Gaudeamus 2017. Cristian Țopescu: „Cu siguranță pentru mine aceasta va fi ultima carte”.

Gaudeamus 2017. Cristian Țopescu: „Cu siguranță pentru mine aceasta va fi ultima carte”.

Volumul-interviu „La microfon, Cristian Țopescu”, semnat de Horia Alexandrescu, a fost lansat, ieri, la târgul internațional de carte Gaudeamus 2017. Atât scriitorul cât și personajul principal au vorbit în fața mulțimii adunate în Sala Cupola, din Pavilionul Central al Romexpo.

Sportivi celebri, fani ai binecunoscutului comentator sportiv, dar și jurnaliști, cu toții le savurau fiecare vorbă.

„Multumesc tuturor marilor campioni cărora le dedicăm, Horia Alexandrescu și cu mine, această carte. Cu siguranță pentru mine aceasta va fi ultima. Ne vom mai întâlni poate la alte lansări, dar eu nu voi mai scrie o alta!”, a spus Cristian Țopescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cristian Țopescu este singurul jurnalist care a primit Ordinul Olimpic Colanul de Aur, în 1998, chiar de la Juan Antonio Samaranch, președintele de atunci al Comitetului Olimpic Internațional. Și asta, la recomandarea regretatei Lia Manoliu, care, culmea, îl avea doar pe cel de argint. Acest lucru spune multe despre cât îi datorăm lui Cristian Țopescu”, a explicat Horia Alexandrescu motivul pentru care a scris această carte-interviu.

Prezent la lansarea volumului, fostul mare tenisman Ion Țiriac a arătat că „nici nu putea să se fi găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Cristian Țopescu este vocea de aur a sportului românesc. În cariera sa la microfon, Cristian Țopescu a îmbinat talentul și sclipirea lui Ilie Năstase cu disciplina și efortul lui Guillermo Vilas. Să ne mai mirăm că a ajuns numărul 1?”

Pentru cei care încă n-au ajuns la târg, vă spunem că toate standurile au cărți la preț promoțional, reducerile fiind și de 50%. Astăzi și mâine sunt programate cele mai multe lansări. EVZ vă prezintă câteva dintre acestea, iar programul complet al evenimentelor îl puteți consulta în materialul postat pe site-ul evz.ro, la secțiunea Cultura.

Astăzi, ora 17.00, în Sala Cupola, editura Proema lansează volumuleveniment „Iulian N. Vlad – confesiuni pentru istorie”, semnat de Aurel I. Rogojan, cu o prefață a profesorului universitar doctor Dinu C. Giurescu.

Astăzi, ora 17.00, la standul Editurii Crime Scene Press, scritorul George Arion își lansează volumul „Anchetele unui detectiv singur” din colecția Pockets. Sâmbătă, la ora 14.30, va lansa „Maestrul fricii”.

Astăzi, ora 14.00, la standul Editurii Polirom, Dan Pavel își lansează volumul „Grajdurile lui Augias”. Invitați îi vor fi Ana Blandiana și Stelian Tănase, iar moderator - Adrian Șerban.

La standul Editurii RAO din centrul cupolei Pavilionului Central de la Romexpo, scriitorul Eugen Mihăescu lansează sâmbătă, de la ora 16.00, noul său roman intitulat „Corina”. El îl va avea invitat pe binecunoscutul jurnalist și scriitor Ion Cristoiu.

Ce se întâmplă azi

12.00 Editura Renașterea, lansare Bartolomeu Valeriu Anania, „Patriarhul meu”; 16.00 Editura Rao, lansare Adrian Năstase – „Sub zodia momentului”; 17.00 Editura Polirom, lansare Ego. Proză. Sebastian Lăzăroiu, „Balena Albastră”; 18.00 Editura Humanitas, lansare Ana Blandiana, „Istoria ca viitor și alte eseuri”; 18.00 Editura Rao, lansare Mihai Retegan, „Ambasadorii Maiestății Sale în România”.