Gâdea despre PLECAREA din Antena 3: „Aceasta este familia mea”

Gâdea despre PLECAREA din Antena 3: „Aceasta este familia mea”

După ce a primit titlul de "Prezentatorul Anului 2017", la gala AIB Londra, Mihai Gâdea a vorbit despre eventuala sa plecare de la Antena 3.

„Nu mi se pare important să vorbesc despre efortele pe care le-am primit în acești ani. Cred că și ceilalți jurnaliști de la Antena 3 au primit astfel de oferte pentru o carieră internațională.

Dacă m-ar fi interesat partea financiară, cu siguranță, aș fi ales într-un alt fel. Pentru mine, Antena 3 este acasă. Aceasta este familia mea. Cred că misiunea noastră în România nu s-a terminat”, mărturisit jurnalistul. „Nu plec de la Antena 3!”, a subliniat Mihai Gâdea. 

Mihai Gâdea a obţinut premiul la gala AIB Londra. Realizatorul „Sinteza Zilei” a fost premiat de un juriu format din profesionişti media din întreaga lume. A fost o secţiune extrem de valoroasă, printre cei care au fost nominalizaţi pe lista scurtă a juriului, aflându-se binecunoscutul realizator al emisiunii „Hard Talk”, de la BBC, Tim Sebastian.

Ne puteți urmări și pe Google News