Editura Evenimentul si Capital

Ghinion teribil. Directorul unei instituţii din Suceava a murit într-un accident, în prima zi de pensie

Accidentul în care și-apierdut viața Mircea Onofreiciuc
Autor: | | 0 Comentarii | 1805 Vizualizari

Prima zi de pensie a fost ultima din viaţă pentru directorul tehnic al societăţii de apă şi canalizare ACET Suceava. Bărbatul în vârstă de 60 de ani și-a pierdut viața într-un rutier petrecut maţi seară pe E 85, la ieşirea din Suceava spre Iaşi.

Vestea a consternat întreaga comunitate din Suceava. Cu o zi înainte, luni, Mircea Onofreiciuc, organizase o petrecere de rămas bun cu colegii de la serviciu. „A organizat un moment festiv, ne-a urat succes în activitate, iar apoi a primit cu emoţie mai multe grupuri de colindători, care la final i-au cântat ”La Mulţi Ani”, a relatat unul dintre foştii colegi.    

A doua zi, marţi seară, o eroare în trafic avea să-i curme brusc viaţa bărbatului.  Mircea Onofreiciuc conducea un autoturism Dacia Logan, iar la un moment dat a redus viteza, pentru a se întoarce din drum, cel mai probabil pentru că uitase ceva acasă.

Din spate venea un autoturism Mitsubishi, condus de o femeie în vârstă de 51 de ani. Aceasta nu a mai avut timp să frâneze. Deşi impactul nu a fost foarte violent, marele ghinion al lui Mircea Onofreiciuc a fost că Loganul a fost lovit în zona portierelor din stânga, astfel că şoferul a resimţit în plin şocul. Bărbatul a rămas încarcerat în maşină, fiind extras de un echipaj de Descarcerare al ISU Suceava, în stare de inconştienţă. Paramedicii SMURD au încercat manevre de resuscitare, însă acestea nu au dat rezultate.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:45 Președintele Iohannis face o declarație de presă după consultările cu partidele 16:12 CONSULTĂRI la Cotroceni. UDMR: Nu o cunoaștem pe Viorica Dăncilă/Așteptăm decizia Președintelui pentru a purta discuții cu propunerea PSD 14:54 CONSULTĂRI la Cotroceni. Băsescu a avut în „plic” două propuneri de premier 11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate