Editura Evenimentul si Capital

GINA PISTOL face ravagii pe INTERNET. Cum arată vedeta după 6 luni de antrenamente

Autor: | | 0 Comentarii | 1123 Vizualizari

Deşi arăta fenomenal şi înainte, Gina Pistol a făcut valuri pe internet după ce a postat fotografii cu trupul ei lucrat la sala timp de 6 luni.

„După 6 luni de antrenament şi dietă (am mai călcat strâmb uneori)…”, a scris Gina Pistol pe Instagram.

"Mai am anumite zone unde mai am puţin un strat de grăsime, de care încerc să scap", a spus diva.

 Întrebată care este regimul pe care îl urmează, vedeta a dezvăluit cum a reuşit să aibă o silueta de invidiat.

„Am grijă ce mănânc, iar meniul meu arată cam aşa: la micul dejun mănânc iaurt cu cereale de ovăz şi afine, la prânz, peşte la grătar cu broccoli sau sparanghel, iar la cină o salată sau mozzarella cu roşii, depinde ce pofte am. Între mese mai mănânc migdale, ananas sau nuci. Am eliminat total făina şi zahărul din alimentaţia mea. Am început să fac asta de câteva luni şi nu mai am de gând să revin la vechile obiceiuri”.

„Sunt mândră de mine pentru că m-am reapucat de sport. Îmi place să fac mişcare. De o luna fac antrenamente online, sub supravegherea lui CarmenFit din Braşov. Îi urmăream activitatea pe conturile ei de Instagram şi Facebook şi eram uimită de fiecare dată când vedeam pozele „înainte şi după” cu persoanele antrenate de ea. Am văzut la prietenele mele ce poate să facă. Acum văd pe pielea mea sau, mai bine spus, pe „muşchii mei”, cât de eficiente sunt antrenamentele ei. Tot Carmen se ocupă şi de dieta mea. Pot spune că într-o luna se văd deja schimbări majore" a mai spus mândră Gina.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
21:51 „Dumnezeu mi-a dat dreptate!” SCHIMBARE DRAMATICĂ în cazul lui Mircea Cosma. ŞOC PENTRU DNA! Judecătorii au acceptat probe 21:00 De ce-l apără președintele României pe procurorul interlop Portocală, zis și Zdreanță. România lui Cristoiu 16:53 „DUMNEZEII” DE LA DNA PLOIEȘTI. După Onea și Portocală, a intrat în acțiune și Giluela Deaconu! Cum se fabrică INSTANT UN DOSAR 13:13 DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Cine este al 4-lea procuror din înregistrările lui Cosma și cui i s-a mai pregătit UN DOSAR 07:10 Justiția e oarbă sau are orbul găinilor? 22:38 Alte NEREGULI INCREDIBILE la DNA Ploieşti! Vlad Cosma a explicat CUM ERA INSTRUIT să fie consecvent. REACŢIA JUDECĂTORILOR, de neuitat 22:24 Teribilul ROL FALS JUCAT de Dragnea şi CAMUFLAJUL din spatele REVOCĂRII ŞEFEI DNA. Se ştie deja DECIZIA LUI TOADER pentru Kovesi 20:18 STENOGRAME EXPLOZIVE cu procurorul DNA Mihaiela Iorga Moraru și un PERSONAJ CELEBRU. Un nou scandal în Justiţie 20:08 Laura Codruţa Kovesi, din nou la ATAC. Ce planuri are ŞEFA DNA? Breaking News! 18:36 VIOLENȚE la protestul din fața DNA. Mălin Bot, o nouă încăierare cu jandarmii! Informații de ultimă oră! 18:23 DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Kovesi A MINȚIT ÎNCĂ O DATĂ. Documentul care o incriminează 14:28 BĂSESCU tranșează scandalul DNA Ploiești. SFAT VITAL pentru Iohannis: „CEREAM imediat O ANCHETĂ”! 11:13 Elena Udrea, ATAC la Kovesi: NU vreau să fiu EXECUTATĂ. O să fiu aceeași și dacă intru la PUȘCĂRIE 11:08 Laura Codruţa Kovesi, în centrul unui NOU SCANDAL. Inspecţia Judiciară efectuează VERIFICĂRI. News Alert 15:21 MITING LA COTROCENI. Abuzurile procurorului Portocală AU STÂRNIT PSD. SCANDAL la POARTA LUI Iohannis. Update 15:05 DOVADA care o incriminează pe șefa DNA. Vlad Cosma: „Kovesi A MINȚIT”. Apar NOI DEZVĂLUIRI 11:49 Toader, Kovesi, raportul şi revocarea, MISTER ELUCIDAT! CE SE POATE FACE şi ce nu? Un fost ministru al Justitiţiei A LĂMURIT TOTUL 11:09 Adevărata VULNERABILITATE a șefei DNA. MARILE ȘPĂGI și MARILE AVERI, „uitate” de Kovesi. Atacul neașteptat al unui jurnalist 08:48 NOI informații în SCANDALUL DNA. Daniel Savu CONTRAATACĂ. Ce le pregătește procurorului „Portocală” și lui Lucian Onea 15:39 Inspecția Judiciară a CSM s-a SESIZAT din oficiu. Verifică DEZVĂLUIRILE lui Vlad Cosma despre DNA Ploiești și procurorul „Portocală”

Articole salvate