Editura Evenimentul si Capital

Gigantul premiat cu Grammy, Chick Corea, cântă la Timișoara, la Jazz TM. Cum îl poți asculta GRATIS

Autor: | | 0 Comentarii | 496 Vizualizari

Al patrulea cel mai premiat artist în viață din istoria premiilor Grammy va cânta în țara noastră. Acesta, alături de formația sa, se află în premieră la Timișoara și participă la Jazz TM.

Artiști mari din lumea jazz-ului urcă în acest final de săptămână pe scena celei de-a cincea ediții a festivalului Jazz TM, un eveniment inițiat și organizat de Primăria Timișoara. Recitalurile vor avea loc pe trei scene. În plus, anul acesta va exista și o secțiune specială, Nocturnal Jams, care se va desfășura vineri în sâmbătă seară în patru locații.

Festivalul va fi deschis vineri de Ana Cristina Leonte, iar seara va continua cu Chick Corea, al patrulea cel mai premiat artist în viață din istoria premiilor Grammy. Sâmbătă și duminică recitalurile se vor desfășura și pe scenele din Parcul Civic și Parcul Castelului. Accesul publicului la festival este gratuit.

Iată programul complet al Jazz TM:

Piața Victoriei

Vineri, 30 iunie

20:00 Ana Cristina Leonte

21:00 Chick Corea Elektric Band

Sâmbătă, 1 iulie

20:00 Paolo Profeți European Collective

22:30 Miles Mosley x West Coast Get Down

Duminică, 2 iulie

20:00 SUBJazz

21:00 Bill Laurance

22:30 Monty Alexander Harlem Kingston Express

Parcul Civic

 Sâmbătă 1 iulie

 16:00 Civic – Armies Live!

 17:00 Civic – The Best Bad Trip

 18:30 Civic – The Egocentrics

Duminică, 2 iulie

 16:00 Civic – Paperjam

 17:00 Civic – BAB

 18:30 Civic – Thomas de Pourquery & Supersonic

Parcul Castelului

 Sâmbătă 1 iulie

 16:00 Castel – Ana Dubyk Quartet

 17:00 Castel – Toth Bagi Csaba Balkan

 18:30 Castel – China Moses

Duminică, 2 iulie

 16:00 Castel – Amalia Gaiță

 17:00 Castel – A-C Leonte Reveries

 18:30 Castel – Teo Milea

Program Nocturnal Jams

 Vineri, 30 iunie

 22:30 – Aethernativ

 22:30 – D’arc

Sâmbătă, 1 iulie

 00:00 Manufaktura

 00:00 AMBASADA




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:45 Președintele Iohannis face o declarație de presă după consultările cu partidele 16:12 CONSULTĂRI la Cotroceni. UDMR: Nu o cunoaștem pe Viorica Dăncilă/Așteptăm decizia Președintelui pentru a purta discuții cu propunerea PSD 14:54 CONSULTĂRI la Cotroceni. Băsescu a avut în „plic” două propuneri de premier 11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate