George Micu, destituit din fruntea CFR SA

George Micu, destituit din fruntea CFR SA

George Micu a fost destituit din funcţia de director general al CFR SA, în locul acestuia fiind numit director interimar Ionel Voicu, pâna la finalizarea procedurii de selecţie a noului CEO al CFR SA, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, a anunţat astăzi Ministerul Transporturilor.

De asemenea, Ovidiu Puţura, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a fost numit Preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA).

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a numit, conform prevederilor OUG nr 109/2011, noul Consiliu de Administraţie a cărui componenţă este alcătuită din Ovidiu Puţura, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Petrişor Artopolescu, membru al consiliului de supraveghere al Transelectrica, Mircea Pora, secretar general, Departamentul pentru Energie, Florin Luca, consultant financiar şi Constantin Sebeşean, manager privat.

Aceştia au fost evaluaţi şi validaţi de consorţiul de consultanţi SC PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants SRL, D&B David şi Baias S.C.A. şi George Butunoiu Group SRL.

Ne puteți urmări și pe Google News

În comunicat se menţionează că Victor Cionga, managing partner la AZ Capital Advisors şi George Ciobănaşu, auditor financiar, "care fuseseră iniţial selectaţi ca membri în Consiliul de Administraţie al companiei nu au fost de acord cu drepturile aferente acestei funcţii, îndeosebi cele financiare, pe care aceştia le-au considerat prea mici în raport cu obligaţiile. În aceste condiţii, au refuzat semnarea contractului. În prezent, Consiliul de Administraţie este statutar şi funcţionează conform legii."