimineața, că nu va participă la dezbaterea din plenul Camerei Deputaților a moțiunii simple la adresă ministrului Justiției și consideră că toți parlamentării PNL ar trebui să boicoteze aceste dezbateri, scrie news.ro. Ea a precizat că liberalii nu vor să gireze un demers de precampanie al majorității parlamentare, iar problema penitenciarelor trebuie abordată cu dezbateri constructive, nu cu circ în Parlament.

 "În opinia mea, decizia cea mai bună a Partidul Național Liberal ar fi să nu participe, astăzi, la dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrului Justiției. Problema penitenciarelor trebuie abordată cu dezbateri constructive, cu soluții, nu cu circ în Parlament. Nu ne dorim să girăm un demers de precampanie al majorității parlamentare, care nu își propune să rezolve o problemă, ci doar să prilejuiască discursuri populiste din partea liderilor majorității", a declarat, Alina Gorghiu.      Potrivit liderului liberal, "ministrul Raluca Prună trebuie să-și explice pe larg afirmațiile și să ofere opiniei publice răspunsuri legate de situația penitenciarelor".

"Am văzut o serie de precizări, în care arată că de-a lungul mandatului a fost preocupată că România să evite pronunțarea unor hotărâri CEDO privind situația din penitenciare și de prezentarea unor bugete realiste pentru investițiile în infrastructura sistemului. Așteptăm lămuriri mai ample și nu ne îndoim că vor fi prezentate. În același timp, doamna ministru Prună ar trebui să vorbească mai mult despre moștenirea pe care a preluat-o de la guvernul PSD în ceea ce privește justiția și, mai ales, finanțarea infrastructurii din sistemul judiciar. Problemele din sectorul acesta nu au apărut nicidecum în mandatul doamnei Prună, a spus Gorghiu. 

 Președintele PNL apreciază că" fosta guvernare a avut o singură agendă, pentru a remedia situația gravă a condițiilor din penitenciare, și anume amnistia și grațierea". 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Când au văzut că nu se poate, au lăsat baltă subiectul, pentru că nu i-a interesat cu adevărat că penitenciarele să ofere condiții decente, nu și-au dorit să gândească propuneri pe termen lung. Zero soluții de la PSD pentru dezvoltarea sistemului de probațiune, zero inițiative pentru amenajarea unor spații noi pentru detenție. Adică populism la cote maxime. Nu avem cum să purtăm o dezbatere pe tema justiției cu o majoritate care în mod constant votează împotriva justiției", a adăugat Gorghiu.      Moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, Raluca Prună, depusă de PSD, va fi dezbătută și votată marți în plenul Camerei Deputaților, a decis luni Biroul Permanent al Camerei, prima moțiune ce o viza pe Prună fiind inițiată de ALDE și respinsă în luna aprilie a acestui an.     Moțiunea simplă "Și minciuna poate să ucidă" prin care se cere demiterea Raluca Prună va fi dezbătută începând cu ora 14:30.  

Pe aceeași temă: Moțiunea simplă, "Și minciuna poate să ucidă", dezbătută, marți, în Parlament