Generalul Cioflină, eliberat din Puşcăria Găeşti

Generalul Cioflină, eliberat din Puşcăria Găeşti

Dumitru Cioflină, fostul şef al Statului Major General va fi eliberat condiţionat, conform unei decizii luate vineri de Tribunalul Dâmboviţa.

Cioflină fusese condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri Becali-MapN. Decizia de eliberare condiţionată a generalului fusese luată deja de Judecătoria Găeşti, dar fost contestată de procurori. Contestaţia a fost respinsă, vineri, de Tribunalul Dâmboviţa, iar fostul şef al Statului Major General, închis la Penitenciarul Găeşti, va fi pus în libertate. Cum şi fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, condamnat la doi ani de închisoare în acelaşi dosar, a fost şi el eliberat condiţionat, Gigi Becali a rămas singurul inculpat din dosarul schimbului de terenuri aflat încă în închisoare.

Dumitru Cioflină a executat, deja, mai mult de o treime din pedeapsa de doi ani, este grav bolnav şi ar fi avut „un coportament exemplar”  pe perioada detenţiei, potrivit lui Bogdan Păun, avocatul generalului.

Ne puteți urmări și pe Google News