Editura Evenimentul si Capital

Gheorghe Tătărescu - „tovarăş de drum” al comuniștilor

Autor: | | 0 Comentarii | 494 Vizualizari

Gheorghe Tătărescu a fost o personalitate politică controversată. Tranziţia de la „omul Regelui” Carol al II-lea la „tovarăşul de drum” al comuniştilor reprezintă o dovadă elocventă a oportunismului de care a dat dovadă de-a lungul carierei sale

Totuşi, istoria a fost capricioasă în deceniile trei şi patru ale secolului XX. România a experimentat mai multe regimuri politice - democraţie anemică, regim de autoritate monarhică, totalitarism de dreapta, dictatură militară, totalitarism de stânga. Gheorghe Tătărescu a fost nevoit să aleagă de mai multe ori, de fiecare dată fiind obligat să justifice deciziile trecutului.

Pionul Regelui Carol II

Deputat liberal imediat după Marele Război, subsecretar de stat la Ministerul de Interne, ambasador în Franţa, preşedinte al Consiliului de Miniştri, acesta a fost unul dintre principalii pioni ai Regelui Carol al II-lea în tentativa de a slăbi mecanismele fragile ale democraţiei româneşti. Colaborarea sa în Guvernul Petru Groza – ministru de externe şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri – nu are acelaşi impact, Tătărescu încercând în cei doi ani şi jumătate de ministeriat să întârzie pe cât posibil sovietizarea Ministerului de Externe. Comuniştii erau conştienţi de faptul că asocierea cu Tătărescu avea să pună unele probleme de imagine, însă aceştia „nu făceau politică după consideraţiuni personale (...) Tătărescu ne poate înlesni o guvernare mai productivă şi aplicarea punctelor noastre în mare măsură.”

Activitatea guvernului Petru Groza, atacată

Experienţa şi relaţiile fostului premier erau de folos. Era importantă şi iluzia consensului, al „frontului larg democratic” necesar pentru a masca operaţiunea de cucerire treptată a puterii. De asemenea, orice ruptură în zona de opoziţie era binevenită ( pe 23 februarie 1945 s-a desprins şi din Partidul Naţional-Ţărănesc o mică facţiune condusă de Anton Alexandrescu ). P.C.R. s-a folosit de serviciile ministrului de externe până în 1947, imediat după semnarea Tratatului de Pace la 10 februarie ( Gh. Tătărescu a fost şeful delegaţiei române la Conferinţa de la Paris ) începând procesul de despărţire graduală de gruparea tătăresciană.

Primul pas este votarea legii oficiilor industriale în mai 1947, proiect ce viza „să controleze toate circuitele economice, de la materii prime, la producţie şi la distribuţie.” Adversarii au considerat pe bună dreptate că este primul pas pe drumul naţionalizării. În aceeaşi perioadă, pe 24 mai, Tătărescu prezintă un memoriu membrilor Guvernului şi liderilor partidelor, în care atacă activitatea Guvernului P. Groza şi atrage atenţia asupra politicilor greşite care duc la accentuarea nemulţumirilor populare.

Un regim menţinut prin forţă şi teroare

Ministrul observă cum „se ridică împotriva guvernului un val de nemulţumire, care sporeşte zi de zi şi în ultimul timp începe să ia proporţii îngrijorătoare.” Motivele acestei situaţii dificile sunt „rezultatele negative ale întregii noastre politici economice (...) care au creat, mai ales pentru anumite categorii sociale, adevărate stări de exasperare.” Apoi, „excesul arestărilor preventive (...) creează o atmosferă prielnică înfiripării unei legende după care nu am fi decât un regim care se menţine prin forţă şi teroare, un regim impopular şi nedemocratic.”



Proprietarii, ameninţaţi de excesele regimului

De asemenea, „regimul achiziţiilor (...) continuă cu toate abuzurile şi excesele sale, menţinând mobilizate nu numai urile victimelor, ci şi a celorlalte categorii de proprietari ameninţaţi cu rigorile şi excesele acestui regim.” Memoriul abordează şi problema „imixtiunii tot mai vexatorii şi de cele mai multe ori incompetente a statului în programul general economic” care dă „impresia că se urmăreşte o acţiune de etatizare lentă, dar neîntreruptă.” Documentul a fost primit cu sentimente contradictorii în Partidul Liberal tătărescian. Unii l-au considerat un „act istoric”, exprimându-şi solidaritatea cu poziţia liderului, alţii – cei din grupul condus de Paul Bejan, favorabil unei colaborări fără controverse ideologice cu Partidul Comunist – considerând că „acţiunea nu era oportună.” Se apropia momentul debarcării lui Tătărescu din Guvern, iar ocazia a venit odată cu procesul şefilor Partidului Naţional-Ţărănesc.

Demascarea grupării Tătărescu

Decizia de „demascare” fusese luată încă din 11 octombrie 1947, la şedinţa Biroului Politic. Aici s-a constatat că „gruparea Tătărescu, în special ministrul de Externe Tătărescu şi cel al Finanţelor Alexandrini, prin poziţia lor atât în politica externă, cât şi cea internă, au devenit în ultimul timp un pericol serios.” Astfel că Biroul Politic „consideră necesară începerea campaniei de demascare a acestei grupări, campanie care să ducă în timpul cel mai scurt la eliminarea ei din guvern.” Pentru reuşita campaniei „va trebui mobilizată întreaga presă şi toate mijloacele de propagandă de masă pentru demascarea grupării Tătărescu în toate direcţiile de activitate.



Trădătorii din minister

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate