Georgică Severin cere demisia lui Stelian Tănase

Georgică Severin cere demisia lui Stelian Tănase

Preşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat, Georgică Severin, spune că preşedintele director-general al Societăţii Române de Televiziune, Stelian Tănase, a încălcat Legea audiovizualului atunci când a trimis noile grile de programe CNA fără ca acestea să fie aprobate de Consiliul de administraţie al TVR.

Preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, Georgică Severin (PSD), i-a cerut josyăzi demisia preşedintelui-director general Stelian Tănase, într-o conferinţă de presă la care a participat şi vicepreşedintele comisiei similare din Camera Deputaţilor, Mădălin Voicu (PSD). Georgică Severin: „Eu, în calitatea mea de preşedinte, nu angajez comisia, pentru că nu am avut o discuţie. Dar având în vedere că dl Tănase nu are o conlucrare cu Consiliul de Administraţie, a încălcat legea cu noua grilă, a jignit Parlamentul României trimiţându-ne spre avizare o fundaţie deja înfiinţată, îi solicit oficial demisia. Trebuie să-şi dea oficial demisia pentru că a încălcat Legea 41 şi Legea audiovizualului. În acest moment TVR funcţionează ilegal, cu grile neaprobate şi solicit CA să găsească formule legale pentru ca amenzile să fie imputate celor vinovaţi".