Editura Evenimentul si Capital

Povestea șantierului morții. Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a întors de la Moscova cu harta Canalului Dunăre- Marea Neagră trasată de mâna lui Stalin

Gheorghe Gheorghiu-Dej
Autor: | | 4 Comentarii | 1515 Vizualizari

Este clar că Partidul Comunist Român nu ar fi reuşit acapararea puterii totale fără sprijinul direct al sovieticilor. Instalarea guvernului Groza, falsificarea grosolană a alegerilor din 19 noiembrie 1946, eliminarea naţional-liberalilor şi, mai ales, a naţional-ţărăniştilor din spaţiul public, abdicarea forțată a Regelui Mihai din 30 decembrie 1947 nu ar fi fost posibile fără suportul moral și concret al Uniunii Sovietice.

 Astfel că la începutul anului 1948, Partidul Comunist Român avea puterea în România, dar nu avea şi legitimitatea necesară în faţa cetăţenilor. Erau normale uzitarea forţei, vânarea indezirabililor politici, blocarea oricărei tentative de opoziţie. Totuşi, propaganda a încercat să construiască un discurs al înnoirii, al muncii care nu va mai fi exploatată în folosul unora, ci va crea oportunităţi pentru toţi cetăţenii. O lume justă, dreaptă, profund incompatibilă cu decadența, anchilozarea morală și injustiția socială caracteristice, în viziunea dogmatică a comuniștilor, societății „burghezo-moșierești”.



Naționalizarea din 1948

Unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale regimului – un simbol al noii stări de fapt – a fost Canalul Dunăre- Marea Neagră. La şedinţa Biroului Politic din 25 mai 1949 s-a decis începerea lucrărilor la Canal. Membrii Biroului, prin vocea lui Chivu Stoica, şi-au dat seama că „lucrarea are o importanţă istorică şi practic construirea socialismului se face prin construcţii de asemenea anvergură, care schimbă nu numai înfăţişarea economică a regiunii, dar şi mentalitatea oamenilor, pentru că acest şantier va fi un laborator unde se vor crea cadre” 1. Totuşi, se pare că decizia construirii Canalului nu a aparţinut PMR-ului, ci lui Iosif Stalin. Conform mărturiei fostului șef de cabinet al lui Gheorghiu-Dej, liderul comunist a fost la Moscova pentru a discuta despre viitoarea colaborare sovieto-română în contextul naționalizării din 11 iunie 1948. La un moment dat, Stalin i-ar fi prezentat harta cu traseul exact al Canalului. Obiecţiile formulate de Dej au fost respinse, Stalin promiţând că va oferi României tot ajutorul de care are nevoie. În acest mod „s-a întors delegaţia română de la Moscova împroprietărită cu o hartă pe care era trasat drumul viitorului canal Dunăre- Marea Neagră.



„Opera de construire a socialismului”

Presa scrisă şi radio-ul au făcut cunoscut ţării, poporului român, vestea cea mare, fericirea ce a căzut pe capul nostru, fără să se spună, bineînţeles, a cui fusese ideea genială. Pentru a se masca acest adevăr și pentru a se da proiectului un caracter național a fost adoptată și o hotărâre a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în acest sens”2. Hotărârea respectivă arăta faptul că raportul prezentat de Gheorghiu-Dej a fost aprobat, „considerând că această mare lucrare face parte din opera de construire a socialismului în ţara noastră.”3



Forța de muncă: militari și deținuți politici

Construcţia propriu-zisă a început în a doua jumătate a anului 1949. A fost înfiinţată şi Direcţia Generală a Lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagră, condusă de Gheorghe Hossu. Însă, așa cum era de așteptat, un asemenea proiect grandios a creat multiple probleme. Cea mai mare era lipsa forței de muncă calificată. Numărul specialiştilor trimişi din Uniunea Sovietică nu era suficient. De asemenea, mâna de lucru sezonieră ducea la apariţia unui deficit din acest punct de vedere în anotimpul rece. Aceeaşi mână de lucru sezonieră afecta şi planul de producţie, muncitorii plecând după câteva zile sau săptămâni „fără să întrebe”. Din această cauză, utilajele – atunci când soseau, de multe ori livrarea se făcea cu întârziere sau în număr limitat – nu puteau fi folosite.



Campanii de „lămurire” în toată țara

Pentru a rezolva o parte a problemei au fost aduşi pe şantier militari şi deţinuţi politici, fie că vorbim de cei administrativi sau de drept comun. Condițiile dificile și salariile mici îngreunau procesul de mobilizare și recrutare a muncitorilor. S-a început o campanie de „lămurire” în toată țara. Oamenii trebuiau să înţeleagă că nu este vorba despre „o lucrare tehnică oarecare (...) Este o treabă, în primul rând, politico-tehnică, nu tehnico-politică”. Aspectul politic era relevant, un eventual insucces fiind considerat o dovadă de slăbiciune. Întreaga populaţie „trebuie să consimtă să facă acest sacrificiu, fiindcă noi nu scoatem bani din moşii, ci de la întregul popor” 4 .

Schema trasată presei

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate