Editura Evenimentul si Capital

Germania NU ȘTIE ce să facă cu COPIII jihadiștilor

Autor: | | 3 Comentarii | 1477 Vizualizari

Germania se așteaptă la sosirea în țară a circa o sută de copii de combatanți ISIS, aduși de mamele lor care se întorc din Siria și Irak.

Autoritățile germane apreciază că aproximativ cincizeci de femei se vor întoarce din Siria și Irak, aducând cu ele vreo sută de copii ai căror tați sunt jihadiști, membri ISIS.

Mulți din opinia publică germană cred că acești copii ar trebui luați de lângă mamele lor, informează Deutsche Welle.

Însă nu este un lucru ușor, spune Nora Fritzsche, responsabilă cu prevenirea radicalizării în AJS, o organizație care se ocupă cu protecția copiilor.

„Determinant este de a afla dacă soarta copilului este în pericol, nu ce spun părinții”, explică ea. „Și este dificil pentru serviciile de ajutor al copilului, căci văd cum copiii nu cresc în condiții bune.”

Faptul că părinții sunt criminali sau infractori nu reprezintă automat pentru copii, apreciază tribunalele, care sunt de altfel foarte clemente cu soțiile jihadiștilor, apreciind că simpla prezență a acestora în rândurile ISIS nu le face vinovate de apartenența la o grupare teroristă.

Spre deosebire de bărbați, ele nu au fost obligate să depună jurământ de credință față de organizație.

Biroul Federal de Apărare a Constituției vede lucrurile altfel: în octombrie, acesta a avertizat asupra pericolului reprezentat de copiii jihadiștilor, educați în ideologia jihadistă și riscând să se constituie într-o nouă generație de teroriști.

În 2016, în Germania au avut loc trei atentate comise de minori îndoctrinați.

Potrivit cifrelor comunicate de guvernul de la Berlin, peste 960 de islamiști au plecat să se alăture ISIS în Siria și Irak, din 2012, dintre care 20% erau femei care au devenit mame.

Pagina 1 din 1
Tag-uri: isis, germania, jihad, mame, copii



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate