Gheorghe Ştefan „Pinalti” are de executat 3 ani și jumătate de închisoare. Judecătorii i-au contopit pedepsele
- George Halarescu
- 14 iulie 2017, 12:11
Cerea de contopire a pedepselor formulată de fostul primar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost acceptată de Tribunalul Prahova.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
„Pinalti” a fost condamnat la şase ani de detenţie în dosarul Microsoft, însă Curtea de Apel Ploieşti i-a redus pedeapsa la trei ani şi jumătate, după ce a admis o contestaţie la executare formulată de fostul primar, după ce a constat că sunt incidente dispoziţiile articolului 19 din Legea 692/2002 (care prevăd posibilitatea de reducere a pedepsei ca urmare a cooperării în calitate de martor pentru alte cauze asemănătoare).
Gheorghe Ştefan a mai fost condamnat definitiv și de Curtea de Apel Bucureşti în luna aprilie la trei ani de detenţie în dosarul privind finanţarea PDL.
Astfel, Tribunalul Prahova a constatat că faptele pentru care a fost condamnat Gheorghe Ştefan, în cele două dosare, sunt concurente şi a stabilit că pedepsele să fie contopite, iar „Pinalti” să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de trei ani şi şase luni de închisoare – potrivit Agerpres.