Editura Evenimentul si Capital

GAFĂ de PROPORȚII a hackerilor ANONYMOUS. Din cele 2.000 de conturi ale JIHADIȘTILOR care ar fi fost sparte, multe sunt încă ACTIVE. Numele unor PERSONALITĂȚI, folosite doar "de UMPLUTURĂ"

Hacker Anonymous
Autor: | | 0 Comentarii | 2991 Vizualizari

Anunțul grupului de hackeri Anonymous prin care a declarat că a spart conturile de socializare a membrilor ISIS conține o gafă impadonabiă. Hakerii au anunțat că peste 20.000 de conturi de Twitter ale jihadiștilor au fost închise, însă lista include nume importante, precum cel al președintelui american Barack Obama, Hillary Clinton sau prestigioase instituții de presă - BBC, CNN, New York Times sau alte conturi ale unor jurnaliști individuali.

Numeroase conturi au fost incluse pe listă, deși nu au nicio legătură cu ISIS, doar pentru că erau în limba arabă. Multe conturi de pe listă care nu au nicio legătură cu grupul terorist sunt încă active, deși nu este clar deocamdată dacă ele au fost sparte și apoi redeschise sau au fost folosite doar pentru a „umple" lista, scrie Daily Mail.

Anonymous a declarat război rețelei teroriste după atacul de la Charlie Hebdo, însă și-au dublat efroturile în urma atacurilor teroriste din 13 noiembrie de la Paris, soldate cu 130 de morți.

“Aceste atentate nu pot rămâne nepedepsite, de aceea, hackerii Anonymous din lumea întreagă vă vor urmări, lepădăturilor care ucideți oameni nevinovați!”, era unul dintre mesajele hackerilor din 16 noiembrie.

Numele de pe listă nu au fost verificate independent, însă au fost legate de anunțul membrilor Anonymous de pe 18 noiembrie. Cu toate acestea, mișcarea Anonymous nu poate fi strict verificată, având în vedere modul deschis de funcționare. Majoritatea membrilor Anonymous acționează pe cont propriu.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: ISIS

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 11:17 Plângerea lui Ludovic ORBAN lovește în LINIȘTEA de la COTROCENI 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate